Sări la conţinut

Citind-o pe Adriana Șerb. Cartea „Frământări”!

Autoarea Adriana Șerb susține… „Nu sunt om de litere. Iubesc lectura. Consider cartea cel mai bun prieten al meu. M-am născut la poalele Nemirei, în Pasul Oituz, în prima zi de iarnă a anului 1958 – decembrie-, o zi istorică. Am absolvit facultatea in 1981 in București – ASE. Sunt expert contabil, fac parte din Grupul Experțiilor Judiciari din Romania. Am început să scriu încă din școala generală. Făceam compuneri care erau foarte apreciate. În liceu am început să scriu poezii, însă elanul mi-a fost curmat de unul din profesorii de limba romană din liceu (nu profesorul meu!). Poeziile aveau rimă albă, erau bogate în metafore și ascundeau întreaga mea revoltă și nemulțumire. Îmi pare rău că nu am păstrat tot ceea ce am scris. Fiind o fire foarte retrasă, singuratică, scriam doar pentru mine, în general.

Cartea „Frămăntări” am scris-o târziu. La îndemnul prietenei mele din Chișinău, am trimis-o pentru „Festivalul Internațional de Creație Literară Titel Constantinescu”. Am publicat câteva poezii în ziarul „Natiunea” de unde am primit un premiu de debut. Cred că am mai obținut cateva diplome ca urmare a participării la anumite acțiuni culturale.”

Cartea despre care vă voi vorbi astăzi este… „Frământări”, o poveste încărcată de magie feerică, de trecut neîmpăcat, de prezent pus la încercare și viitor într-o notă de va urma. Autoarea a dantelat un roman încărcat cu detoate, m-am convins sută la sută că aceasta scrie atât de plăcut, atât de mult jonglează cu acțiunea și personajele sale trecând de la o stare la asta încât e imposibil să nu ajungi să o iubești. Ai nevoie de doar câteva rânduri citite între pagini ca să te îndrăgostești de stilul ei unic.

„Frământări” este un roman incredibil de frumos, autoarea modelând o sensibilitate aparte plonjând de la dragoste la absența acesteia, de la durere fără margini la terapie prin iubire, despărțind suferința prin acceptare, dorurile prin trecere, simțind o dată cu eroii principali cele mai grele pierderi. Cartea aceasta este emoție în stare pură, palpabilă, și care te întoarce din drumul lecturii pentru contemplația asupra a ceea ce simți și trăiești alături de protagoniști în goana lor de a-și pune în ordine viața și frământările. Este una dintre puținele cărți citite pe care am lecturat-o fără grabă, și la care abia așteptam să mă întorc, pentru că a rămas acolo o bucată de suflet în ea, pentru că suspinul și freamătul mă cheamă să le retrăiesc din nou și din nou.

O avem ca eroină pe Marta Andrei, o femeie plecată în necesitate de afaceri la București, în gară o găsește rătăcind pe o fostă colegă de a sa, Despina. Destinul face ca soarta celor două să se pecetluiască printr-o serie de evenimente care mai întortocheate. Autoarea ne mângâie cu o dragoste matură dar închegată în ani, cât și cu o lungă călătorie pe traseele trecutului Despinei într-o căutare continuă a unui punct de reper pentru mintea sa pierdută. Viața Despinei e arsă la propriu și la figurat, e trasată de un incendiu și o pierdere care a lăsat amprente grele pe judecata ei; chiar dacă are momente de luciditate aceasta mai mereu e străbătută de neantul inexplicabil care pentru Marta e înfiorător. Aceasta nu cedează, o ia în grija sa ca pe o responsabilitate, și alături de Mircea Rusu încearcă să pună piesă cu piesă pentru a forma mozaicul lipsă. Evenimentele se precipită iar unduiturile scriitorești m-au purtat într-o serie de frământări continui. Viața bate filmul. Știm deja asta cu toții. Am experimentat-o pe pielea noastră. Și poate nu o dată. Oricât de buni am fi în actorie, școala vieții nu o bate nimeni, iar titlul de scenaristul anului îi revine timpului și trecerii… ea adună și spală… greșeli, nelămuriri, frici, frământări, goliciune, zbucium, neîmpliniri… cuvinte mute.

„Frământări” este genul acela de carte care ți se lipește de suflet și care refuză să mai plece de acolo. În lecturarea acestei cărți mi-am găsit și liniștea și nevoia de a contribui cumva la calmul spiritual al eroilor. Plângi și râzi citind-o, te pierzi și regăsești pe tine în povestea celor patru personaje a căror pânză a vieții s-a bătătorit de necazuri și neiubiri. Patru suflete ce și-au bântuit sieși viața într-o nevoie de a stabili o legătură cu propria existență, însă fortuna sorții a făcut într-un final o regăsire prin iubire. Cartea asta este ca o lecție vibrantă de la care poți trage concluzii. O explozie de lumină într-un tunel al neliniștilor sufletești. Personajele sunt rupte din realitate, creionate cu defecte și calități, construite în așa fel încât să adauge greutate și credibilitate poveștii. Poate tocmai de aici vine și frumusețea acestei cărți, din punctul meu de vedere. Scrisă atât de simplu și de frumos, cartea nu vine să îți predea niște pași de urmat, ci îți oferă un exemplu, îți arată un om ca oricare altul, un om care luptă, plânge, se revoltă, disperă și caută alinare în orice bucățică de amintire sau în orice lucru material care poartă amprenta celui care a fost cândva alături de el. Un lucru este sigur.. nu ești niciodată pregătit pentru a pierde pe cineva și nu contează neapărat timpul petrecut alături de acea persoană. În carte lucrurile se trăiesc intens, antrenant și diferit de fiecare dată.

Despre carte nu aș vrea să vă spun prea multe pentru că aveți nevoie să trăiți fiecare pagină pentru a-i simți magia textuală, pentru a îi înțelege esența și puritatea trăirilor. Mi-a plăcut tare mult modul în care autoarea a ales să prezinte povestea. A îmbinat absolut remarcabil prezentul cu trecutul. Amintirea a ceea ce a fost și legăturile și coagularea gândurilor cu starea la zi. Mi-a plăcut implicarea Martei, m-am bucurat de noțiunea de prietenie, de ajutor necondiționat și mai presus de tot am înțeles încă o dată fragilitatea vieții. Am învățat că orice om ce trece prin viața noastră are un anumit rol, că fiecare dintre noi poartă în suflet un bagaj excepțional de trăiri, și că pe noi ne țin aproape persoanele nu și locurile. „Frământări” este o carte despre viață, despre moarte, despre bucurie și tristețe. Exact ca-n viață…

Recomand cu drag cartea, lectura mi-a provocat o adevărată plăcere!

Este posibil ca imaginea să conţină: nor, cer, în aer liber şi natură

3 comentarii »

  1. Nu cred că trebuie să fii neapărat „om de litere” pentru a fi scriitor bun, dar trebuie să iubești literatura. Important este să placă mesajul, creația în sine (o latură psihologică per se care nu ține doar de studiu) și să reușești să transmiți emoția.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: