Petruța Petre este profesor de limba și literatura română la o școală frumoasă din mediul rural și autoare a romanului „El și ea adică noi”, și a câtorva volume de poezie: „În numele iubirii” și „Pașii iubirii” apărute la editura Libris Editorial. De curând autoarea ne-a mai bucurat cu un volum, „De-ale iubirii” apărut la Editura Velvet Story.

Din notele autoarei: „…satul m-a fermecat întotdeauna, l-am adorat pe Creangă de mic copil. Îmi place meseria mea, ea m-a ales pe mine, pentru că nu aș putea să fac altceva niciodată. Iubesc copiii din tot sufletul meu și aș vrea să pot să-i ajut pe toți, să-i înțeleg pe toți, să-i susțin pe toți. Consider că omenia este calitatea noastră esențială, de aceea ne numim oameni. Scriu din pasiune, scriu din suflet; pentru mine scrisul este un mod de manifestare a spiritului, un mod de a-mi consuma viața pe hârtie, un mod de a trăi. Îmi place ceea ce fac. Scriind ofer celor de lângă mine, cunoscuți sau necunoscuți, frânturi din sufletul meu. E felul meu de a lăsa ceva după mine. Iubesc oamenii!”

Cred că deja v-am obișnuit cu ideea că eu ador poezia, că o susțin și că mă mândresc cu autorii care se exprimă prin chemarea versului. Autoarea Petruța Petre este una dintre autoarele cele mai dragi mie care oglindește prin poezie o înfrumusețare a tot ce este deformat, ea cu mânuirea cuvintelor șlefuiește viața și iubirea semeni unui diamant pentru a ajunge la forma și luciul valoros. Prin fiecare îmbinare și direcție trezește sensul secret al dorințelor, al zbuciumului și al plăcerilor noastre lumești cum doar un poet o poate face.

„De-ale iubirii” este o carte ce se citește mai mult în vis decât în realitate, mai mult cu sufletul, o carte a dorului de zbor, de stele, de nemărginire. De neant. Am parcurs fiecare vers cu un zâmbet pe buze și o căldură sufletească, pentru că poezia Petruței Petre curge lin, melodic, suav. Eu cred de fapt poezia sa, e spovedania sufletul ce se face pregătit să deschidă ușa către cei inițiați de a o primi așa cum e. Latura autoarei sau mai bine zis scopul ei e să ne lustruiască viziunea spre idealurile sau al universului său în care, ne putem regăsi dacă intrăm în ea. În unele cazuri e doar un univers plin de metafore și joc de cuvinte fără a fi un mesaj neapărat însă e de o însemnătate neprețuită.

Pentru mine, poezia este un cod emoțional genetic, cu care jonglează și autoarea Petruța Petre, poezia prin rima sa mărunțește cunoașterea lumii și o adună într-un întreg dantelat, pregătită să sublinieze intensitatea a noastră înșine, a trecutului, a prezentului și a viitorului. E asemeni mării- duce cu ea ritmuri, brize răcoroase, ne zbuciumă, se duce departe și se întoarce – revii la ea iar și iar, cu noi valuri, cu noul și vechiul într-o nevoie de a fi într-o adâncime a muzicalității și transparențele sale.

Poezia îţi aduce înţelegeri despre tine pe care nu le credeai posibile. Nu există tristeţe mai mare decât să nu te înţelegi pe tine, să nu-ţi înţelegi valoarea, şi nu există putere mai mare decât să-ţi desăvârşeşti înţelegerea de sine prin calmul textual al autoarei, și evident, prin dezlănțuirea iubirii.

Publicat de Apostol Cristina

Vezi toate articolele lui Apostol Cristina