Sări la conţinut

Citind-o pe Raluca Sferle. Cartea „Vânătorul nopții V-I”!

Autoarea Raluca Sferle s-a născut în data de 25.02.1996 în localitate Oradea, Bihor; aceasta este scriitoare de cărți pentru adolescenți, genul fantasy și SF. A debutat în anul 2020 cu un roman fantasy medieval, care descrie viața unei tinere fete determinată să devină o războinică invincibilă (recenzia aici). Raluca a terminat facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației la Universitatea din Oradea, a intrat la master și în același timp a publicat primul volum al unei serii fantasy. Pe lângă acesta, pregătește noi surprize literare pentru cititori, iar de curând a publicat un nou prim volum intitulat Vânătorul Nopții, la Editura Virtuală, o poveste contracronometru care te va ține într-un suspans continuu!

„Vânătorul Nopții. Vânătorii Renegaților,” volumul I ne prezintă o poveste pe culmile unor electrice acțiuni menite să ne atragă, să ne poarte prin întunecimea nopții într-o incursiune de misiuni întru protecția oamenilor, acele suflete sensibile în fața unor atrocități pe care nu și le pot explica; o lume acolo unde Vânătorii duc o luptă crâncenă cu alte forțe meschine pentru a-i apăra și a-i scuti de umbrele unor destine sfârtecate.

„Sfârșitul omenirii bate la ușă, iar atacurile din partea lui Cezar, conducătorul Renegaților, devin mai perfide, mascând intenția de a fura Testamentul care-l va face invincibil.”

Nu este disponibilă nicio descriere.

Îl avem ca personaj principal pe Caleb, un tânăr ce-și duce singur războiul cu sine însuși și neputința lui față de neștirea în care se află, soarta sa e deja bătută în gongul timpului însă el încă nu e pregătit să accepte asta. În una din seri pe când se dizolva în negura nopții observă o luptă la care asistă mut de uimire, o privește pe acea Ea, o tânără în plină desfășurare a artei războinice, fascinația sa continuă când face cunoștință cu ea. Chiar dacă Kira îi invadează intimitatea acesta simte ceva ce nu l-a mai încărcat niciodată, iar cu venirea acesteia determinarea și planurile de evadare din bula în care este se spulberă. Prioritățile devin altele. Alegerile mai pe muchie de cuțit iar primejdiile la o azvârlitură de băț. Legătura lor e tot mai strânsă, însă negarea pune bariera timpului și spațiului ținându-i captivi în niște priviri fugare și a unor emoții ținute la distanță. Renegații sunt tot mai aprigi și se infiltrează tot mai avid sfidând orice limită a normalului. Secretele ies la iveală, iar viața e între a da un pas în față și doi înapoi. Caleb și Kira au ca scop găsirea Testamentului, el fiind cheia porții lumilor, înainte ca forțele răului să pună mâna pe el și să facă din lumea oamenilor un câmp de luptă din start supusă pieirii.

Cartea „Vânătorul nopții” ne aduce în față o viziune de o importantă fluiditate, acțiunea succedă timpul și spațiul pentru a fi mai aproape de creator și de creația în sine; aici totul e unduirea masivului epopeic la care s-a angajat autoarea pentru a acapara atenția cititorului prin personaje puternic conturate și avalanșe interactive ce țin suspansul la cote înalte. Aceasta este cartea sacrificiului, a planurilor zădărnicite, a luptelor atât cu inamicii cât și cu demonii proprii, și mai mult de atât, e totul în nume a simțurilor, eroul principal alege să meargă prin întuneric pentru ca ea să meargă în lumină. Într-o secundă, îți fulgeră prin fața ochilor mulțimi de întâmplări, printr-o lumină de vis dintre clipele trecutului cu cele ale unui viitor într-o necunoscută continuă.

„De-a lungul drumului, Ocrotitorul o urmează prin întruchiparea unui porumbel. Kira i-a sesizat prezența după o perioadă lungă. Se oprește și-și ridică capul spre cer. Doar uitându-se cum zboară în jurul ei, îi dă o stare de satisfacție și liniște. Toate greutățile care se lovesc de ea, n-au nicio putere asupra destinului ei. E mai puternică decât crede, iar finalul e promițător.”

Comandați Vânătorul nopții pe mybestseller.ro sau de la autoare cu autograf.👉http://mybestseller.ro/…/vanatorul-noptii-seria…/👉https://ralukautorya.com/…/vanatorul-noptii-vanatorii…/

Vânătoarea a început. Acesta e doar începutul!

Nu este disponibilă nicio descriere.
sursa foto: arhiva autoarei

2 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: