Sări la conţinut

Citindu-i pe Em Sava și Axel. Cartea „Pași”!

Absolventă a Facultății de litere (Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca), Ela Mihu (Em Sava) a dus cu ea în Canada dragostea pentru cuvântul românesc, pe care l-a cultivat și în mințile copiilor de români din țara frunzei de arțar. Din anul 2014 a început să publice poezie și proză pe blogul personal Sweet & Salty (https://savatoronto.com), iar din 2015 a apărut periodic în diferite reviste din țară și din diaspora (Catchy, Itaca, La Revista, Observator de Toronto) și a publicat povestirea „Ia cu tine și inima mea” în volumul colectiv „Pastile de nesomn”, al scriitoarei Corina Ozon.

Radu Prodan (Axel), deși ca formație inginer IT, a fost întotdeauna pasionat de scris. Acest lucru l-a determinat ca ani de zile să lucreze în domeniul jurnalismului, ca redactor, la publicația de transporturi Cargo Magazin și să-și deschidă propriul blog, „Texte pe față” (http://textepefata.wordpress.com) în 2015.

Astăzi ținând în mână cartea „Pași” scrisă de acești doi autori fenomenali îmi dau seama că colaborarea acestora a dat naștere unei povești bine închegate și cimentată de niște emoții vii, fără retușuri sau rețineri. Atât Axel cât și Em Sava au oglindit un subiect prezent, cu toate implicațiile și complexitățile de rigoare, nu s-au abținut în a oferi detalii pe care mulți încă le consideră tabu, au dat glas acelor trăiri care ar putea fi a oricui: frici, abandon, neiubire, adulter, flirt și inhibiția unor emoții ce destramă sufletul pe bucăți. Au avut curajul să spună lucrurilor pe nume într-un roman care mi-a pus o amprentă pe suflet…

„Viața bate filmul, nu-i așa? Un clișeu spart de prea mult uz. Dar ce să facem dacă menirea noastră e să ne naștem, să reinventăm roata și să murim? Nu suferința noastră doare cel mai tare? Nu iubirile personale ne perpelesc pe jar? Nu fericirea noastră mișcă Universul? Nu praful de stele produs de noi înșine alimentează paradisul vieții pământești?”

O avem ca eroină pe Nicole, o tânără cu o relație disfuncțională, aparent cu o iubire dominatoare, și cu un cămin agreabil, însă sufletul cere dragoste, prezență și comunicare; aceste aspecte lipsă fac din vesela Nicole un personaj șters din celula familiei perfecte. Zilele-i trec fără funcționalitate iar rutina absoarbe din ea toată jovialitatea. Până în punctul când apare „el”. Emoția i se strecoară în suflet cu repeziciune, iar o dată cu asta zilele îi sunt colorate iar inima își cere tributul. El e cel care prin simple gesturi o face să se dezghețe de acea carapace a nesiguranțelor creată chiar de soțul acesteia, acel care îi dictează direcția și decizia.

„… Dialogul nostru a fost extrem de subtil. Un cocktail de gesturi și atitudini distilate din senzația de regăsire și apartenență. A fost ca și cum ne-am fi continuat povestea începută cândva, undeva. Mai presus de înțelegere. Fiecare s-a citit pe sine în ochii celuilalt, într-o oglindă în care imaginea se formase cu mult înainte ca noi să ne așezăm în fața ei. Nu era întâlnire, ci re-găsire.”

Alex apare la un moment de cumpănă, dar și ca o revelație care vine la timpul potrivit pentru a-i deschide ochii eroinei noastre încotro să se îndrepte și care e de fapt menirea ei ca femeie. Nicole fiind educată într-un mod tradițional refuză și critică dur înclinația sa spre adulter, însă aceasta suferă pe zi ce trece, ignorarea soțului, tăcerea sa acuzatoare, replicile menite să o intimideze toate duc la acel refugiu prin Alex, oaza sa de calm și înțelegere. Ai zice o poveste clișeu, sau prea previzibilă, însă vă asigur că tot ce a urmat a fost un crescendo impresionant; autorii au creionat cu patru mâini emoții vii, nesiguranțe, doi pași înainte și unu înapoi detaliind și punând piesă cu piesă amănunturile unei vieți cu o încărcătură debordantă. Însă secretele se țin lanț, iar unele necuvinte aduc după sine furtuni după cerul luminat, iar eroii noștri nu sunt scutiți după iubirea ce și-o destăinuie de implicații dureroase. Alegerile trebuie asumate, la fel și ascunzișurile ce ți se par confortabile, iar Alex plătește prin omiterea lor prețul așteptării care cine știe cât va dura. Și totuși, iubirea lor e una înfloritoare chiar dacă e scoasă din contextul unor căsnicii eșuate, e pură și inocentă semeni unor adolescenți ce abia descoperă acest fior inconfundabil, în ei pulsează din nou viața și sunt ambii șocați de acestă stare ce le dă pur și simplu aripi. Chiar dacă sunt zdrobiți de cuvinte și reproșuri, chiar dacă se prelinge dragostea lor într-o notă dansantă a unor piedici existențiale, ei simt, ei trăiesc, ei experimentează viața în toate formele ei.

Acțiunea cărții e ca un caleidoscop, piesă cu piesă colorând zilele eroilor noștri într-o multitudine de trăiri intense.Totul vibrează a viață și experiențe parcă trăite și așternute pe foaie semeni unui jurnal de memorii a unei efervescente iubiri trăite cu o intensitate ce se cere transmisă mai departe cu gândul… ce-ar fi fost dacă?, sau poate e mai bine așa, cert e că din acest roman am învățat că unele persoane vin ca o lecție, ca un blestem dar și ca o binecuvântare. Unii oameni ne deschid ușile inimii, unii ne obligă să punem totul sub semnul întrebării sau în balanța corectitudinilor, unii ne dau foc și patimă iar alții ne țin lângă ei din comoditate și accept.

Romanul „Pași” ne arată câte urme trebuie să bătătorim, câte cărări să parcurgem pentru a ne afla pe noi înșine, apoi împăcați cu ceea ce înseamnă „eu” să mergem prin viață cu capul sus și pregătiți să înfruntăm greșelile, alegerile și noțiunea timpului. Cartea are efectul de a stârni furtuni dar și a dăruirii unor morale adânci, toate cu menirea de a lua ce e mai bun din roman și din povestea celor doi eroi ce s-au descoperit din nou, și s-au pus față în față cu emoția ce și-o nutresc unul altuia.

Vă îndemn să aflați lumea sentimentelor, a descoperirii de sine și a poziționării fiecăruia în puzzle-lul vieții. Vă îndemn să citiți cartea „Pași” pentru că romanul se simte la intensitate maximă, pentru că e viață, pentru că un final nu e întotdeauna un sfârșit…

„În ultimele luni mi-am înșelat soțul în toate felurile. Pentru că mintea mea și sufletul meu sunt conectate la o altă minte și alt suflet, independent de voința mea. Însă pentru prima oară în ani, sunt împăcată cu mine însămi, pentru că am încetat să mă înșel pe mine.”

4 comentarii »

  1. Uimitor cât de adânc ai intrat în inima și structura cărții. Mă bucur mult. Pentru că o carte nu e pur și simplu o carte. E mult mai mult. Am simțit dragostea ta și urmele privirii tale printre rândurile care se clădesc în emoții, în poveste. Sunt emoționată când cineva citește așa. Nici nu știu cum să pun în cuvinte. E așa, un soi de laser de cititor.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: