Sări la conţinut

Când eu cad…

Viața mea mi-a fost pestriță, ca o găină porumbacă cum zicea un bătrânel din vecini. Am avut atâtea furtuni încât am uitat să mă bucur de timp frumos. Am avut atâtea înfrângeri încât bunătatea și succesul ocazițional mi-a dat vag sentimentul că poate nu este despre mine. Nu pot zice că am trecut prin vânt semeni unei frunze, am pus amprente și am făcut modest simțită prezența mea. Poate fugar. Poate insuficient. Poate fantomatic. Dar am fost… sunt! Ca o naivă am căzut și nu m-am ridicat la timp… dar ce e timpu?… fără substanță… fără formă… fără suflet…. doar o epuizare. Iar eu o epavă am palpat semințe de păpădie și nu m-am putut bucura, nu am putut reacționa cum ar fi trebuit. Am mers și am distrus tulpine firave cum e și suflul meu.

Ades mă întreb… oare stelele își pun o dorință atunci când oamenii cad? Pentru că eu visătoare îmi pun, dorințe, mângâieri de gânduri ce încă cred în minuni. Și în timp m-am prins ca o liană de cuvinte, de parf de stele și fericirea spațiului fără spațiu. Și am ales, purificarea prin înaltul albastru și verdele crud a naturii! Iar această împuternicire mă racordează la izvorul creației, mai aproape de împăcare, doar această stare o îmbrac ca pe o haină de sărbătoare a sufletului indiferent de distanțele care se interpun în atingerea inimilor celor la care țin. Și știu, când cad mă ridic, când cobor vor fi momente de înnălțare, când plâng după îmi răsare zâmbetul ca după un curcubeu, și … încep să mă lupt cu momentele care nu se pliază pe scenariile fericirii și necazurilor mele, creionez semeni unui pictor segmente de bucurii, iar semeni unui actor rescriu scenarii, nu e ușor, port adesea grimase ca a celor obosiți de luptele lor cu viața, însă știu, când nu pot mai pot încă puțin. Uneori mulțumită însămi, alte ori caut alinare și aprobare. Un cuvânt bun. O încuviințare.

Când eu cad… nu se întorc stelele și nici soarele nu se împotmolește… când eu cad doar sufletul meu mi-e la pământ și cugetul înnămolit. Iar când simt că a venit vremea să mă desprind de anumite lucruri, idei sau oameni, nu opun rezistență. Primesc schimbarea. Accept noul. Îmi permit să experimentez în viață. Îmi dau voie să cresc în propriul meu ritm, să învăț din orice și de la oricine, să acumulez viziuni, să evoluez așa cum simt. Îmi rup bucăți din trecut pentru a nu mai fi prinsă de el, mă atașez de oameni cu recunoștință, setez principii și fac alegeri, bune sau „nebune”, fie ce o fi, trăiesc cu rătăcirile și căderile mele, însă înaintez spre căile care îmi produc împliniri, fericiri și plăceri spirituale! În special tind să caut potecuța către întâlnirea cu mine însămi.

Crezi că stelele își pun o dorință atunci când oamenii cad?

🐚 of myself … – Daddy's Little Angel
Sursa foto: pinterest

2 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: