Sări la conţinut

Citindu-l pe Dan Claudiu Tănăsescu. Cartea „Taina stelelor”!

Dan Claudiu Tănăsescu (n. 26 aprilie 1938, Mogoșoaia, România) este un medic, autor, nuvelist, publicist, romancier și scriitor român. A debutat ca scriitor la 38 de ani, în Almanahul Literar cu nuvela „Luna”. În ianuarie 2010, Dan Claudiu Tănăsescu a publicat cartea „Iluzia iubirii”. A publicat până acum 12 volume de proză, patru dintre ele au fost premiate. La începutul anului acesta autorul a reeditat la Velvet Story romanul „Iarnă căzută-n genunchi”, iar acum ne pregătește cartea „Taina stelelor” apărută în anul 1982, fiind retipărită; un titlul plin de mister și simbolistică! Stilul inconfundabil al autorului lasă cale liberă nouă cititorilor spre a răscoli spiritul nostru de cunoscători, de a afla conținutul, iar cu o dibăcie unică Dan Claudiu Tănăsescu antrenează dinamica punând o amprentă personală desăvârșită, atât cu seninătate cât și cu un condei absolut cu care țese metafore extraordinar de frumoase, creând astfel imagini și emoții greu de descris.

 „La veghea nopții, soarta lui Virgil Huțanu și a Feliciei se va schimba. Viețile celor doi nu sunt scăpate de tragedie și durere, însă când drumurile li se intersectează doar stelele le mai pot îndura suferințele.
Narată pe perspective, „Taina stelelor” este atât povestea unui cuplu, cât și povestea unui bărbat prins sub influența patimilor și a unei femei cu sufletul răscolit de neșansă și remușcări. Cu o sensibilitate puternică și evenimente marcante, romanul semnat de Dan Claudiu Tănăsescu impresionează până la lacrimi.”

„Taina stelelor” este o carte care adună printre paginile ei numeroase trăiri și povești de viață, unele realiste altele duse la nivelul basmului călător, unele mai triste iar altele care pur și simplu te revășesc. Întâmplările diverselor personaje se întretaie și se completează, pentru a forma un întreg. Descoperim iubiri tulburătoare, secrete nelămurite în ani, pierderi, durere crâncenă, suferință ce taie în carne, decizii greșite luate la repezeală și curajul de a înfrunta realitatea pentru a reveni pe calea cea bună fie și cu un preț plătit mult prea mare. Cartea e o dramă care mi-a îngenunchiat toate așteptările, am plâns durerea și am repezit furtunile ce mi-au tulburat liniștea.

Mult timp după noaptea aia căzută din cer în picături de blândă satisfacție, Felicia s-a gândit că pentru ea o altă viață începuse atunci. Oare bunăvoința stelelor poate ține o veșnicie?

Cartea propagă dezbinarea emoțiilor tinerei Felicia, o femeie care se îndrăgostește orbește de Virgil Huțanu, un bărbat pierdut pe drumul patimilor, aceasta trăiește alături de el o iluzie a fericirii. Ce nu știe aceasta e că viața, stelele sau cine știe ce forță o duc în pragul pierzaniei pentru a renaște de fiecare dată tot mai puternică. Și pot spune cu mâna pe inimă că copilăria, viața, chiar și viitorul Feliciei e ca o citire în palmă, afli și te sperii, te înfiori dar și te lași păgubaș de nedreptățile existențiale plecând capul asupra asupririi care o poate înfrunta sufletul. Și câte nu a îndurat eroina principală aceasta o ia de la capăt, de data aceasta alături de Ştefan, dispusă să o reia totul din nou și din nou; cât de greu poate fi să se integreze într-un loc nou de muncă alături de o persoane care îi stârnește noi emoții pe care le credea îngropate o dată cu trecutul său înnegurat? Încercările par să o urmărească încă de la prima întâlnire cu acesta, din nou gelozii, lacrimi, adulter și golul sufletesc ce nu poate fi pansat, sau oblojit cu nici o alifie. În ampla desfășurare a relației dintre Felicia și Ștefan, Virgil își trăiește propria sa dramă, fricile îl cuprind iar misticul ce-i completează povestea duce lectura pe cele mai înalte culmi. Trăirile vibrează puternic iar umbra semnelor de întrebare te lasă să te reîntorci în fluiditatea textuală și să revezi, poate ai omis ceva?, poate nu ai înțeles bine?, poate va fi altfel?

Aici în carte taina stelelor e gonită de timpul ce nu iartă pe nimeni, acela care aleargă spre zări necunoscute parcă amăgindu-ne că totul va fi bine. Și totuși, cum e sufletul acesta? … frământările trec, îndoieli se perindă în bucurii, iar singurătatea nu mai pare de temut. Viața biciuiește firavul trup, și cioplește în inimă toate durerile ce nu se lasă duse în neantul înstrăinat. Și, chiar dacă ai zice că toate trec, Felicia își duce zbuciumul acela necunoscut ce pulsează prin toate ungherele golurilor ce s-au adunat, și care de fapt i-au definit viața!

„Taina stelelor” disecă întâmplările punându-ne în față o poveste plină de emotivitate, de viață, pentru acele suflete care se simt pregătite să cuprindă o dramă în toată originalitatea sa. Nu ve-ți fi scutiți de zbuciumul iscat de neîmplinirile eroilor, fricile, trădări, ignoranța ce a dus la declinuri sufocante, înșă, totuși iubirea tronează, ea e cea ce dă naturalețea acțiunilor și speranța că totuși… totul va fi bine! O carte ce cuprinde toate cele spuse și nespuse din viața trăită intens și fără retușuri.

„Nimeni nu poate ști de când stelele își presară pulberile argintii peste spinarea nesfârșită a pământului. Agățate acolo sus, fără să se clintească, stau înfipte ca niște ținte în bolta cerului și privesc nepăsătoare la scurgerea vremurilor. Doar soarele, speriat de rostogolirea nemiloasă a timpului, își acoperă fața orbitoare cu pete, de parcă ar fi un copil blond și pistruiat. Iernile se lungesc tăbărând peste lunile primăvăratice, iar vara își strânge dogoarea în zile puține și nu prea fierbinți. Ceva se schimbă în lume încet, încet, ca mersul unui melc, scurtând din existența noastră, ce rămâne învăluită în neliniști de mister.”

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Sursa foto: Velvet Story

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: