Sări la conţinut

Figuri întâmplătoare!

Uneori gândurile mă aruncă într-o mare tulbure, contemplu și simt, visez și privesc o lume în care de multe ori sau mă regăsesc cu desăvârșire sau mă simt o străină între chipuri cunoscute dar înstrăinate. În ultimul timp tot mai mult m-am împăcat cu gândul că ce a fost se va duce, ce este la zi să prețuiesc iar viitorul… îl las la discreția timpului, cel care oricum își are propriile planuri cu mine. Și n-o spun pentru a umple un gol, ci pentru că am constatat că oricâte planuri nu aș țese, oricâte notițe nu aș marca în calendar- jocul sorții e departe de a fi înțeles de mine. Mie îmi rămâne tăcută să gândesc… să îmi plămădesc acele vise feerice și mari speranțe, să cred în înfăptuirea lor și să dau întâietate gândului pozitiv. Și totuși, avem oameni dragi alături, persoane care au investit în noi și cele cu care împărțim din puținul obținut. Însă viața mi-a demonstrat nu o dată că întâlnim figuri întâmplătoare care ne marchează ca pentru o viață.

Privesc în jurul meu. Atâția oameni, atâtea personalități diferite ce au o încărcătură aparte. Unii cunoscuți, alții simpli spectatori ai chipului meu trecut prin zi. Unii mă iubesc pentru cum sunt, unii pentru cum am fost. Alții cu așteptarea cum voi deveni. Ceilalți mă iubesc pentru curaj, perseverență și sensibilitate. Unii pentru tăcere. Și alții ca niște chipuri întâmplătoare mă admiră, îmi dau un curaj cum un om drag alinat la suflet deja nu mi-l mai dă, poate din nepăsarea că a făcut până aici și de acum în colo nu mai e nevoie. Oameni care pur și simplu se infiltrează printre cei știuți deja și care construiesc vise mai repede decât aș fi putut eu reuși să diger realitatea. 

Acele figuri întâmplătoare uneori mi-au furat nopți de gânduri, și dimineți în zâmbet; oameni ce i-am întâlnit în miez de zi, dar alături de care împărtăș emoții infinite. Doar timpul mi-e sfetnic. Poate niciodată suficient. Niciodată până la capăt ca să admir acele chipuri întâmplătoare care m-au marcat prin fericire… Azi e despre acele persoane uneori fără nume, unele fugare spirite ivite din jocul karmic, sau din ispita sorții pentru a marca spiritul meu și a-mi arăta că nu doar ce am lângă mine e primordial, ci și orice persoană întâlnită îmi poate începe o propoziție din povestea vieții mele. Și o poate modela de i-aș permite…

Astfel, să nu trecem oribi prin viață fără a da șansa ca să vedem acea adiere de zâmbete ce vine din ochii unor străini ce ne văd altfel, ce ne privesc curios, ce ne cheamă din priviri și ne visează același vis! Al prieteniei încă neînfiripate…

Sursa foto: pinterest.com

2 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: