Sări la conţinut

Citindu-l pe Marius Albert Neguț. Cartea „Din altă viață. C. V. de Golan.”

Marius Albert Neguț (n. 22 ianuarie 1976 Muntenia), este un publicist, poet și prozator român. A debutat în anul 2016, la Libris Editorial, cu romanul „Îngeri rătăciți”- roman distins în anul 2017 cu Premiul Special al Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”. Al doilea roman al autorului „Inocența Păcatului”, a apărut în anul 2017, tot la Libris Editorial, fiind foarte bine primit de cititori. În 2018, Marius Albert Neguț publică primul volum al romanului „Din altă viață”, subintitulat „Jurnal de copil” și descris de autor ca fiind: „Romanul unei copilării ireparabile”. Iar în anul 2019 apare și volumul doi al romanului „Din altă viață”, subintitulat „C.V. de Golan”.

„În ’90, cu toții învățăm democrația. În esență, pentru români- născuți și crescuți cu pumnul în gură- asta înseamna dezbateri libere asupra a orice, indiferent de pregătirea pe care cei care-și dădeau cu părerea o aveau sau nu asupra subiectului. Dacă doriți opinia mea, atunci s-au format majoritatea părerologilor pe care îi vedeți acum la tv…”

Romanul „C. V. de Golan” este continuarea cărții Jurnal de Copil. Marius Albert Neguț și de această dată mă surprinde frumos printr-un stil sincer, povestitor de o originalitate inedită. Autorul scoate în evidență nu doar copilăria, adolescența mânată de o vâltoare a vârstei ci și colectivitatea statală, prin politic și nu numai. Acesta cu un curaj măreț subliniază și își asumă greșelile și colapsurile anilor de atunci. Nu în ultimul rând ni se povestește pătărăniile unui copil plin de energie, un învățăcel dornic de mai mult și un cititor ce devorează noapte de noapte cărți de o consistență epocală. Iar ca acțiunea să aibă mai multă sare și piper ni se tot scot în față povești la gura sobei, zburdările de pe uliță și îndrăgosteala feerică pe care o are orice adolescent încă necopt.

Autorul povestește cu înflăcărare și mult- mult umor orice urechere și orice palmă după scăfârlie; toate întâmplările creând un tablou viu al propriei mele copilării, reînviind imagini a unor ani pe care i-am lăsat să se ducă, de fapt ca oricare adult fiind. Marius Albert Neguț ne primește cu brațele deschise în sânul familiei lui, acolo unde a știut și de frică dar și de respect, acolo unde pe prispă a ascultat povești ale bunicii, acolo unde își privea fulgerător tatăl, acolo unde potecile l-au tot dus și reîntors. Autorul ne tapetează un ansamblu de acțiuni în care sunt implicați membrii familiei sale, chiar și vecini, băieții din ceata sa, colegii, nu lipsesc întâmplări de la școală și, mai ales, povestiri cu și despre fetele care i-au atins retina.

„Vedeți voi? În viață, TOTUL se plătește! Chiar și cele mai neînsemnate greșeli. A trecut ceva timp de la întâmplarea de mai sus. Am 17 ani și sunt băiat mare… E noapte. Stau pe bordura din fața porții și, chiar și așa, băiat mare cum sunt, plâng. Ieri, cea care m-a crescut, care m-a învățat să citesc, cea care-mi făcea turtișoare, care, din puținul ei îmi cumpăra înghețată. Ei bine… Mamaia mea, care mă ascundea sub șorț, când tata voia să mă bată… a murit.

Știați că până și moartea naște? Dacă nu, vă spun eu. Naște dor. Mi-e tare, tare dor de bunica mea…”

Stilul de scriere a autorului este unul desăvârșit, iar modul în care acesta ne povestește toate întorsăturile plăcute și mai puțin a vieții sunt extrem de captivante și acaparatoare. Citind volumul conștientizezi etapele în care ai fost și unde poți să ajungi, gândești cartea ca pe o parte a unui viitor încă incert, cu punctele de vigoare… cine știe unde mă va duce o alegere sau alta. Aici am simțit cartea, am ascultat suflul ei și noțiunea de moralitate. Am atins fiecare culoare a tabloului vieții și am tăcut discret la tot prin ce a trecut naratorul, și sincer, nu am dreptul să judec sau să condamn, viața e viață, cu bune și rele acumulate într-un rezervor al experiențelor. Ce ne rămâne nouă să facem, e să fim buni, și să transmitem asta din generație în generație! Iar finalul, sper să fie un va urma… plăcut pentru că ador scrierea cursivă a autorului, iar pentru asta un mare mulțumesc.

„Nu conștientizez, dar e o noapte în care mă maturizez. Învăț că, de cele mai multe ori, vedem în oameni doar ceea ce ne dorim, percepându-i, astfel, mai buni decât sunt în realitate.”

2 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: