Sări la conţinut

Karma’s a bitch! de Simona Tănăsescu cucerește rafturile internaționale de cărți!

 „Cartea „Karma-i o zdreanță!” pentru mine a fost o provocare, deoarece am avut careva rețineri de prejudecățile românești cu privire la erotică. M-am ambiționat și am scris, chiar dacă primele 86 pagini word, într-o bună zi le-am șters, nu-mi ieșea sentimentul, era o alăturare de cuvinte deoarece am vrut să scriu erotic ce să strârnească senzație, nu pornografic, mai presus de tot am vrut poveste. Susțin că m-am documentat foarte mult despre India, nu am intrat în multe amănunte, cultura indiană este foarte colorată, dacă nu ești stăpân pe ea faci greșeli, am selectat cele necesare și am început să lucrez la partea cu tradiția și tot ce o definește. Legat de partea a doua cu București, aici am vrut să scot în evidență România noastră, pentru că și noi suntem parte din literartura universală pe care o prețuiesc enorm. Cea de-a treia o consider o distopie, acolo m-a dus suflul scriitoresc, mi-am imaginat un viitor distopic pe care l-am dus și l-am dus….” (Simona Tănăsescu)

Romanul „Karma-i o zdreanță” a ajuns o carte căutată în România, eroticul său este fin iar poveștile de dragoste ce se întretaie într-un joc al destinului te ademenesc, autoarea a reușit să creeze ceva echilibrat menit să te acapareze într-un carusel al stărilor; ca un căutător de senzații trăiești intens orice respirație la doi, orice balans al istoriei sau întâmplare a eroilor. Nu știu dacă mai este cititoare care nu a frunzărit această carte, măcar una care să nu fi zâmbit visătoare la culorile Indiei, sau a parcursului prin București, astfel dintr-o dorință în alta cartea a fost cerută și în varianta engleză, fiind tradusă, pentru ca acum să fie disponibilă și în librăriile din UK.

Cartea, îmbrăcată într-o nouă haină și cu o traducere pe măsură surprinde cititoarele de peste hotare, romanul ne prezintă iubirea în toate culorile ei, iar puntea acesta creată dintre România și librăriile din întreaga lume va permite ca istoria celor ce-i leagă Karma, destinul, fortuna să dăinuie.

Citind Karma-i o zdreanță, automat faci legătura în timp deoarece coagulează trei povești într-o traiectorie a vremii în jocul zdrențuros al Karmei. În carte vei afla alt unghi al cunoașterii, al detaliilor, al patosului și al înstrăinării și dorinței. Romanul te va face să plonjezi pe nisipurile mișcătoare ale pasiunii, să trăiești atât de intens acțiunea încât uiți să mai respiri, și să simți suav că lumea creionată cu pricepere de Simona Tănăsescu îți intră ademenitor sub piele.

Karma’s a bitch! is a love story – erotic, timeless, which takes place in three different time periods, following the story of a couple, in the course of three reincarnations, caught in Karma’s crazy games. It’s the book that will provocatively strip your soul of secrets and inhibitions, to dress it in desire. Karma’s a bitch! is the book that pushes the boundaries of contemporary romanticism, exploring an exciting and passionate eroticism, which with each scene provokes the prude and leaves aside any restraints. It’s a book in which you risk losing yourself or giving in to feelings.

Romanul Karma-i o zdreanță (Karma’s a bitch!) poate fi cumpărat de pe site-ul www.velvetstory.ro sau de pe Raftul cu carti in uk. Și în curând de pe amazon.co.uk.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: