Sări la conţinut

Când unii oameni se zgârâie de titlurile vechi de carte eu le strâng la piept ca pe cele mai prețioase comori!

Cărțile sunt oaza mea de liniște, calmitate, plenitudine și efervescență spirituală. Mereu am găsit în ele ce probabil niciodată nu voi găsi în viața de zi cu zi. Datorită lumilor descriptive, a senzațiilor mânuite de o imaginație dibace a autorilor cărțile în ani au devenit nemuritoare și mereu pregătite să coaguleze și să facă trecutul prezent și prezentul un curcubeu de contemplații ale vremurilor boemice. Începutul lor de fapt nu e un început ci o așa zisă veșnicie prin reeditare a cuvântului în toate formele lui. În ele trăiesc emoția pură și nălucirea subconștientului în faza sa de erupere textuală. În ele impresiile trezesc în noi feeria magică a timpurilor, a cavalerismului și a voalurilor dantelate a unor iubiri dansante în cel mai senzual dans. Și trebuie să știm că, destinul cărții nu începe atunci când apare fermecătoare și grațioasă de sub greutatea tiparului, ea e „povara” gândurilor unui autor ce își petrece clipele scriind, boțind privirea spre a reda plăcerea citirii și împlinirii prin ceea ce iese, și pentru a o face nemuritoare prin ani și totuși… fără a ști în ce mâini va ajunge, fără a ști dacă va plăcea și nu va zace într-un morman de cărți uitate.

Lumea mea e o lume a cărților, colțișoare care găzduiesc „mici și mari comori” cu file îngălbenite, cu miros de umezeală adunată prin ani… însă toate îmi crează un univers mic și frumos în care mă regăsesc ori de câte ori am nevoie. Iar când unii oameni se zgârâie de titlurile vechi de carte eu le strâng la piept ca pe cele mai prețioase comori. Deoarece stilul autorilor de altă dată este inconfundabil, unic și de o eleganță specifică fiecărui timp în parte. În funcţie de zonă, oraș și stil cărțile din biblioteca mea reprezintă bogăția cu care mă mândresc zi de zi, au o importanţă deosebită pentru mine și sunt de o semnificaţie istorică desăvârșită, unele printre paginile ruginii ca în plină toamnă ascund suferințe fugare, biruințe și înfrângeri, unele îmi dezvăluie părți documentare, altele din cele artistice, unele subliniază știinţe, iar altele iubiri de o vechime care mă lasă purtată pe aripile vântului. Și toate în ansamblu sunt de o unicitate pecetluită în timp.

Și sincer, atunci când am ocazia să adopt o carte o fac cu cea mai mare plăcere, le găsesc pentru fiecare un colț în casa și inima mea, pentru că viața cărților nu se sfârșește atunci când au paginile uzate și miros a rânced, sau când sunt cu coțurile roase sau uzate până la refuz, viața lor nu se duce atunci când galbenul devine maro, iar timpurile se schimbă, viața lor nu se termină nici atunci când sunt arse în neștire de către niște suflete pustiite de cultură, viața lor nu se va sfârși nici atunci când vor fi considerate „prea vechi”, „prea banale”, „prea odioase” sau „prea neinteresante”, și nici măcar atunci când sunt ignorate de cititori, viața cărților mele în special va trona pentru că Eu le dau importanță și nu mă zgârâie mâna să le ating cu blândețe, nu mi se provoacă dezgust de la mirosul ce fumegă a anii trecuți din mână în mână, nici nu mă sfiesc să spun că în biblioteca mea cele mai multe cărți sunt din celea Vechi, cărți care nu au încăput în mâna și inima unora, cărți care au fost abandonate fără a li se da o șansă, cărți care nu au plăcut pur și simplu. Însă eu cu ele mă mândresc pentru că am adunat istoria și tipografia veche ca pe niște perle șlefuite de anii ce le-au dat valoare. Și totuși, farmecul lucrurilor vechi este incontestabil.

Nu pot anula plăcerea de a citi cărțile noi, autori „proaspeți” care vin cu viziuni înfloritoare, însă nu pot trece cu vederea că unii oamenii se debarasează agresiv de cărțile vechi parcă ar avea ceva vicios; mirosul și senzațiile pe care le lasă paginile unor cărți vechi sunt cu totul aparte. Nu este nimic mai plăcut și mai interesant decât palparea paginilor unei cărți vechi și izul de tuș, cerneala de o vechime consistentă, dar și textura aspră a hârtie uscate și îmbibate în praf și parfum stătut. Nici nuștiu dacă îmi înțelegeți pledoaria… Așa mi-e greu să descriu senzația când țin în mână o carte veche, poate unii sunt în aceeași barcă ca și mine… aceleași emoții, aceleași percepții… această bucurie nu se compară cu nimic. Și nici nu se va compara!

Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: