Sări la conţinut

Simona Mihuțiu povestind despre… Simona Mihuțiu!

Am cunoscut-o pe autoarea Simona Mihuțiu prin intermediul cărții sale de debut „Fereastră spre mâine„, o poveste ce îmbină frumos dragostea dar și pierderea, regăsirea dar și abandonul, timpul dar și diluarea sa prin suferințe. Romanul e un ansamblu de neliniști libere, acolo unde fereastra spre mâine încă nu s-a deschis…. De curând autoarea a bucurat ochiul cititorului cu noul său roman, o continuare suavă a primei cărți, cu titlul „Destinul, o jucărie stricată”! Autoarea scrie cu o forță pe care nu i-o bănuiești, cu o sinceritate debordantă, oferindu-ți bucăți de viața brută, nedisimulată și nepictată în cele mai frumoase culori, cum obișnuiesc să spun… viața așa cum e, cu bune și rele. Autoarea lasă totul să curgă de la sine și așterne pe hârtie minunății literare pe care le prețuiesc din suflet. Astfel, din curiozitatea de a afla mai mult am pornit pe drumul cunoașterii și am provocat autoarea să se povestească frumos pentru blogul Vorbe pentru suflet, vă invit să o aflați și voi prin intermediul interviului de mai jos. 

****

Simona Mihuțiu povestind despre… Simona Mihuțiu

Viața mea este, cred, aidoma cu a multor oameni, cu trăiri puternice din când în când, cu câștiguri și pierderi, dar și cu clipe care se scurg banal, iar a transforma banalul în inedit are farmecul său. Stă în puterea mea de a mișca resursele mele interioare, intelectuale și emoționale și așa încerc să scutur aceste clipe, să le storc de ce au ele mai bun, să mă bucur de ele.

Sunt medic oncolog, mă izbesc zi de zi de suferința celor din jur, văd partea urâtă a vieții, durerea ei și, fără îndoială, acest lucru și-a pus amprenta asupra mea, la nivel cognitiv și emotional. Probabil am simțit nevoia de descătușare a acestor trăiri și să le descarc în spațiul minunat al artei scrisului. În „Destinul, o jucărie stricată”, noul meu roman, se regăsesc aceste emoții, împletite într-o poveste de iubire imaginară, dar și nemulțumirile mele legate de sfidarea și cinismul sistemului în care noi ne desfășurăm traiul. Desigur, am apelat la fantezia creatoare în redarea personajelor și în remodelarea întâmplărilor descrise în carte. Acest al doilea roman îl continuă pe primul – „Fereastră spre mâine”.

Mi-am regăsit bucuria scrisului după o mare pauză. În copilărie, beneficiind și de educația de excepție furnizată de profesorii mei de limbă română, participam la concursuri și Olimpiadele de limbă română, finalizând cu laude și premii, ceea ce l-a determinat pe tata să-și dorească să urmez acest drum. Dedicația romanului „Fereastră spre mâine” este pentru ei, pentru părinții mei: „Tatălui meu, care visa să devin scriitoare /  Mamei mele, care visa să devin medic ”. Mi-aș fi dorit ca ei să mai fie în viață, să participle la bucuria lansării primului roman alături de unicul lor copil, la emoția generată de apariția celui de-al doilea. Port speranța că sunt prezenți, însă, imaterial, cu energia iubirii lor nemuritoare.

Revenirea la această pasiune, a scrisului, a apărut oarecum brusc.  Până acum, viața mea a fost ocupată de examene, concursuri, învățat permanent, studenți cărora trebuie să le ofer cunoștințele mele medicale, spital, muncă de cercetare, managerierea clinicii de oncologie din Oradea pentru care am făcut cu toată seriozitatea diverse cursuri de profil și, evident, pacienții. Practic, am fost aproape tot timpul ocupată, încercând să fac față cât se poate de bine acestei activități mult supradimensionate, având foarte rar clipe libere pe care să le folosesc pentru mine însămi. Soțul meu este și el medic, oftalmolog, la fel de dedicat profesiei.  Ne-am unit destinele încă de pe băncile facultății, fiind chiar colegi de grupă. „Destinul, o jucărie stricată” este dedicată „persoanei alături de care urc și cobor panta vieții, umăr lângă umăr, inimă lângă inimă, mereu alături”.

Vine o vreme, însă, în care simți că se apropie de tine orizontul și atunci îți analizezi viața și dorești să faci ceva și pentru sufletul tău. Așa este și în cazul meu. Pentru mine scrisul nu este o muncă, nu este o obligație sau o dorință de validare. Este o plăcere. Iar dacă emoția scriitorului ajunge și în alte inimi, cu atât mai bine – se adaugă la capitolul împliniri.

Ca persoană sunt relativ timidă, dar luptătoare. Am reacții acute la nedreptate. În mare mă reflect în cărțile mele, adică sunt, așa cum glumește un prieten, „dură, dar sensibilă”. Vă las însă pe voi să descoperiți asta, citindu-mă.

Găsiți cărțile pe site-ul libris……

Este posibil ca imaginea să conţină: Mihutiu Simona, zâmbind, cadru apropiat, text care spune „SIMONA MIHUȚIU Îmi permit luxul să mă relaxez, să privesc zborul timpului, să- să-l simt chiar și să fiu liberă să nu gândesc.”

Sursa foto: arhiva autoarei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: