Sări la conţinut

Cristian Palede. Urmați-vă pasiunile în viață, căci viața este numai una și merită trăită cu inima și sufletul, făcând ceea ce ne place.

Cristian Palade anul acesta ne surprine frumos cu prima sa carte, o colecție de povești și basme – „Să fim copii, măcar o dată-n zi”. Cartea bucură ochii atât a copiilor cât și a adulților mereu copii. De la o poveste la alta curiozitatea noastră a înaintat, iar tumultul de informații și morale adânci ne-au impresionat cu desăvârșire; astfel mi-am propus să aflu câte ceva despre autorul Cristian Palade, și l-am provocat la o mică povestioară cu tematica… cum acesta a început să scrie. Eu fierb de curiozitate să aflu, voi?

****

Păi ia să vedem cum am început eu să scriu!?
Mergând puțin pe urmele trecutului, trebuie să vă mărturisesc faptul că eu m-am îndrăgostit de citit și scris încă din clasele primare. Între timp am pus la naftalină pasiunea pentru scris și am cultivat-o doar pe cea pentru lecturat. Bine, printre picățele, ici și colea, am mai scris câte o poezie pe vreun pachet de țigări sau pe foile unei integrame, fără vreun motiv anume. Un alt moment în care am mai scris niscaiva versuri a fost acela al perioadei de început al relației cu actuala mea soție, Georgiana.
Și cam atâta până la vârsta de 41 de ani, când în mod cu totul și cu totul neprevăzut și chiar surprinzător pentru mine, am început să scriu.
Întâmplarea/viața a făcut ca eu să am niște probleme pe fond psihico-emotiv, în urma descoperiri cărora am apelat la serviciile unui psihoterapeut (o ea), în urmă cu doi ani și jumătate. După circa un an de ședințe săptămânale, dintr-o discuție într-alta, psihoterapeutul a aflat despre pasiunea mea de a scrie, ascunsă de atâta vreme.
Ei, din acel moment, a început să-mi dea teme săptămânale, de scris câte o poezie. Văzând ea că poeziile mergeau pe un făgaș bun, m-a testat și pe partea cu proza și astfel am început să scriu povești pentru copii. Atât poeziile cât și poveștile mele de început au avut teme oarecum terapeutice, prin prisma ședințelor la care mergeam și a ceea de ce aveam eu nevoie, spiritual, la momentul respectiv.
Acest proces, la începuturile lui, a fost unul lung și anevoios, deoarece nu eram pregătit psihic pentru a scrie. Practic îmi lipsea încrederea în mine și aveam o continuă nevoie de validare.
Dar talentul era acolo și psihoterapeutul meu la observat, ajutându-mă să-l cultiv, atât printr-un volum constant de teme săptămânale și diversificare pe stiluri literare (poezie, eseu, poveste, etc…) cât și prin încurajări și feedback constructiv.
Încet-încetuc am prins încredere în mine, am scris din ce în ce mai mult, mi-am îmbunătățit constant stilul și aptitudinile și am ajuns, într-un final, să-mi conștientizez valoarea.
Timpul a trecut și în momentul în care am avut în „tolbă” un număr rezonabil de povești, mi-a venit ideea să le public într-o carte. De aici până la a publica efectiv cartea, totul a decurs fulgerător de rapid. Un rezultat miraculos al acestui proces a fost și faptul că am scăpat de sutele de atacuri de panică ce mă măcinaseră timp de aproape cinci ani de zile. Practic, pe nesimțite, scrisul m-a vindecat.
Apoi această carte a reprezentat un punct de plecare pentru mine. Prin intermediul ei am avut confirmarea faptului ca pot și am prins curaj în forțele proprii, dar am și cunoscut o grămadă de oameni frumoși, autori și cititori, deopotrivă. Au venit și multe păreri apreciative la adresa cărții mele, două recenzii favorabile și chiar câteva zeci de cărți vândute.
Sunt bucuros pentru această carte și sunt mândru pentru tot ceea ce am realizat. Deopotrivă le sunt recunoscător tuturor acelora care m-au sprijinit și încă o fac, pe acest frumos drum.
Ca și planuri de viitor am de gând să public un volum de poezii, dar există posibilitatea să mai ies la rampă si cu o a doua carte de povești…cine știe? Îl las pe Cronos să decidă, iar eu fac tot ce-mi stă în putință să-mi urmez pasiunea…

Pentru voi, dragi cititori, îndemnul meu este unul foarte simplu. Urmați-vă pasiunile în viață, căci viața este numai una și merită trăită cu inima și sufletul, făcând ceea ce ne place. În acest fel vom trăi împăcați cu noi înșine și vom lăsa – prin realizările noastre – o moștenire valoroasă celor ce ne vor urma.

Sursa foto: Arhiva autorului

5 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: