Sări la conţinut

Citindu-l pe Liviu Cangeopol. Cartea „Comisarul Cordobină”!

Liviu Cangeopol (n. 28 martie 1954, Iași) este un scriitor și jurnalist disident român. Actualmente locuiește în Statele Unite ale Americii. Studii de filologie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, întrerupte în anul al treilea, apoi de contabilitate și business administration încheiate la New York și Atlanta. Cariera ziaristică începută la New York în octombrie 1989 (colaborări la Lumea liberă, Contrapunct, Vatra, Romanian Times, New York Magazine, Observator Cultural, Ziua, Flacăra Iașului, Tiuk etc.).” Liviu Cangeopol a fost unul din cei șapte intelectuali cărora, la 18 decembrie 2006, în discursul prilejuit de Prezentarea Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, președintele României, Traian Băsescu, le-a „elogiat” gestul de a se fi ridicat direct împotriva Președintelui Nicolae Ceaușescu. În revista Observator cultural din 23.04.2010, Liviu Cangeopol a publicat un text prin care își anunța retragerea din arena jurnalismului de opinie și, implicit, din arena publică, deoarece i se părea că, în situația actuală a României, tot ceea ce făcea era doar o luptă cu morile de vânt.

„Liviu Cangeopol este considerat de către majoritatea cititorilor cel mai rafinat analist politic al Exilului. Face parte din grupul rezistenților anticomuniști din Iași. Venirea sa în exil, în 1989, a produs un reviriment spectaculos al celui mai citit săptămânal Lumea Liberă, New York. Scrisul său bărbătesc, curajos, cât și incoruptibilitatea sa i-au jenat de multe ori pe ziariștii ‘tranziției’, pentru că, Liviu Cangeopol este omul cu o singură cale. Contribuția sa la desvoltarea RT este greu de evaluat, de aceea îi datorăm întreaga noastră gratitudine”.

Astăzi vreau să vă povestesc despre o nouă carte marca Integral intitulată „Comisarul Cordobină” pe care am citit-o de curând și care m-a făcut să admir ingeniozitatea comisarului sus menționat în titlu, și să urmăresc cu încântare mersul lucrurilor în anchetele iscate și mai ales mi-a trezit interes felul cum acesta rezolvă cazurile care pentru alții sunt un adevărat mister și în plus are un limbaj atât de „colorat” încât nu ai cum să citești cartea fără să râzi.

Este posibil ca imaginea să conţină: ‎pisică, ‎text care spune „‎Aulfan Liviu Cangeopol Comisarul carte și Cordobină de peripeții impresii *ln ن INTEGRAL‎”‎‎

Cartea e o descriere fără cortine și fără retușuri ale situației ce-a fost și ce avem la zi în România, cu rău și cu bine cam tras de coadă, asfel personajul principal încearcă să descâlcească firele dreptății și să mai dea peste nas unora. Nu îi este ușor, cum să arăți cu degetul în România?… nu, asta se sancționează, însă el cu limbajul și vulgaritatea sa reușește să facă foc și pară printre clanuri, printre chipuri bizare și printre nedreptăți date pe sub preș. Personajele se perindă printre pagini și se pierd în negura neștirilor, unele hidoase, altele pline de rău și agonie, unele furioase, altele pregătite să te înjunghie pe la spate. Cartea este o adunătură de peripeții și impresii a unui om care nu mai poate și mai poate puțin. Am să mă abțin să dau detalii, cu siguranță sunteți curioși de unele picanterii a unor idile fugare, a unor complicații inutile, a unor misiuni ratate, și a unor mizerii politice, cartea merită toată atenția și mai mult de atât, eu o recomand cu înflăcărare.

Critici literare:

  • Am admirat personaje de-ale noastre, scornite din haznaua poporului, maiorul Cristescu, Minerva Tutovan și locotenentul Dobrescu. Investigatorul nu are un loc central în cultura neamului, cît nici în folclor, chiar dacă este invidiat de bărbați și dorit de femei. Rolul lui este mai degrabă ingrat, probabil din surplusul de securism și prostie adus la scenă de decorul comunist al piesei. Păcală, însă, este un fel de căutător de soluții ori de adevăr, inclusiv Harap Alb, eroi care domină diferite forțe obscure ale răului. Dar avem și reprezentarea lui mai idioată, chiar dacă plină de umor spumos, uneori sec, omniprezentul personaj Bulă. Practic, în radiografia unui astfel de personaj se ascund misterele descifrării întregului popor. Cavalerul care combate balauri, eroul ce supune mișei, salvatorul unei fecioare sau al unui odor, dejucătorul planurilor inamicului care vrea să facă rău unei comunități sau chiar întregii națiuni este precursorul investigatorului modern și fictiv. Pentru că, în viața reală, n-ai să-l întîlnești întocmai, fiind și el om supus slăbiciunilor, sentimentelor, subiectivismului și chiar avariției… Dar… mai e un franțuz miștocar, superficial ca un român, nu-i scapă nimic, se lasă prins doar ca să tragă cu urechea din culcușul dușmanului, are de-a face numai cu șefi de stat și de instituții, afemeiat ca un nebun,… vestitul comisar parizian San-Antonio! Liviu Cangeopol

Cartea poate fi comandată pe pagina Editurii Integral!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: