Sări la conţinut

Citind cartea „Ispita Călugărului” de L.C. Sima!

Cum ajungi să prețuiești lectura tot mai mult?, vă spun eu- citind cărți care pur și simplu te lasă fără grai, fără comentarii grăbite și cu un așezământ emoțional care încă se va stratifica în timp. Așadar, după citirea unei cărți cu un astfel de impact îți rămâne doar să primești această curgere textuală ca pe o plenitudine la care te poți întoarce oricând. Iar această bucurie mi-a fost alimentată de cartea „Ispita Călugărului” scrisă de L.C. Sima apărută anul acesta la Literpress Publishing; lectura s-a dovedit a fi pătrunzătoare și plină de compromisuri, emoții, și tot ce înseamnă viața, cu bune și rele, cu pierderi și morale ce ard ca fierul încins. Fiecare pagină mi-a intrat sub piele arătând că tot ce se întâmplă e cu un scop anume, de a ne căli, a ne face mai puternici sau de a ne arăta calea și direcția cuvenită; sau cine știe, de a ne ispiti la ceva anume la care sufletul tânjește și inima cere. Și totuși, călăuza timpului își așteaptă ofranda. Când? Cum? Și ce sacrificii cere vă îndemn să aflați…

„(…) omul care nu-și acceptă trecutul n-a învățat cea mai mare lecție a vieții, aceea de a fi om. Cu bune, cu rele, cu neputințe, cu visuri frânte sau nu.”

Nuștiu dacă v-am spus dar tare-tare sunt atrasă de coperițile cărților, iar când pornesc pe cărarea textuală într-o măsură sunt deja pregătită emoțional după titlu și poza creionată de un drum deja intuit și regizat în capul meu multicolor. Iar acum stop, titlul incitant, coperta ce mă împinge spre erotic, mi-am spus -ooo, va fi hot; cât m-am înșelat, sau poate puțin sau poate deloc, uite aici întrebare întrebătoare. Nu vă țin pe jar, am fost eu destul, cert e că pasajele intime sunt, și vor fi subtil și plăcut descrise de autor, ba chiar vor fi atât de senzuale încât vin atunci când trebuie și incită atât cât e nevoie. Însă mesajele culminante pornesc de la niște destine menite să se întâlnească și să-și pună amprenta unul altuia întru memorie și continuitate. Fie ea și neacceptată…

Îi avem ca eroi principali pe Luca și Ema, două suflete modelate de medii diferite, el într-un cadru de sărăcie răvășitoare iar ea, cu posibilități ce i-au pus pe tavă un viitor prosper. Jocul vieții îi aduce împreună printr-o conjunctură de șefă și subaltern, un statut ce pentru început le trasează o linie a limitelor, însă nimic nu e veșnic, nici măcar sentimentele ce cu greu le mai pot ține în frâu. Fiecare totuși își poartă proprii demoni, sau îi înfrânează sau le permit să facă ravagii emoționale. Pe de o parte un Luca temător și ciopârțit de o copilărie cu neajunsuri, lipsuri ce l-au îngenuncheat, pe de alta un om cu dorință de lectură și cu slova biblică pe vârful limbii, acesta zi de zi își echilibrează stările pentru a putea fi, unul mai bun cu fiece trecere. Însă întâlnirea cu ea îi răstoarnă toate corăbiile, îi stârnește furtuna dar și curiozitatea de a-i fi alături. Ca într-o ispită… Dintr-o altă parte a episodului Ema simte dar tace, până nu are acel impuls care o trezește din somnul respingerii.

„În toată viața ei nu o lăsase cineva fără replică, fără grai, așa cum i se întâmpla cu bărbatul acesta, atât de fascinant de bărbat.”

Pe lângă povestea celor doi alte personaje construiesc un tablou complet, unul familiar care mi-a plăcut cu desăvârșire. Toate întâmplările și viețile ce s-au ramificat au adus o grafică a vieții prin simplitate relatând fragilitatea în cuplu, lipsurile, orgoliile, geloziile și gustul amar al adulterului; toate au un punct comun însă, pe el- Luca, cel care prin înțelepciunea sa umilă și cumsecădenia și-a pus amprenta într-o măsură pe care nimeni nu o va uita, nici chiar ea.

„-Noapte bună, Ema!
-Te duci la ea?
-Nu, am fost la ea, și a ieșit lăsând-o total nedumerită.
De ce-l întrebase? Nu înțelegea ce o intriga atât de mult la el.

Iubirea și moliciunea emoțiilor experimentate le-au deschis Edenul trăirilor intense, însă golurile și necuvintele tronează. Eu am compătimit neputința lor și am plâns finalul care își cere datoria unei fericiri, am vrut să îi susțin neputincioasă în a-și trăi plenitudinea prin dragoste și am urlat la ei să nu dea mâinile în jos, însă jurămintele făcute au o mai mare putere cum și chemarea la care a răspuns Luca, fie cu prețul nefericirii proprii. Și totuși, vreau să cred că scenariul viitor va fi plăcut pentru cei doi, chiar dacă e construit momentan în imaginația mea, le văd parcă bucuria descoperirii și a uniunii mult așteptate. Dar cine știe, poate autorul va decide să îi aducă din nou în raiul vieții de familie… poate!

„Ispita Călugărului” este cartea maturității, a resemnării și a acceptării vieții așa cum e, romanul este scris într-un stil alert și degajat, de o senzualitate naturală. Modul de conturare a frazelor mi-a amintit de marii clasici iar formularea descrierilor de gânditorii ce au fost odată, toate în ansamblu au făcut din citirea cărții un pelerinaj spre nemurire, o călătorie ce s-a parcurs împreună, eu și toate personajele care mi-au pus pe tavă viața lor, ca într-o spovedanie sinceră, acolo unde sufletul ți-e deschis și mintea pregătită să primească. Este o poveste care îți arată cât de mult te-ar putea schimba un om. O poveste dulce-amăruie despre dragoste și renunțare. O lectură extraordinară pe care o recomand cu căldură.

Este o poveste care chiar merită citită!

2 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: