Sări la conţinut

Citind-o pe Flavia Bădic. Cartea „Planul Atracției!”

Autoarea Flavia Bădic s-a născut în Călărași, s-a mutat de 16 ani în Brașov. Aceasta a terminat liceul cu profil Jurnalistic și Facultatea de Drept. A lucrat 11 ani în turism, iar în ultimii 3 ani și-a schimbat domeniul radical și lucrează într-o firmă de software. Pentru acest articol autoarea menționează: „Am 34 de ani, sunt soție și mama, îmi place să gătesc, să citesc și să cânt la vioară (când îmi mai permite timpul). Când m-am apucat de acest proiect(scrisul unei cărți), nu am avut o idee clară. Am pornit de la alegerea numelor personajelor și am scris efectiv ce mi-a venit în minte, fără un plan bine realizat. Primul volum l-am scris în 3 luni de zile, mai mult noaptea, când aveam liniște prin casa. Am știut de la început că vreau să fac o trilogie, dar nu îmi era clar despre ce va fi vorba. Am decis să jonglez cu domeniul pe care îl cunoșteam din prisma studiilor și cam așa a ieșit povestea. Mi-am propus să închei fiecare capitol astfel încât să îți dorești să mai citești încă unul și să nu poți lăsa cartea din mână. Cred că mi-a ieșit în mare parte.

Astăzi vreau să vă vorbesc despre prima carte din seria autoarei „Planul atracției”, un roman incendiar care îți trezește toate simțurile și te face să râzi înfundat asupra replicilor pipărate ale protagoniștilor; acesta te îmbrățișează într-o frumoasă alură de romantico-erotic a narațiunii și te poartă pe aripile unei relații care se lasă așteptată.

„Planul atracției este un roman despre evoluția unei relații inițial imposibile, un roman despre dragoste, greșeli și soluții, un roman plin de dialoguri cu subânțeles, momente amuzante și momente tensionate.”

Această carte am savurat-o semeni unei prăjituri, cu arome diverse, cu îmbătarea pupilelor gustative și cu senzația că mai vreau și mai vreau. Plăcerea textuală a curs iar sarcasmul și replicile date de protagoniști au fost cireașa de pe tort îmbinând totul cu o frumoasă construcție de acțiuni pe care pur și simplu le-am absorbit și m-am bucurat de ele semeni unei însetate de cuvinte.

Când iubirea arde tu ce faci?

Narațiune ne aduce în față o poveste parcă desprinsă dintr-un film, totul pornind de la o joacă de cuvinte, de la niște replici clișeice aruncate de un bărbat alfa într-un club mult prea aglomerat pentru gusturile Lianei Matei, acest schimb de priviri dintre ei au creat o conexiune innexplicabilă pentru cei doi pârpâlindu-se într-o agonie a necunoscutului. Ironia sorții face în așa fel ca cei doi să nu se apropie propriu zis, ca apoi să tânjească după… iar cum karma-i o mare șmecheră îi aduce mai aproape decât își pot imagina. Dar să încep cu începutul…

După seara minunată petrecută în compania celor două prietene ale ei, Lianei încă îi este întipărită pe retină întâlnirea sau mai bine spus ciocnirea ei și Mister Dark, misteriosul bărbat ce a abordat-o direct și fără pic de jenă. Cum este singură într-un oraș nou în care doar ea și amicele ei contează, fără o slujbă sau un chip familial aceasta este roasă de curiozitate, cine este?, dacă se vor mai vedea? Și cel mai mult o macină, ce furtună a răscolit în ea acel necunoscut. Soarta însă îi are pregătită pentru ea o nouă surpriză, un nou loc de muncă, o nouă oportunitate și un șoc urmat de o serie de nedumeriri atunci când se trezește asistenta proprie… tadam… nici mai mult, nici mai puțin al domnului Mister Dark, pardon, Boss Cezar! Ia imaginați-vă ce a urmat…

Viața ei ia o nouă turnură, chiar dacă emoțiile se văd reciproce contractul negru pe alb stipulează că „nu e voie”, chiar dacă privirile dezbracă- mintea este mereu pe tron dirijând fiecare gest, pornire sau neinspirația de a păși pe un tărâm al plăcerilor. Fiecare dintre cei doi suferă în felul lui, e greu să-ți estompezi emoțiile atunci când în inima ta se duce o luptă a ceea ce e corect și ceea ce e moral și etic de încălcat. Partea încâlcită în toată povestea e că cei doi se cheamă din priviri însă trecutul și consecințele acestuia orbesc, iar când în joc intră gelozia atracția se duce pe locul doi iar luciditatea vine ca un duș rece.

Cine cu cine se luptă?

Cezar Negrea, chiar dacă e un avocat de succes, pierde teren în fața tinerei noastre, acesta pe cât de arogant și nepăsător e cu partidele lui de o noapte cade în plasa iubirii fiind bulversat de propriile sale sentimente, chiar dacă și-a impus să nu simtă -acum mai mult ca niciodată vrea să simtă, pentru că vede că ea, anume ea Lia îl face să fie altfel decât toate femeile avute la un loc. Hotărârea decisivă până la urmă a amândurora e să se lase purtați de pasiune, cu toate implicațiile acesteia, însă totul nu poate fi atât de simplu când trecutul încă are planurile lui, iar prezentul încă este pe un fir de ață subțire. Atracția este palpabilă dar și dorința de a nu suferi este mai mare! Care se ferește mai mult vă îndemn să aflați, cert e că emoțiile personajelor mi-au stârnit curiozitatea la maxim, și cu siguranță următorul volum îmi va da răspunsurile cuvenite.

Mie îmi rămâne să vă îndemn la lectură. „Planul atracției” este genul de carte care nu poate fi lăsată din mână până nu se duce la capăt, până nu afli care pe care, cine a cedat și cine a făcut un pas în spate, cine e devoratorul și cine își duce judecata până la capăt.

„Oricât de mult aș vrea să neg senzația asta de bine … sunt al naibii de furioasă pe el acum. Și trebuie să fac ceva! Îmi caut voința de fier și mă îndepărtez. Se uită nedumerit la expresia mea enervată însă nu-i dau prea mult timp la dispoziție. În schimb îl pleznesc cu toată forța peste obrazul stâng.

– Dacă te gândești că voi fi o partidă de rezervă pentru tine, te înșeli amarnic!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: