Sări la conţinut

Citind-o pe Issabela Cotelin. Cartea „Macii sunt întotdeauna roșii!”

Cum definești o carte care te atinge până la inimă? Cum privești o bibliografie care îți strigă a emoție, a amintiri, ancorată fiind în farmecul anilor, a experiențelor și a iubirilor ce se cer iubite! Cum e primită cartea care stârnește vibrații ale timpului, ale propriilor năzbâtii, curiozități și alegeri, vă spun eu… cu admirație, plecăciune și desăvârșită prețuire pentru mânuirea dibace a autorului, iar în cazul de față a autoarei Issabela Cotelin cu cartea „Macii sunt întotdeauna roșii”, o nouă apariție la Editura File de Lumină, București, 2020. Din nota autoarei: „…nu-s Sandra Brown și nu vânez vrăjitoare, fapt pentru care am schimbat două nume, iar pe două personaje negative le-am lăsat, cu suficientă căldură literară, fără. Exemplificând, nici Iliescu, protagonistul unui scurt eseu inevitabil, nu e numit, e doar „omul de bine”. Nu dau nici răspunsuri. Eu doar descriu și întreb, mai mult retoric. Și, ca orice om, iubesc, urăsc, gândesc și simt – e o carte cât o căutare individuală în contextele sociale și istorice trăite.”

– Issa, tu la ce liceu dai? Ce-ai vrea să fii? Am dat nepăsătoare din umeri, privind undeva înainte, poate la acel nesuferit viitor ce va veni. Și-au întors nedumeriți privirile spre mine toți, păreau stupefiați. După ce și-au revenit, au început discuțiile:

– Cum se poate una ca asta?

– Issa, și cum, nu-ți pasă de viitorul tău…?

– Dar e inadmisibil…! 

– Vai, dar nu ești un copil normal… – în treacăt fie spus, m-am cam săturat și de treaba asta cu copilul normal, la urma urmei am și eu două mâini, două picioare, doi ochi, un nas, o gură… și prea multe gânduri.

Cartea este un tumult de trăiri, frânturi de amintiri, zile, luni și ani, podoabe a unei vieți trăite intens. Iubiri și neiubiri, angoase și o magie ce îi face pe oameni prieteni din simpli cunoscuți! Cartea e toată un suflet, un secret împărtășit celor mai sensibile inimi, celor care vor lua de aici de printre file emoția și fiorii unor ani care au trecut dar care au marcat existența. O poveste de viață care țese ani de ani bucurii, revederi, regăsiri, depănarea clipelor petrecute și țeserea unui prezent înmiresmat de developarea unor timpuri ce au croit o inimă și un om în plină ascensiune literară!

Reîntâlnirea cu copilăria din București mi-a fost în egală măsură frumoasă și grea. Trecând peste permisivitatea mediului virtual de a te arăta așa cum ți-ai dori în loc de cum ești și peste validările iluzorii ale celor cu aceleași nevoi, e un prilej unic să te întrebi despre tine însuți și despre ce ți s-a ales din visurile de odinioară  – asta e frumusețea ei. Pe celălalt taler atârnă gânduri rămase nespuse, iubiri neîmplinite, polițe neplătite. Copilul din noi, în asemenea împrejurări, mai iese din țarc, o mai ia razna, testează iar limite… sau, pur și simplu, refuză să se trezească.

Stilul autoarei este unul povestitor care se ține suav de amintiri și prețuiește fiece pecete a timpului. Lasă liberă memoria într-un cadru dinamic, firesc și cu seninătate, care face ca cititorul să își contemple propria copilărie, adolescență și tinerețe în plină floare. Ne face cunoscută linia veții creionată fără retușuri și rețineri, de ce s-ar ascunde autoarea?… de nimic, pentru că viața se trăiește firesc; astfel Issabela Cotelin nu a tras cortina, ci ne-a primit în colțul său intim și am înaintat alături de ea pe traseul vieții sale formând și absorbind experiențe dintr-o confesiune ce mi-a încălzit sufletul.

Cât ne-au schimbat anii! Aveam în mine ceva amar, pierdut, nedefinit, un gust nou și ciudat, chiar plăcut. Mă simțeam nefiresc de bine și am înțeles. Era iremediabilul, fapta care a fost și nu va mai fi niciodată. Dar eu știam că existase. Și, cum prezent și viitor îmi sunt străine, am găsit suportul pe care-l căutam de-atâta timp. Vremea când credeam în oameni, când mă puteam îndrăgosti de orice umbră, când scriam cinci poezii pe zi și când râdeam întruna.

„Regret mult și multe. Dac-aș fi gândit atunci ca acum… dac-aș fi știut atunci câte știu acum…”

„Macii sunt întotdeauna roșii” este o carte cu mesaj, cu o presărare de emoții iscate din întâmplări ce au „cioplit” o memorie într-un tablou al plimbărilor și întâlnirilor, a lacrimilor și zâmbetelor, a trădărilor și a naivității juvenile, a ignoranței și a încercărilor de a percepe viața, a cunoștințelor și tapetarea dorinței de a cultiva pasiunea pentru lectură. Cartea are o frumusețe aparte, parca te invită să o explorezi, să parcurgi filă cu filă, fiecare colțișor și să te întrebi cum era odată, ce timpuri au fost, și ce mai amintiri! Recomand cartea cu toată căldura sufletului meu!

„… M-au tot cules și pe mine atâția care mi-au trecut prin soartă. M-au rupt de-a dreptul unii, alții au vrut să mă păstreze de decor, să mă cultive în grădini ori sere. Poate vor mai fi… dar până la urmă cred că am înțeles. Natura lasă mereu în plata Domnului și buruienile și trandafirii, iar macii ei sunt întotdeauna roșii și cresc numai în câmp liber și la căldura zilei.”

16 comentarii »

  1. Îți mulțumesc, Cristina, frumoasă surpriză! Mărturisesc că am înregistrat titlul pasivă și-am citit primele rînduri fără să-mi dau efectiv seama că eu sînt, de obicei sînt curioasă de subiectele abordate în cărți, eventual stil… și abia apoi mi-am dat seama că-i vorba de mine 🙂
    Mulțumesc!

    Apreciat de 3 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: