Sări la conţinut

Citind-o pe Raluca Pavel. Cartea „Cu mâinile celeilalte.”

Raluca Pavel este născută la 19 martie 1986 în Botoșani. Este doctor în sociologie și sciitoare. După absolvirea cursurilor universitare (2008), postuniversitare (2011) și doctorale (2015) ale Facultății de sociologie și Asistență Socială București, secția Sociologie, a susținut seminarii la aceeași facultate, pe teme de criminalitate și devianță socială. A participat la o serie de cercetări și studii realizate în colaborare cu Institutul de Sociologie și cu Administrația Națională a Penitenciarelor privind strategii și forme de prevenire a criminalității în general, a criminalității feminine, în special. Până la momentul actual aceasta a publicat: volume de poeme, „Sipetul din Călinești”, Ed. Contrafort, Craiova, 2011; „Străinului”, Ed. Contrafort, Craiova, 2012; „Locul unde îngerii ațipesc”, Ed. Contrafort, Craiova, 2014; cât și cartea de specialitate, având la bază teză de doctorat, „Femeia asasin și sindromul Stockholm”, studiu sociologic (Ed. Ars Docendi, București, 2016). Și nu în ultimul rând romanul, „Cu mâinile celeilalte”, carte prin care am descoperit scrierea autoarei Raluca Pavel și care m-a încântat cu desăvârșire.

„-Da, amorul devine umor. Râzi atunci când îți dai seama că nu există iubire. E o noțiune abstractă care dă bine în poezii și atât. În artă, mai bine spus. În realitate, e vorba despre o complacere în anonimatul unei relații. Doi străini care împreună speră să devină unul.”

Este posibil ca imaginea să conţină: floare

Cartea „Cu mâinile celeilalte” ne redă un cadru psihologic complex având ca prim scop scoaterea în față a unei povești dintr-un timp trecut combinat cu un prezent actual. Fărâma de rațiune ți se pierde iar imaginația îți joacă feste atunci când afli povestea Verei Renczi, Văduva Neagră a României, criminala în serie, de pe la începutul anilor 1900, care și-a ucis soții cât și amanții pentru a se asigura că va rămâne ultima femeie din viața lor; iar „comedia” acestor situații îi revine și mousoleului format din pivnița acesteia în care a depozitat sicrierele de zinc cu trupurile neinsuflețite ale acestora. Dar să încep cu începutul; cartea developează semeni unui film secvența în care două prietene o invocă pe Vera la o ședință de spiritism, una este convinsă că procesul va da roade, alta privește sceptic situația. Ironia sorții face ca cea care nu crede o iotă din această ședință să fie „aleasă” de fantoma acesteia pentru o destăinuire ce va avea urmări radicale. Astfel Sophia cu frică, cu ironie și cu criticile după ea întreține un dialog furtunos cu Vera, balanța se înclină atât spre alegerile proaste sau relațiile disfuncționale ale Verei cât și carapacea firavă a cuplului Sophiei cu Lucas, chiar dacă aceasta vede povestea de iubire a lor ca pe o binecuvântare nici decum un blestem ca în cazul misterioasei fantome, însă întrebările cât și incertitudinile îi zgârâie simțurile.

“- Iubitul tău te-a înșelat vreodată?

– Lucas nu ar face nicodată așa ceva, niciodată! Lucas este altfel decât toți. Nu mi-ar face rău, nu ar fi în stare să mă înșele. Știu asta! Mie nu mi se aplică vorbele tale. Lucas e raiul pe pământ…

– Îți place să te minți, Sophia.”

Sophiei i-a trebuit câteva ore, câteva zile și un spirit încărcat de pierderea iubirii pe fundalul unor adultere ca să pună sub semnul întrebării credibilitatea sentimentelor ce o încarcă, și cum se vede ea dintr-o parte în actuala relație. De la o poveste a Verei la alta protagonista principală o empatizează, se transpune în planul trecut pentru a-i înțelege faptele și povârnișurile criminalei, au ajuns ambele la acea consistență emoțională în care fiecare se vedea în ipostaza celeilalte, desprinzându-se atemporal în a demonstra că bărbații înșală, că sunt pe departe „sfinți” după cum îi vede Sophia.

“Am căutat acel bărbat care să mă iubească așa cum aveam nevoie, care să îmi fie alături și care să mă vadă ca pe cea mai minunată creatură de pe Pământ. Pentru care nu există termen de comparație, căreia nu îi poți cere să fie mai bună, pentru că este deja perfectă. Nu am fost dintotdeauna o femeie posesivă și geloasă, dar nu am înțeles nici până azi de ce nu i-am fost suficientă nici macar unuia.”

Descrierea actelor criminale cât și ritualul de păstrare în pivniță, semnele ce i-au distins pe fiecare bărbat în parte au fost pentru mine o continuă stare de curiozitate. Dialogul dintre cele două a condimetat textul dându-i romanului o alură originală ba chiar înfiorător de acaparatoare. Ambele personaje s-au regăsit prin zdruncinarea sufletească, un trecut și un prezent cumva similar care au mușcat din viață în căutarea sevei iubirii și totuși fără a fi scutite de dezamăgiri răvășitoare. Finalul e unul cu adevărat neintuit de mine, nuștiu dacă cunoașteți senzația de… wow- nu m-am așteptat la așa ceva, uite că eu am zis-o cu voce tare în pragul nopții atunci când cartea a ajuns la sfârșit, un final care se cere interpretat, se cere disecat pentru a distinge linia de plutire a unor minți în plină decădere psihologică. Iar cu mâinile ceileilalte Sophia și-a creionat destinul într-un drum al oscilațiilor izvorâte dintr-o inimă rănită!

Am rămas captivă încă între pagini, cu senzația de interes vădit asupra Văduvei Neagre a României, Vera Renczi, criminala care a ucis 35 de bărbați (printre care și fiul ei), cum aceasta i-a otrăvit cu arsenic, și i-a ținut în conacul unde locuia. Mi se pare atât de malefic și morbid. Doamne, cum e posibil așa ceva?

„Cu mâinile celeilalte” e o carte pe care o recomand cu drag.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, băutură şi ceaşcă de cafea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: