Sări la conţinut

Citind-o pe Mirabela Gabriela Jitaru. Cartea „Lună Plină”!

Mirabela Gabriela Jitaru menționează într-un interviu găsit chiar la finele cărții că: „Pentru mine, scrisul a fost și va rămâne o pasiune. Niciodată nu am văzut scrisul ca pe o corvoadă. Pur și simplu mi-am lăsat imaginația să zboare! Desigur, au fost și momente când a trebuit să mă gândesc bine la unele scene, la care am muncit mai mult timp. Ideea mea a fost simplă la început: am vrut să scriu ceva diferit, dar inspirat din fapte reale! O carte pe care s-o citești și să îți dorești s-o recomanzi și altor personae care iubesc literatura.”

Astăzi vreau să vă vorbesc despre o nouă carte citită de mine din palmaresul autoarei, și mai exact o proză scurtă intitulată „Lună Plină”, ei bine, această carte se diferențiază în totalitate de cele două precedente recent citite, atât la dimensiune, context cât și la conținut. Primele două cărți au fost un carusel sexual și senzual, două cărți vibranțe ce au țesut senzații tari, aceasta îm schimb creionează misticul, vrăjitoria și credința în niște pagini ce îți trezesc fiori!

Cartea „Lună Plină” ne aduce în față niște povești mirifice, unele le citești cu sufletul la gură, iar de altele te înfiori de-a dreptul, pe unele vag le-am auzit s-au cel puțin unele esențe din context, altele m-au lăsat cu gust amar, iar la altele am plâns. Și cu întrebarea… oare o fi fost chiar așa?, cu toate că autoarea din start ne explică că lucrarea sa e bine documentată și e pe fapte reale destăinuite din diferite surse. Istorisirile cresc în intensitate cu fiece filă dată, iar obsesia de a afla mai departe te îndeamnă să înaintezi cu respirația susurată de un murmur al uimirii. Nu sunt poveștile clasice cu draci și legăminte făcute pe sânge, ci mai degrabă fiecare necurat e umanizat și mânat de curiozitate și ură care înțeapă existența prin fapte necugetate ca mai apoi să își ceară în ani tributul.

Volumul cuprinde douăsprezece povestiri unice și care parcă nu ar avea un punct comun însă totuși se absorb ca niște povești spuse de bătrânii care vor să dea lecții celor tineri; prezența forțelor răului pune o grea amprentă pe suflet și îți amintește ruga bunicilor în noaptea cu lună plină, a pisicilor negre, a locurilor tâinuite din casă, a blestemelor și a rugăciunii. De multe ori am auzit din gura mamei despre șarpele ce protejează casa, despre vrăjile care se fac de unele suflete înstrăinate de bunătate și despre forța lunii pline.
Autoarea ne despică firul în patru pentru a ne reda cu blândețe textuală niște imagini care încă îmi stau pe retină, istorisiri care au stârnit revolte la mine în suflet, mi-au amintiti de bolboroselile oamenilor bătrâni ce-i auzeam pe când eram mică vag, fără importanță, însă acum…

Cartea în ansamblu e un tumult de emoție, de la frici la întrebări ce se cer puse, dar cui? Prezența unei stări de confuzie e tot ce tronează în această carte, nelămurirea de cum e posibil așa ceva, iar cei slabi de înger ar putea lua cartea ca pe un subiect greu de disecat. Miezul însă e același, cel mai bine e să nu te pui cu ceea ce nu cunoști și nu poți explica, pentru că ai putea intra în cursa întunericului fără a găsi acea „încheiere”. Dacă vă tentează subiectul și vreți să o adăugați în bibliotecă vă îndemn… e o carte plină de incursiuni cu o reprezentare autentică în care tot ce vezi… nu e ceea ce pare!

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: