Sări la conţinut

Adriana Șerb. Pentru cei care iubesc lectura: îi felicit pentru că această pasiune este un dar dumnezeiesc. Pentru restul, le recomand să înceapă să se bucure de lectură; cartea este un prieten adevărat pentru oricine!

Pe Adriana Șerb am cunoscut-o prin intermediul unei cunoștințe comune. Autoarea mi-a citit însemnările pe blog iar în urma unor schimburi de cuvinte am primit cartea dumneaei „Frământări”,  o poveste încărcată de magie feerică, de trecut neîmpăcat, de prezent pus la încercare și viitor într-o notă de va urma. Autoarea a dantelat un roman încărcat cu detoate, m-am convins sută la sută că aceasta scrie atât de plăcut, atât de mult jonglează cu acțiunea și personajele sale trecând de la o stare la asta încât e imposibil să nu ajungi să o iubești. Ai nevoie de doar câteva rânduri citite între pagini ca să te îndrăgostești de stilul ei unic.

Atfel mi-am propus să o cunosc mai bine invitând-o să se povestească frumos pentru blogul meu, Vorbe pentru suflet, o discuție la feminin!

****

Dintotdeauna mi-a fost greu să vorbesc despre mine, nu că aș avea ceva de ascuns. M-am născut în localitatea Hârja la 01/12/1958. Această localitate este situată la poalele munților Nemirei, în comuna Oituz, unde odată fusese vama Imperiului Austro-Ungar. Am urmat școala generală în localitate. Am avut norocul de niște profesori foarte buni din clasa a cincea până în a opta. Din nefericire ciclul primar nu a fost așa cum mi-am dorit. Învățătoarea pe care am avut-o în clasa întâi a plecat. În clasa a doua am avut un învățător nou. Fusese cadru militar și nu știu prin ce împrejurări ajunsese învățător. Era milităros cu copiii. Aplica pedeapsa cu bătaia pentru orice credea el de cuviință. Clasa a doua a fost un coșmar, deși am terminat-o ca premiantă. În clasele a treia și a patra am avut o învățătoare care nu era apropiată de copii, nu ne aprecia efortul, nu ne îmbărbătă, nu ne arăta deschidere și ne pedepsea mereu. Cea mai năprasnică amintire pe care o am din clasele primare este accidentul pe care l-a avut singura mea prietenă nedespărțită și în urma căruia am rămas fără ea. În clasele cinci – opt a fost bine. Îmi amintesc de toți profesorii mei, dar cu cel mai mare drag îmi amintesc de profesorul de limba română și de cel de matematică din clasa a cincea și a șasea ( care a plecat și a fost înlocuit de o profesoară). Am avut o copilărie foarte fericită cu toate că nu am trăit în bunăstare. Mama era casnică iar tatăl meu lucra ca mecanic de funicular. Eram patru copii la părinți: aveam o soră mai mare, un frate și o soră mai mici. Pentru părinții mei, cea mai aprinsă dorință era ca noi copiii să învățăm carte. Mie îmi plăcea foarte mult matematica și limba română. Îmi amintesc cu mare drag de orele de limba română. Profesorul punea mare accent pe gramatică și pe compunere dar și pe lectură. Eu eram cea mai bună din școală la această materie. Deși diriginta m-a sfătuit să urmez un liceu teoretic și apoi o facultate profil uman, la îndemnul tatălui meu am urmat liceul economic la Brașov. Aici orizonturile mele s-au limitat. Orele de limba română erau mai puține și nu am avut un profesor care să ne stimuleze capacitatea de creație.

În anii de liceu am avut multe dezamăgiri care mi-au picurat treptat în suflet foarte multă neîncredere în oameni. La toate nemulțumirile pe care le aveam s-a adăugat și o mare tristețe. Tatăl meu s-a îmbolnăvit grav și a trebuit să se pensioneze. Eram patru copii în școală și era foarte greu. Cu toate că îmi doream să urmez o altă carieră, am fost nevoită să merg pe drumul deschis și am dat examen la ASE fiind singura facultate la care puteam trece examenul cu brio din prima încercare. Deși nu îmi plăcea contabilitatea, învățam conștiincios. Limba română și matematica, la care s-a adăugat fizica erau materiile mele preferate. Citeam ce-mi cădea în mână. Petreceam câteva ore în bibliotecă, pentru că, neavând mutație în oraș, nu aveam voie să împrumut cărți. În liceu am început să scriu poezii. Uneori i le citeam unei colege de liceu care era mai mică decât mine. Ei îi plăceau foarte mult, și într-o zi m-a rugat să îi dau câteva să le ducă profesorului ei de română casă își spună o părere avizată. Am fost de acord, numai că profesorului nu i-au fost pe plac transmițându-mi că ”lumea” mea este contabilitatea, că doar elevii de la Șaguna și Unirea pot visa. ( Șaguna și Unirea erau licee teoretice). A fost pentru mine o palmă foarte aspră. Viața mi-a oferit multe încercări, dezamăgiri și zăgazuri. Cea mai mare bucurie a vieții au fost și sunt copiii mei, de care sunt foarte mândră. Am fost tot timpul devotată profesiei mele, m-am documentat permanent, am învățat, am susținut examene pentru perfecționare profesională permanentă. Am devenit ( cu mulți ani în urmă) membru în Grupul Experților Judiciari din România.

De scris, am scris mereu mai mult pentru mine. A fost ca un refugiu. Scriam pe foi volante, îmi revărsam gândurile … Târziu, după ce am scris Frământări, i-am spus unei prietene de la Chișinău cum am alungat timpul petrecut în singurătate, și ea m-a îndemnat să trimit cartea la un concurs. Datorită ei, am trimis romanul la Festivalul Internațional de Creație Literară ”Titel Constantinescu” unde a fost premiat. Asta m-a determinat să câștig puțină încredere și am scris o altă carte care poate va apărea anul acesta sau începutul anului viitor. Uneori scriu poezii.

Nu știu ce v-aș putea povesti despre mine. Poate ar trebui să vă vorbesc despre activitățile de voluntariat pe care le-am făcut, despre acțiunile la care am participat în țară și peste Prut… Sunt o ferventă unionistă. Din păcate, în aprilie 2019 am avut un grav accident. Am fost lovită cumplit de o mașină. Am fost la un pas de moarte. Numai datorită doctorului Sklerniacof de la spitalul Floreasca sunt astăzi în viață, și sunt bine. Nu știu cum să mulțumesc acestui înger de OM pentru grija, dăruirea și priceperea cu care m-a readus la viață și mi-a redat funcționalitatea creierului. Mă opresc aici. Poate am vorbit prea mult. Cum am spus, nu-mi place să vorbesc despre mine. Un îndemn, pentru cei care iubesc lectura: îi felicit pentru că această pasiune este un dar dumnezeiesc. Pentru restul, le recomand să înceapă să se bucure de lectură; cartea este un prieten adevărat pentru oricine.

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, inclusiv Adriana Serb, persoane zâmbind, oameni în picioare

Sursa foto: arhiva autoarei

2 comentarii »

  1. Mulțumesc, Cristina! Doamna Adriana Șerb și-a prezentat în aceste câteva rânduri mai mult decât cursul vieții. Îmi pare că și-a dezvăluit un pic și sufletul. Având această înclinație și dăruire către cititori, sunt sigur că și cartea dumneaei va fi foarte interesantă. Îmi doresc să o citesc cât de curând.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: