Sări la conţinut

Citind-o pe Mirabela Jitaru. Cartea „Ménage. V-I”!

Într-un inteviu pentru booknation.ro autoarea Mirabela Jitaru menționează: „Dintotdeauna mi-a plăcut literatura erotică și cea horror. Probabil acest lucru caracterizează cel mai bine zodia mea. Sunt scorpion și sunt atrasă de două lucruri în această viață: sexul și moartea. Tocmai de aceea am ales să scriu doar despre aceste subiecte. ,,Menage” e pentru mine un proiect drag ce va cuprinde în total șase volume. La primul volum: Pasiune, am lucrat aproape un an de zile, la început mi-a fost teamă să spun lumii că am terminat de scris un roman erotic. De fapt îmi era mai mult rușine, mă gândeam doar la ce va spune lumea care mă cunoștea despre mine când îmi vor citi cartea. Dar în timp mi-am dat seama că nu puteam să-mi las munca să ,,râncezească” într-un folder pe laptop și să-mi fie rușine cu asta. Până la urmă nu era primul roman erotic de pe piața din Romania și cu siguranță nu va fi nici ultimul! Așa că mi-am încercat ca orice debutant norocul, sperând zi de zi că o editură oricât de mică îmi va acorda o șansă. Trebuie să recunosc că nu mi-a fost deloc ușor, unele edituri (cele mai mari) m-au respins politicos, iar altele nici măcar nu au făcut-o, dar am crezut cu toată forța în manuscrisul meu și am sperat că într-o bună zi va veni acea șansa pe care o așteptăm cu sufletul la gură. Mottoului meu în această perioadă a fost: ,,Soarta le surâde celor curajoși!” Și într-o bună zi când am tot obosit așteptând norocul mi-a surâs.”

„Viața liniștită și lipsită de grijii a Isabellei este complet dată peste cap din clipa în care află că cea mai bună prietenă a ei are un mic accident de mașină într-un oraș îndepărtat. Întregul ei univers se destramă încă din clipa când îi cunoaște cât se poate de intim pe cei doi șefi ai Cristinei. Principiile ei morale și regulile pe care le face într-un contract cu cei doi sunt complet încălcate după ce descoperă un mic și neașteptat amănunt. Dar regulile jocului trebuie urmate până la capăt și Isabell va avea parte, de o mare surpriză…

Cartea nu este primul roman erotic a unui autor român contemporan, însă este primul care are o așa încărcătură sexuală vibrantă. Este o carte care se respiră cu greu, cititorul parcă ar escalada un munte într-un cronometru al tensiunilor, aici totul se vizualizează iar imaginile vin nu din cele mai cuminți. O avem ca eroină pe Isabella, o tânără care a acumulat de-a lungul adolescenței sale disfuncționale o tensiune sexuală necontrolabilă chiar dacă este încă virgină. Datorită inițierii sale prin filme porno și o relație de amor cu prietena sa Cristina, aceasta ajunge să își croiască în minte diverse scenarii cu tentă sexuală total diferită de modul nostru tradițional de a vedea o partidă de dragoste. Chiar dacă nu mulți ar fi deschiși la nou din punct de vedere sexual eroina noastră se simte pregătită să se cupleze nu cu un partener ci cu doi odată totul fiind tocmit de un contract prestabilit între ei, totul prin satisfacție desăvârșită. Un contract de o lună care îi va aduce tinerii noastre sau plăcere sau blestem… însă un lucru este clar, nimic nu va mai fi la fel.

Acțiunea se petrece la Istanbul, ni se atrage atenția asupra panoramei, a tradițiilor culinare și a altor slăbiciuni tipice zonei, însă ținând cont de restricțiile impuse pe alocuri am rămas uimită de lejeritatea textuală și ansamblul de acțiuni care ne-a creionat autoarea. Eroina ai zice că e o tipică domniță care nu iese cu nimic în evidență, tăcută, rușinoasă pe alocuri, modestă, însă a surprins mica „pisică” chiar și pe prietena sa Cristina, dorințele și înclinațiile fixe au făcut din ea o proprie armă a tuturor plăcerilor pe care le-a impus unor avocați inițiați în arta sexului, doi tineri prieteni ce fac parte dintr-un club select. Selim și Onur și-au dat ei seama de inocența corpului ei, însă mintea tinerei noastre e prea de multă vreme distorsionată psihic de impactul filmelor etotice și pornografice ce i-au marcat adolescența.

O dată pornită derularea contractului bine pus la punct de Cristina, prietena Isabellei, pe rând și amândoi o dată Selim și Onur metodic își asumă partea sa de înțelegere, ei o venerează, o iubesc în felul lor și o poartă pe culmile plăcerilor, până în momentul când nu mai pot să îi reziste….

“Ea are ceva special, ceva ce cu siguranță toate celelalte nu au avut. Deși am avut destule femei frumoase și senzuale. (…) Nu cred să fi dorit vreodată o femeie atât de mult și să nu o pot avea!” Onur

“… gândul mi-a fost doar la ea încă din prima clipă când am văzut-o în ușa apartamentului Cristinei. A fost clar o atracție pe care nu cred să o mai fi simțit vreodată cu nicio altă femeie.” Selim

Cum tânăra noastră iubește să se joace cu cei doi, amanții se prind de mișcările ei și o manipulează în felul lor, prin plăceri nemărginite duse în pragul leșinului, până tânăra noastră înțelege că îi sunt prea mult… mult prea mult! Ce a urmat, care au fost cele mai picante scene v-aș sugera să le citiți singuri… preferabil de trăit, eu însă cu înflăcărare mă transpun în volumul doi pentru a afla ce a urmat după acea noapte visată dintr-un unghi în altul de un alb imaculat care s-a transformat în una de coșmar…

Menage- iubire și condamnare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: