Sări la conţinut

Mihail Toma, autorul cu un nou suflu în SF-ul românesc contemporan!

Mihail Toma este pseudonimul literar al Domnului Dincă Mihail , căpitan-inginer pensionar care actualmente s-a retras la casa din Bârlad unde îmbină pasiunea de o viață pentru electronică cu cea de agronom amator și cea de scriitor. Autorul a fost și este publicat în multe reviste de gen din care amintim: Taifas literar- revistă tipărită de scrieri și opinii literare, Gazeta SF– revistă electronică de artă și literatură speculativă, Cronopedia- Club de scriere literar- artistică, Helion- și multe altele… În dorința de a da și un aspect fizic creațiilor sale studiază arta tiparului și, cu utilaje în mare parte confecționate de el însuși, pornește o aventură numită „Manufactura Toma&Son” un atelier de uz personal, unde au prins viață un buchet de cărți din palmaresul său: Câinele fără cap- povestiri 2015, Viață și moarte, două valuri gemene-povestiri SF 2016, Scrisoare de lux- Povestiri la gura sobei 2017, se reeditează Viață și moarte, două valuri gemene și sunt în lucru cărțile Ultima știre din mahala- schițe (2017-2018) și Arca doi- povestiri SF ( 2018-2019)” și cartea „Vieți importante”, cea pe care am găsit-o ca pe o străfulgerare printr-o serie de evadări, povestioare cu un conținut plin de suspans. Cunoscându-i scrierea tipărită dar și urmărindu-i articolele pe blog al autorului Mihail Toma am avut o curiozitate aparte de a afla mai multe detalii despre el și, dacă și voi vreți să îl cunoașteți mai bine, vă invit să citiți interviul următor.

****

1. Bună ziua, mulțumesc că ați acceptat provocarea de a vă povesti frumos pentru blogul Vorbe pentru suflet! Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dmn?

Bună să-ți fie inima, Cristina! Apoi, ar fi multe de zis… dar timpul nu prea are răbdare cu noi. Mai din scurt, ar fi cam așa: m-am născut pe 1iunie, în mijlocul zodiei gemeni, fiind, din acest punct de vedere, reprezentativ: sunt ba mumă, ba ciumă, urăsc orice fel de înregimentare, sunt perfecționist până la absurd, am un libido ridicat (ca să nu zic: exagerat!!!), concepția mea despre ordine este foarte absconsă, când nu sunt leneș sunt febril, iar ascendentul în săgetător adaugă peste toate o notă de isterie (a se citi: coleric!).


2. Când şi cum a apărut pasiunea pentru scris?

Cu scrisul am cochetat din copilărie: mi-amintesc cum i-am corectat mamei disertația pentru gradul I în învățământ, drept pentru care a trebuit să o rescrie, ș-avea vreo două sute de pagini… Am trimis niște povestioare pe la Cutezătorii (o revistă pentru copii din perioada comunistă) de unde am primit și-o diplomă de onoare (cu care maică-mea s-a lăudat pe la toți!), dar și la CPȘF (colecția de povestiri științifico fantastice, din aceiași abominabilă perioadă) de unde am primit îndemnuri spre perseverență (!). Mai apoi, tăvălugul vieții reale m-a compactat rapid în masa amorfă a asfaltului omenesc: cuib, nevastă, copchii… Ăștia cer de mâncare, nu mi-a mai ars de povești !!!

3. Ce ne puteți spune despre cartea pe care ați scris-o? Ce v-a inspirat?

Așa au vrut sorții (nu că n-am contribuit și eu, din plin, cu o viață dezordonată și plină de excese), dar un sincronism a existat. Copii și-au terminat studiile și s-au împrăștiat pe la treburile lor, soața, ca unic moștenitor, s-a căpătat c-o garsonieră chiar în buricul Romei, unde și-a deschis o clasă de pian, iar eu m-am îmbolnăvit. A fost aproape ca o liberare din armată (cândva, de mult, armata era obligatorie și nu un eveniment tocmai plăcut), m-am simțit și eu, după amar de ani, slobod (!). Ce să zic, salvasem o mașină de scris Olivetti de la casare așa că mai stricam din când în când câte o coală de hârtie (aici e și meritul soției, foarte strângătoare de felul ei, care a adunat toate ciornele astea, pe care eu le aruncam la coș, într-un dosărel), dar digitalizarea a fost cea care m-a făcut să pășesc peste pragul puturoșeniei mele. Am început cu mici povestiri publicate în reviste online de gen: Cronopedia, sub direcțiunea lui Lenuș Lungu, redactor șef, surioara mea ideatică, poeta Gabriela Mimi Boroianu, tehnoredactată de Ioan Muntean (care are o mai mult decât interesantă rubrică: Cer și pământ românesc), fiind publicat și în edițiile tipărite; Amprentele sufletului condusă de familia Gavrilescu care m-a onorat cu două diplome de onoare; sporadic și în altele; am fost foarte activ și pe Facebook, dar vulgarizarea, fără de precedent, din ultima perioadă m-a făcut să mă retrag. Am publicat mai întâi sub pseudonimul Mihail Mihai, apoi cel de Mihail Toma (Toma fiind numele bunicului de pe linie maternă). Când acumulările cantitative au condus la o schimbare calitativă (!) am simțit nevoia de a aduna aceste povestioare, de viață sau ideatice, într-un volum: „Câinele fără cap” (ediție epuizată), iar pentru ai da și o formă fizică, palpabilă, am pus bazele, cu mijloace în general artizanale, a ceea ce mai târziu se va numi: Manufactura Toma&Son, o editură familială, non profit și fără personalitate juridică. Aici trebuie să mulțumesc Bibliotecii Naționale a României, personal tizului Mircea Dincă, pentru îndrumările esențiale. Apoi… lucrurile s-au complicat (!). Am descoperit două reviste online: Gazeta SF (care, din păcate, și-a încheiat apariția) și Helion – online și tipărit, care au reprezentat un moment de cotitură în activitatea mea literară. Majoritatea povestirilor sci-fi publicate în volum, au fost, inițial, găzduite de aceste două reviste, unele fiind premiate, iar altele publicate în ediții tipărite. Mulțumesc, cu această ocazie editorilor: George Sauciuc, redactorului șef Alexandru Lamba (care mi-a făcut și postfața de la Vieți importante I) și excelentei scriitoare Teodora Matei, care mult și-a bătut capul cu greșelile mele gramaticale și de sintaxă, de partea Gazetei SF; dl.Cornel Secu, succesiv editorii : Daniel Timariu și Adrian Bancu, de partea revistei Helion, care mi-a făcut onoarea de colaborator permanent. În paralel, am publicat cartea: „Scrisoare de lux”, o culegere de povestiri biografice și sentimentale (ediție epuizată, dar în lucru pentru o nouă ediție adăugată și revizuită) și „Viață și moarte„, două valuri gemene, culegere de povestiri SF (ediție epuizată). Volumul Vieți importante I a fost o urmare firească, cu atât mai mult cu cât și Manufactura Toma&Son a intrat într-o perioadă de maturizare, oferind servicii de editare și tipărire, dar și de prelucrare foto – retușare și colorare fotografii alb negru, albume foto, etc. La chestia cu inspirațiunea e mai complicat. E cam cum scriam și în prezentarea mea de pe blogul Mihail Stories – Căsuța cu povești, reproduc: Amănuntul, mișcarea, secunda, sunt prietenii mei. Acolo, unde alții trec grăbiți, eu mă opresc și absorb ca o sugativă. Mai târziu, mult mai târziu, impresiile se sedimentează, se ordonează cumva în sertarele creierului meu și, la un declic, la o suficientă acumulare cantitativă, misterios, devin de nestăvilit, își doresc o viață proprie cu atâta ardoare încât nu mai sunt decât, umil, sclavul lor. Mă lasă sfârșit, ca după un orgasm prea îndelung, dar cumva fericit. Fericit atunci când totul capătă un contur comprehensibil, realistic, dar în același timp diferit, cumva ideatic, ca un vis care te urmărește îndeajuns de mult încât nu-l mai poți separa de cotidian.

4. Ştiți de la început exact cum sunt personajele pe care le creați sau le lăsați să se dezvolte în voia lor?

Nu. Personajele sunt tributare acțiunii. La început este ideea, apoi acțiunea pe care se vor plia personajele. Fiind o fire îndeobște vizuală, personajele sunt, cel mai adesea, copii palide ale unor oameni vii, sau care au fost vii (!), ori ale unor personaje de film cu care am empatizat, uneori mergând până la limita parodierii lor. Acțiunea urmează un caracter sinuos, multe din povestiri având mai multe variante, funcție de toanele mele de moment, dar finalizarea este urmare a unui act integrator în buna școală clasică: introducere, cuprins și final apoteotic (sic!).

5. Ce îți place cel mai tare la cartea scrisă? Care e partea cea mai preferată sau citatul de care ești cel mai mândru? 

Aici e de spus că scriitorul se îndrăgostește, iremediabil, de fiecare cuvințel pe care creierașul lui l-a dospit într-o propozițiune, și amintesc de luptele ce s-au dat pentru fiecare frază, pe care le-am avut cu Teodora Matei, pre când publicam în Gazeta SF, eu încrâncenându-mă pe un cuvânt și aducând în sprijin toate resursele lingvistice ale NET-ului, deși era evident că greșeam… Și mai interesant este că ceea ce mie îmi place în mod deosebit are o slabă relevanță publică, iar ceea ce aproape că aruncam la coș cu un delete, are o priză nesperată, ceea ce denotă scări valorice diferite. „– Pe aici, domnule doctor. Tatăl dumneavoastră a cerut să fie incinerat. Clădirea din dreapta. Condoleanțele mele!

S-a stabilit, adică neamurile au stabilit împreună cu conducerea spitalului, culmea oribilității, ca urna să fie pusă pe un piedestal în holul de onoare. Sunt prea obosit pentru a mă împotrivi.
La spital, un buchet imens de cale, cărnos de albe, și toată floarea medicinei adunată ca la circ. Trec prin purgatoriu. Doar un coleg de facultate, care a răposat și el pe aici, îmi apucă cotul și-mi șoptește:
– Las că-i mai bine aici. Acasă, cine știe cum încurcai borcanele și te spălai cu tac-tu pe dinți!”

6. Cum au primit cititorii dmn. carte de debut?

Cartea de debut, adică „Câinele fără cap”, a avut parte de trei ediții, toate epuizate.

7. Mai aveți și alte planuri literare pe care le țineți ascunse de ochii curioșilor?

Apăi, fată dragă, între timp a apărut „Vieți importante II”, pe care, dacă printr-o regretabilă eroare, nu ți-am trimis-o, anunță-mă și o voi pune-o la poștă în cel mai scurt timp. Este în lucru Vieți importante III, care va apărea, probabil, într-un martie, ca și suratele ei (un subsumat cadou de 8 martie, pentru doamnele și domnișoarele din viața mea).

8. Ați putea adapta pe viitor un alt stil literar?

Dragă, stilul meu, așa cum spunea și Lucian Bureriu, membru al Uniunii Scriitorilor din România (care mi-a făcut onoarea de a-mi prefața Vieți importante I) este, citez: Ceea ce aș observa în primul rând este faptul că ne aflăm în fața unui talent atipic, prezentând narațiuni într-o formă clasică, reală, care ascund un subtext cu totul fabulos.” Frapează mai ales arta dialogului, expresiv, în care frazele, adeseori evitând explicitul, se întrerup, oferind mai ales sugestii decât certitudini. La o anamneză mai profundă, făcută de către câțiva amici, s-a decelat o oarece influență pe care Teatrul Radiofonic de altădată, pre când ascultam la un aparat cu tranzistori în coliba făcută în stejarul din spatele casei, precum și a discurilor de vinil pe care mi le aducea tatăl adoptiv, când se întorcea din delegații, cu înregistrări Electrecord, care presupuneau o doză de imaginație care să suplinească lipsa imaginii. De aici și stilul meu, cu multe dialoguri și descrieri sumare, care lasă cititorului întreaga libertate de a vizualiza acțiunea și personajele conform cu propria experiență de viață.

9. Câte lucrări nepublicate sau neterminate ai?

Mai întâi ar fi vorba de volumul de schițe umoristice Ultima știre din mahala, care de cinci ani nu reușește, compunerile fiind scurte spre foarte scurte, să se împlinească măcar la vreo sută cincizeci de pagini, ca să pot strica și eu hârtia pe el… Apoi Ailin, serie de povestiri SF, pe care le-ați citit pe blog, din care o nuvelă: Orizont incert, am inclus-o în Vieți importante II, la care nu reușesc să găsesc un numitor comun, și-mi lipsesc câteva povestiri de umplutură și legătură, și-mbătrânesc, ulciorul s-a cam golit, iar izvorul dă să sece… Asta e!

10. Ați putea să ne recomandați câteva cărți pe care oricine ar trebuie să le găzduiască în bibliotecă?

Pentru bărbați: Căpitan la 15 ani – Jules Verne, Tom Sawyer – Mark Twain, Robins Crusoe – Daniel Defoe. Pentru doamne, domnișoare: La răscruce de vânturi – Emily Brontë, Femeia la treizeci de ani – Honoré de Balzac, Danielle Steel (fără număr, fără număr!!!).

11. Care sunt scriitorii români care v-au marcat? Dar cei din literatura universală? 

Voi fi absolut subiectiv: Felix Aderca, punctual, cu romanul Orașele scufundate, un SF extraordinar, și nemeritat uitat, pentru epoca sa (1916); Doru Davidovici cu a lui Zeiță de oricalc; Sergiu Fărcășan cu povestiri ca Mașina de rupt prieteniile, ce îmbină misterul cu psihologia și cotidianul. Doar trei, aleși ca fiind printre cei mai nedreptățiți ai sorții deși au scrieri fabuloase pentru epoca lor. Jan Weiss- Casa cu o mie de etaje, o viziune distopică în pragul morții; Iuri Dolgușin cu Generatorul de minuni care ne prezenta, în anii treizeci ai secolului trecut, tehnologii care și azi sunt la frontieră, frumos împachetate într-o superbă poveste de dragoste, și Al. R. Belealev, cu o serie de romane, amintesc doar „Capul profesorului Dowel”, care prin scrierile sale sfidează știința și în ziua de azi. Am amintit aici doar scriitorii cu mare impact asupra modului meu de gândire, fără a-i aminti pe monștri sacri.

12. Care e cea mai mare provocare din viaţa unui scriitor din România în opinia dmn.? 

Nu există constrângeri, cine vrea să scrie va scrie și cu o peniță și un toc de cerneală pe hârtie igienică, glonjdănind o bucată de pâine mucegăită. Ăsta-i un spor periculos, atacă la cerebel mai rău ca LSD-ul. Cea mai mare provocare? Lipsa de idei. Din România? Să-l plagiezi pe Ponta și să iei premiul pentru literatură în locul lui Cărtărescu!!!

13. Unde vă pot urmări cititorii activitatea şi de unde pot cumpăra cărțile?

Cum mai spuneam, orice sinusoidă are un palier ascendent și unul, logic, descendent. Aparent, societatea omenească și-a epuizat resursele trendului ascendent în anul de glorie 2000 (știau ceva aztecii!!!). Echilibrul biologic al planetei fiind afectat au intervenit factorii corectori: homosexualismul și transgenitismul, proliferarea de agenți patogeni care să țină populația sub control. Cineva se mira că plantele cultivate intensiv sunt atacate de atâtea boli, iar buruienile de pe marginea drumului n-au nici pe dracu, fără a realiza că planeta este un biosistem la fel de integrat precum organismul uman, dispunând de o paletă de anticorpi mult superioară. Doar că planeta lucrează la o altă scară de valori, ce este pentru noi secundă, pentru ea este secol, de aici și reacția lentă, fiind simbiotul primordial (gândiți-vă că influxul nervos ajunge de la coada unei balene până la creier în două minute, iar reacția unui stejar la intoxicația cu pesticide vine abia după doi ani…). Tot așa și eu (!) fusăi mândru fișior de-am pârlit tot ce mișcă (he!), amu’ mai dau și eu din coadă, cam agale, pe blogul meu (vezi mai sus). Cărțile se pot comanda pe mihailxmihai@gmail.com, în limita disponibilităților, dar nu voi lăsa pe nimeni dezamăgit, promit!

14. Un mesaj pentru cititori!

Copii:
„Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.”


3 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: