Sări la conţinut

Citind-o pe Alexandra Foarfă. Cartea „Trepte spre cer”!

Alexandra Foarfă s-a născută pe 23.10.1990 la Craiova. La 18 ani a plecat în Anglia unde a absolvit Canterbury Christ Church University specializarea Business Studies combinat cu Leisure Studies. Apoi master la Universitatea din București – Psihologie Organizațională și Managementul Resurselor Umane. Printre preferințele literare ale autoarei se numără carțile de dezvoltare personală, biografii motivaționale și beletristică – dar în general povești realiste. Cărți Favorite – Torturați-l pe Artist de Joey Gobels și Introducere în NLP – John Seymour și Joseph O’Connor. Autoarea menționează că nu îi displace nici un gen literar, ușor citește cărți precum Fluturi, sau Harry Potter. Pentru acest articol autoarea răspunde la întrebarea ce a îndemnat-o să scrie cartea în felul următor: „Păi povestea a început la 17 ani când am considerat că e cazul să scriu și proză. De fapt eu scriu cam de la 11 ani, îndemnată de doamna profesoară de română din generală. Ea mi-a descoperit talentul și m-a trimis la concursuri de creație de poezie și la olimpiada de limba română. Povestea cărții a început din realitate, din dorința de evadare din cotidian, ca un mecanism de apărare în fața vieții. Pe măsură ce scriam, realizam că probabil totul va rămâne la nivel de jurnal. Toată cartea a fost scrisă de mână, pe foi, în diverse locuri: tren, cafenea, camera de cămin, plajă. Când a început lockdown-ul din martie 2020, am zis că e cazul să le transcriu pe calculator, să nu le pierd. Transcriind totul, am iubit ce am citit, și am publicat câteva luni mai târziu. Evident, am ajustat lucrurile pe alocuri să depășească puțin stadiul de jurnal și să devină o povestioară demnă de o carte cu coperți. Pandemia mi-a redeschis pofta de scris, după o pauză de câțiva ani buni.”

Astăzi e despre cartea „Trepte spre cer” de autoarea Alexandra Foarfă, roman apărut la Editura LETRAS; o scriere jurnal, sau o confesiune, sau o dezlegare de cuvinte care vine cu menirea de a atinge punctul de redescoperire, de reînviere ca spirit, de înnoire ca persoană prin conștientizarea faptelor, golurilor și a alegerilor greșite. Această carte a venit la momentul potrivit pentru a mă face să înțeleg importanța echilibrului sufletesc, spre a realiza ce semnifică fericirea în raport cu toate drumurile pe care le-am parcurs.

„Sufletul ei, acum mai singur ca niciodată, nu e în stare să audă și să priceapă scârțâitul fantasmagoric cu care timpul întoarce, din fundul veșniciei, cheia colosală și ruginită a făpturii. Copacii de pe drumul personajului nostru s-au transformat însă în hârtie, căci dorința ei era să scrie poveștile pentru ca apoi să lase foile purtate de vânt și pe alte drumuri diferite de ale ei. Va veni o zi în care viața ei va ajunge la un sfârșit și atunci, acele frunze sacrificate vor deveni eterne căci tot ce va rămâne din sufletul ei vor fi hârtiile acelea purtate pe aripile timpului.”

Ar putea fi o imagine cu carte

„Cele mai frumoase conversații din viața ei, cele mai pasionale, au avut loc cu acest străin. Cu o etichetă în spatele unui calculator și deși îi știa și chipul, și sufletul, nu îi știa viața, nu era parte din realitatea lui. Ei vorbeau, dar trăiau într-o lume imaginară, poate era reală pentru el, nu știm, însă, pentru ea, nu avea niciun colț de realitate cu excepția faptului că fiecare cuvât era sincer.”

O avem ca eroină pe o tânără în căutarea sinelui, a fericirii, a împlinirii, o adolescentă ce pășește pe treptele vieții pentru a se căli, pentru a prinde mesajele ce vin o dată cu maturitatea. Aceasta de mână cu autoarea ne îndeamnă la o filosofie a zilelor ce pleacă din înstrăinarea sufletească spre așezarea întrebărilor într-o ordine haotică, neînțelesuri ce se vor limpezi la timpul potrivit. Totul în carte este un joc al circumstanțelor, al alegerilor bune sau mai puțin, al întâmplărilor ce direcționează ființa noastră spre a elucida misterul fericirii eterne. Dar oare ea este, acea fericire nemărginită, sau e un vis efemer care duce spre abis?

Eroina noastră pentru a putea gusta momentele de fericire duelează cu încertitudinile, cu deznădejdea și scrie, se luptă cu cuvântul într-o tulburare continuă, și cimentează un mesaj pe care ar trebui să-l înțelegem, să-l acumulăm și să-l prețuim. Însă până ca adolescenta să priceapă unicitatea zilei, rătăcirea și dezechilibrul acesteaia vine ca un semnal de alarmă pentru acele suflete care poate au fost și ele în asentimentul ei. O carte care se cere descoperită pas cu pas, treaptă cu treaptă pentru a înțelege, sau din nou a retrăi singurătatea, frustrarea, dezlănțuirea adolescentină; acea perioadă în care am fost sau căzuți la pământ sau în euforia unor emoții greu de ținut în frâu.

Partea suavă a cărții au fost versurile, acelea care au uns cu miere conținutul textual și au bucurat privirea mea, nu mai spun că au fost binevenite acolo, cum s-ar spune la locul potrivit în timpul potrivit. Dantelarea versului a fost acea cireașă de pe tort îmbiind ochii cititorului la mai mult, la mai frumos, la mai boem!

Toamna precede un timp vijelios
În care vântul iernatic adie furios,
Când toată materia își pleacă fruntea în jos…
Atunci, cineva să îți țină,
În propria palmă, a ta zgribulită mână,
Să sufle ușor
Căldură-ntr-un nor,
Atingerea să fie a mea,
Iar tu negreșit, să îi simți căldura.
Ca o cană de ceai,
Ruptă din rai,
Lângă piept să o ții,
Inima spre a-ți încălzi.

Cartea vine ca o revelație, autoarea Alexandra Foarfă ne înșiruiește exemple care au o însemnătate aparte, ne arată lacunele, golurile dar și partea cealaltă a monedei unde trebuie să lucrăm asupra noastră. Iar modul unic de scriere a autoarei m-a surprins plăcut, dialogurile filosofice, citatele ce au fost o umplutură potrivită textului, plimbările turistice m-au purtat într-o oază a originalității, astfel autoarea pecetluind stilul său într-o manieră psiho-educativă cu înclinație de gânditoare cizelată. Iar pentru asta un mare bravo de la mine, dragă Alexandra ai o cititoare fidelă aici!

Recomand cu căldură această carte, pe mine autoarea m-a cucerit!

 „Atunci când citești o carte, ești prizonierul ei până îți găsești un rost în viață, așa și aceste rânduri îți vor opri existența până vei găsi adevăratul lor substrat. Și din cauză că nu există scurtături către vreun loc în care să mergi, vei fi surprins de câte labirinturi pot ascunde lanțurile grele ale cuvintelor.

2 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: