Sări la conţinut

Citind-o pe Simona Mihuțiu. Cartea „Destinul, o jucărie stricată”!

Autoarea Simona Mihuțiu este medic oncolog. Privește în față boala și moartea în fiecare zi, ducând o luptă susținută care lasă urme în gând și în suflet. Mama ei și-a dorit ca ea să ajungă medic și, iată, dorința i s-a împlinit, tatăl acesteia o văzuse scriitoare, și aici tot autoarea s-a realizat cu succes. Brașovul e orașul copilăriei autoarei, studiile și le-a finalizat la Cluj-Napoca, în Bucovina, a fost medic de țară și, într-un final s-a stabilit în vestul țării, în Oradea. E căsătorită tot cu un medic, care a făcut din meseria lui o artă. În relația cu el se declară împlinită.

Fereastră spre mâine„ este cartea de debut a autoarei Simona Mihuţiu, o poveste ce îmbină frumos dragostea dar pierderea, regăsirea dar și abandonul. Romanul e un ansamblu de neliniști libere, acolo unde fereastra spre mâine încă nu s-a deschis, sau cine știe…. De curând autoarea a bucurat ochiul cititorului cu noul său roman, o continuare suavă a primei cărți, cu titlul „Destinul, o jucărie stricată”!

Cuvânt din partea autoarei

„Primul meu roman, „Fereastră spre mâine”, publicat în 2019 la editura Total Publishing, a fost născut din dorința de evadare într-un tărâm frumos și, cu siguranță, mai aseptic decât al vieții reale, cel al artei.
În momentul în care l-am scris nu mi-am propus să-l continui. Nici nu știam dacă voi mai simți dorința de a apela la imaginație pentru a așterne pe hârtie alte trăiri și gânduri. La lansarea cărții, însă, cineva mi-a spus pe un ton foarte serios: „Să o scrii și pe următoarea! Dacă nu o vei face, această carte va rămâne un copil abandonat!”
Avea dreptate. Fiecare filă a cărții este câte o mică parte din mine, purtând în împletirea de cuvinte sentimentele, ideile, capacitatea de creație și reacția mea la mediul în care trăiesc. Prin urmare, am scris mai departe, iar continuarea poveștii s-a cerut de la sine. Așa a apărut „Destinul, o jucărie stricată”. Eroii dansează pe scena vieții în ritmul iubirii, când mai vesel, când mai trist – așa după cum este viața însăși, împletindu-și destinele într-un final neprevăzut, așa după cum și în viață rar putem anticipa ceea ce ne rezervă viitorul. Ridicând cortina, veți remarca decorul. Este zugrăvit în alb și negru, cu multe nuanțe de gri, menit să dea profunzime poveștii. Dacă vi se pare că este un crâmpei din propria viață, dacă vă recunoașteți în anumite personaje sau situații, înseamnă că autorul și-a făcut bine datoria, compunând o lume virtuală într-un stil profund realist. Dacă veți trăi intens citind cartea, înseamnă că emoția a ajuns pe calea cuvântului scris acolo unde trebuie – în inima voastră, a cititorilor.” (Simona Mihuțiu)

O avem ca protagonistă pe Elvira, acea tânără care în primul volum mi-a săpat adânc suferința ei; cea întâlnită aici o văd mai pregătită și mai coaptă, însă ce e cugetul atunci când inima îți e răscolită din adâncuri?… ce ți-e judecata când freamătul dorințelor îți dictează direcțiile? Ce e ziua când nopțile sunt scăldate în lacrimi?… ce e bucuria când nălucile trecutului mereu te bântuie?

„În viață, însă, nu facem doar ceea ce este inteligent sau ceea ce așteaptă alții de la noi, nici măcar ceea ce așteptăm noi înșine de la propria persoană. Unele decizii le luăm mânați de instinct, de emoții pe care după aceea, conștient, le vom numi sentimente și ne vom chinui apoi să le găsim argumente logice. Sunt situații în viața fiecăruia în care apare o disjungere între gând și faptă, iar Elvira se găsea într-un astfel de moment încărcat de greutatea deciziei.

În cartea „Destinul, o jucărie stricată” totul capătă o altă nuanță, Elvira își face alegerea, cu timpul învață să și-o asume și să nu se mai lege de un fir invizibil al memoriilor care doar o duc în pragul disperărilor, se lasă purtată de valul existențial și trăiește. Însă în momente critice alegerea unei perechi poate fi cu două tăișuri. Și mai pui că soarta, destinul, fortuna sau fie ce o fi, nu o pot lăsa în voia ei… mereu apare „el” cel care o răscolește și care îi stârnește gelozii cumplite din partea soțului. Narațiunea oscilează între povestea eroilor principali cât și în mediul lor de servici, ei fiind medici; aici se pune și accent asupra unor aspecte precum pacienți muribunzi, mite, încălcări, aventuri extraconjugale, autoarea conturându-ne un tablou bine cunoscut al sistemului medical din România și nu doar atât. Totuși miezul poveștii este despre puterea iubirii care te poate doborî, dar totodată te poate ridica și determina să lupți pentru a obține ceea ce dorești; despre a te bucura de ceea ce ai, pentru că oricând poți pierde totul; despre a iubi viața care ți-a fost dăruită cu un anumit scop; despre relațiile dintre trecut și prezent, despre împăcare și uitare; despre acceptare și iertare în primul rând.

Partea finală m-a tulburat cu desăvârșire, un deces neașteptat, suflete rănite, pierderi sângerii și amintiri sculptate în negura vremii și păstrate peste ani pe o statuie al unei promisiuni deloc uitate… Un copil ce nu-și găsește locul și un sfârșit care nu e nici pe departe un final definitiv…

„Elvira se gândea că, aparent, îți trebuia atât de puțin ca să te simți fericit, dar cât de mult era, totuși, și cât de greu de obținut. Lucruri simple îți pot aduce fericirea, dar în spatele lor este, de fapt, întreaga complexitate a vieții.”

Simona Mihuțiu și de această dată a reușit să ofere cititorilor o poveste minunată, care schimbă percepția asupra lumii și a lucrurilor. Nimic nu e roz, dar nimic nu e ceva ce nu s-ar fi întâmplat cu oricare dintre noi. Autoarea are un stil inconfundabil şi îţi demonstrează la fiecare pagină cât suflet pune în ceea ce scrie. Vă recomand din suflet să citiți cărțile autoarei, pentru a descoperi o poveste cum alta nu-i, e de o sinceritate debordantă și de o afinitate curgătoare, cărți scrise într-o manieră nouă și inedită.

Critici literare:

  • Simona este o vindecătoare. În măsura în care îi permite Dumnezeu. Această carte face parte din categoria ‘heal the healer’, adică vindecarea vindecătorului. Vine din interior, ca o defulare, și este acea emoție care trebuie împărtășită pentru că are ceva de spus. Și este foarte frumos când cineva care se ocupă de emoții și care vede, atât latura pozitivă, cât și cea negativă (pentru că trăim într-o lume duală), scrie această carte care vine ca o încununare, o rezolvare a unor sentimente care altfel nu pot fi rezolvate. – Magda Puskas, cântăreață de muzica folk

3 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: