Sări la conţinut

Ține-mă strâns în brațe!

Dansează-mă în lină lună,
Atunci când magia își pune amprenta.
Dansează-mă frumos cum știi tu mai bine,
Dansează-mă ca pe o partitură neterminată dornică de mai mult,
Ca pe o ferigă ce-și cere apropierea.
Dansează-mă fugar dar și feeric,
Parca-r fi pentru început dar și în infinit,
Dansează-mă iubăreț și suav
În numele a tot ce-a fost și ce va fi...

Ține-mă strâns în brațe iubirea mea, arată-mi iubirea, pasiunea și definiția sentimentelor ce ne răscolesc. Apropie-te de corpul meu dar mai ales de suflet, admiră-mi unduiturile dar în special freamătul lăuntric, soarbe din ochi clipa pasiunii dar înainte de tot fă totul din iubire, din respect, din responsabilitate. Și ține-mă strând la pieptul tău, privește-mă cum aroma ta mi se prelinge prin orice por, cum respirația îmi devine mai accelerată și cum aroma pură a dragostei noastre înfiripă emoții și viitor. Și să știi, doar cuprinsă în îmbrățișarea ta mă simt protejată, … și în al noulea cer. Cu tine parcă gândurile nu-și mai au direcție, parcă sunt efemeră, parcă o apă lină, parcă o frunză mângâiată de raza divinului. Cu tine totul e mai frumos…

Ține-mă strâns în brațe iubirea mea, și chiar dacă nu suntem atât de intim tot să mă ții, alături de sufletul tău călăuzită fiind de bătăile inimii tale spre a găsi calea iubirii. Să ne conectăm în gând cu sursa luminii și a propriilor noastre dorințe; pregătiți de o viața la doi, de momente și de a gusta pacea pe care n-am simțit-o niciodată până acum. Și fă în așa fel tu suflet drag ca dragostea ta să contribuie mereu la dezvoltarea ființei mele, să mă completeze și să-mi dea aripile pentru a ne lua avântul miraculos al asaltului emoțional prin darul iubirii.

Ține-mă strâns în brațe iubirea mea, prin dragostea noastră intrăm în comunicare cu înţelepciunea divină; prin credinţa noastră intrăm în comunicare cu iubirea divină; iar prin speranţa noastră intrăm în comunicare cu puterea divină. Zi de zi… Inima noastră posedă multă căldură, mult elan, entuziasm, ce simte că cu fiecare clipă trebuie alimentată, și înscrisă în patima iubirii îngerești. Pecetluită între cer și pământ. Pe vecie… Și să știi tu suflet blând și ochi albaștri…  „Cred în iubirea ta… iubesc iubirea ce mi-o dăruiești tu mie”… Ține-mă strâns în brațe iubirea mea, azi mai mult ca niciodată deoarece cu fiecare atingere speranţa ce ți se citește în priviri rezolvă problema unei zile și pecetluiește sărutul ce înseamnă o promisiune, cuprinde-mi mijlocul și din credinţa iubirii vom rezolva dilemele secolelor iar din nevoia de apropiere iubirea va fi forţa care va îmbrăţișa veşnicia… Și poate mai mult de atât!

[Private On Somechapter] "memutuskan untuk pergi.. saat sudah sejauh … #fiksipenggemar # Fiksi penggemar # amreading # books # wattpad
Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: