Sări la conţinut

Adriana Emilia Toma. Am convingerea că scrisul trebuie să se întâmple după ani mulți de lectură!

Adriana Emilia Toma autoarea cărții „Terapie pe salteaua de pilates” ne răspunde la întrebarea care a fost și este drumul său spre scris, spre cioplirea cuvântului adus la răsfoirea și mirosului de tipar. Astăzi am îndemnat-o să ne povestească câte puțin din traseul său literar, cum de la un birou la care lucra cu cifrele, a ajuns în sala de fitness, iar de acolo un pas mare spre editarea propriei cărți care întâlnește succese în rândurile cititoarelor. Emilia scrie cu forță, atinge acolo unde trebuie, scrie… aș spune eu convingător fără retușuri și cu cortina larg deschisă, de ce ne-am ascunde într-o lume în care e totul la vedere, mai puțin suferințele, autoarea aduce ceva proaspăt în materie de lectură prin povești menite să deschidă ochii larg și să te țină captiv între paginile cărții sale. Așadar, haideți să o cunoaștem mai bine pe autoarea Adriana Emilia Toma în cele ce urmează!

****

De fiecare dată când sunt întrebată cum am ajuns să scriu, amintirile mă propulsează undeva în clasele mici. Nu mă gândesc la cum am ajuns să scriu acum, în calitate de “om mare”, prima carte publicată sau pe cele la care lucrez în prezent, ci la toate încercările bineînțeles eșuate (nici nu se putea altcumva – nu cred în scrisul la vârste fragede) avute în timpul școlii generale, apoi în liceu și în facultate (aici să zic că s-a concretizat ceva într-un blog no name, ceva ce se dorea a fi o primă carte, o culegere de corespondență prin email, desigur, între mine și niște oameni importanți pentru mine la acel moment). Eșuate sau nu, au existat caiete de poezii și începuturi de romane pentru adolescenți, deci o dorință sau un impuls de a scrie “de când mă știu“. Într-un fel, mă felicit că m-am abținut din a și publica, pentru că sunt convinsă că azi nu mi-ar mai fi plăcut ceea ce aș fi scris mai demult. Am convingerea că scrisul trebuie să se întâmple după ani mulți de lectură, dar și de viață și că, așa cum spuneam într-un interviu, ceea ce scriem este precum tatuajele. Trebuie ales bine pentru că ne rămâne pe viață. Nu poți da înapoi peste câțiva ani, nu poți spune „nu am scris eu asta” sau „nu eram eu atunci când scriam”. Nu mi-ar plăcea să spun despre vreo carte scrisă de mine că “nu mă mai reprezintă”, ci mi-ar plăcea să spun că „m-a reprezentat la un moment dat”, deci să îmi rămână dragă și să continue să mă facă mândră, chiar dacă aș fi într-o altă etapă a vieții. Nu vreau ca peste câțiva ani să mă ascund în spatele scuzei “eram tânără când am scris-o”, “am scris-o demult”. Pe scurt, ce vreau să spun este că am ajuns să scriu după ce vreo douăzeci de ani am scris și-am șters, scris șters, scris șters. Până la șters, aruncat – asta pentru că scriam de mână, scriam în caiete și în agende. Și cu câtă plăcere le mai aruncam după câțiva ani. Poate de dragul amuzamentului mi-ar fi plăcut acum să mai am tot ce am scris, dar nu. Mai bine lăsați. Și să nu uit și faptul că în școală făceam compuneri minunate și mă pricepeam bine de tot să scriu pe teme date, talent pe care l-am păstrat și în timpul facultății când la examenele cu eseu pe o temă nu plecam până nu lăsam vreo treisprezece pagini pe catedra profesorului.

Ca să îți răspund și la întrebarea legată de ce s-a schimbat în viața mea după ce am publicat, în plan personal, absolut nimic. Ceea ce cred că este bine. În plan profesional tot nimic. Ceea ce era de așteptat, știam că nu o să devin scriitoare odată cu prima mea carte. Încă mi-am păstrat jobul de bază. Și la câte pretenții am în ceea ce privește editurile pe care mi le-aș dori se vede bine că nu scriu deloc pentru satisfacție financiară, ci pentru a liniști cititorul din mine, ăla pretențios care strâmbă din nas la editurile care țipă la tine sau care publică despre fete rele și preoți obraznici. Așadar… chiar că nimic. Personal, profesional și financiar stăm la fel. Cu toate astea, nu pot să nu mă bucur atunci când văd recenzii frumoase, nu pot să nu observ cu entuziasm faptul că am fost primită bine în rândul publicului țintă. În plus, publicarea cărții a adus în viața mea niște oameni minunați pe care îi apreciez și pe care nu cred că aș fi ajuns să îi cunosc altfel, pentru simplul fapt că am ajuns la ei pentru a le cere ajutorul. Am văzut că se mai poate în ziua de azi să primești ajutor necondiționat, unde teama mea cea mai mare era că voi fi nevoită să pun orice vis pe hold din cauza banilor. Ca să îți dau numai câteva exemple, vorbesc despre un om de PR excelent și profesionist care m-a ajutat cu lansarea fără să îmi ceară nimic, Andrada Parău, vorbesc despre Diana Lupu, o psihoterapeută specializată pe probleme de cuplu – adică fix omul de care aș fi avut nevoie să îmi fie alături la lansare și iată că l-am avut, ea dându-mi din timpul ei nu numai pe parcursul lansării, dar și întâlnindu-se în prealabil cu mine și citind cartea, vorbesc despre un om cu o comunitate acum de 10000 de oameni, Roxana Brănișteanu, care m-a primit cu brațele deschise acolo și m-a lăsat să îmi promovez cartea unde alții ar fi stabilit bugete începând cu 50 euro pachetul de bază (am cunoscut și cazuri din astea, nu vorbesc din imaginație). Sunt numai câteva exemple, dar lista mea este mai lungă și chiar țin minte oamenii ăștia – ca să vorbesc numai despre cei noi, cei care au intrat în viața mea numai odată cu publicarea cărții. Bineînțeles că au fost și oameni “vechi” care m-au surprins frumos. O fostă șefă de la redacția Ziua Online unde am lucrat în primul an de facultate mi-a cumpărat trei cărți cu 150 de lei și m-a încurajat să setez prețul actual al cărții, eu intenționând să o vând mai ieftin. De profesoara de română din liceu nu mai zic… Mi-a făcut cadou protocolul pe care l-am oferit la lansare. Au apărut pe neașteptate când aveam nevoie, pentru că așa se întâmplă când publici pe cont propriu, cam ai nevoie. Așadar, nimic notabil în general, dar multe gesturi frumoase în particular de când am publicat prima carte. M-au încurajat să îndrăznesc și pe viitor, să nu mă opresc. Nu intenționam oricum să mă opresc, însă faptul că nu am fost lăsată singură m-a ajutat. De multe ori mă gândeam că dacă o carte scrisă pe post de experiment a adus atâtea fapte bune în viața mea, cartea la care visez de câțiva ani, cea cu care am pornit de fapt pe drumul ăsta (dar de care nu am prea avut curaj până să o public pe prima) poate va aduce și mai mult, poate o editură de sine stătătoare care să mă publice pe cheltuiala ei, poate o echipă în spate așa cum se face la carte, poate o distribuție și în librăriile fizice, nu numai în două librării online cu care am negociat prin forțe proprii. Cu alte cuvinte, primii care m-au ajutat odată cu publicarea cății “Terapie pe salteaua de pilates” mi-au dat optimism și speranța că lucrurile vor merge și mai bine data viitoare.

În încheiere, aș dori să le transmit cititorilor să gândească mereu cu mintea lor, să nu se uite la trend, să nu se uite la modă. Dacă o carte este pe val să nu o evite din cauza asta până ce nu se informează și se conving cu mintea lor că nu este pentru ei. La fel, dacă o carte este uitată de lume să nu o evite numai pentru că nu au văzut-o promovată. Altfel spus, să se ferească atât de trendurile pro, cât și de cele contra, pentru a face alegerile de lectură conform cu principiile lor. Mi-a venit să le spun asta pentru că văd tot mai des în lumea cititorilor argumente goale de conținut și bazate pe trenduri – aleg să citesc asta pentru că am tot văzut-o sau aleg să nu citesc asta pentru că e prea populară și argumentele de acest tip mă întristează. Mă tot țin să postez în comunitatea mea ceva pe tema asta și nu apuc, așa că mă bucur ca mi-ai dat tu prin intermediul acestui articol ocazia să transmit ceva cititorilor. Alegeți cu mintea, nu cu moda.

Ar putea fi un cadru apropiat cu Adriana Emilia Toma
sursa foto: arhiva autoarei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: