Din când în când, sufletul meu urlă după poezie, acea ramură a literaturii care face sufletul să vibreze la maxim, să simtă, să se răzvrătească și să pulseze a rimă. Astfel, dintr-o bucurie în alta am descoperit versul scriitorului Cristian Radu Constantin, iar o dată citit acesta a tatuat în sufletul meu adevăruri spuse fără rețineri. Emoții vibrante printr-un balsam al cuvântului. Poetul scrie cu forță și își pune amprenta personală asupra a tot ceea ce îi iese prin rimă, el se dezlănțuie, cu patimă și crează, iar asta îl face extrem de autentic și diferit de poeții pe care îi cunosc eu. Astfel, în urma lecturii cărții „Ziua când te-apucă noaptea”, mi-am propus să-l descopăr și din alt unghi, în cele ce urmează, vă invit să îl cunoașteți mai bine!

****

Viața mea… O poezie în zig-zag. Iubirile mele… Le numeri pe degetele unei mâini care a lucrat neglijent la strung. Scriu și public poezie de la vârsta de 9 ani. Am fost prin trei școli generale, prin trei licee (ultimul fiind de filologie-istorie, Zoia Kosmodemianskaia) și printr-o școală militară de ofițeri activi. M-am căsătorit la vârsta de 22 de ani. Am un băiat chitarist. Am publicat articole, anchete, reportaje, pamflete, poezie, proză, în numeroase ziare și reviste, ca angajat al acestora sau colaborator. Am publicat și în antologii de poezie. Dețin doua premii întâi pe țară la poezie. O experiență marcantă am avut-o în anul 1992, pe linia întâi a frontului din Transnistria, unde fusesem trimis de români ca observator (eram ofițer). Sunt o persoană destul de singuratică, dar nu introvertită, dimpotrivă. Autorul meu preferat este Aldous Huxley. De la autorii români, mi-a plăcut mult, printre atâtea altele, „Cartea șoaptelor”, de Varujan Vosganian. E aproape gata cel de-al doilea volum de poezii al meu, care se va numi „Stelele asfințesc în zori” și va fi publicat de către editura Velvet Story. Am 55 de ani și asta îmi ocupă tot timpul.

Vă îndemn, citiți poezie! Asta nu va face decât să vă înalțe!

Repliant

Scăldat în raza cercului, mi-e bine.
și stau încrezător într-un concentru,
pot renunța la toate numai pentru
a mă întoarce repede la mine.
Coloana frântă parcă mi se-ndreaptă.
Aș vrea de-acum, dacă trecu furtuna,
în zori de zi sau când răsare Luna,
să urc în goană treaptă după treaptă.
Nici vreme nu mai am prea multă-n conturi.
Se simte-nuntru, limpede, cristalul.
Ce fuse val, trecu la fel ca valul
și-acum acced la alte orizonturi.
În fine, ursitoarele-și dau votul.
Eu surp și solitudinea și frica.
Păi nu ești pregătit pentru nimica,
de nu ești pregătit pentru cam totul.
Îmi pun deja hangere la oblâncuri.
Aș vrea, când șchiopătatul e dansare,
să fac din mine rampa de lansare
a marilor poeme din adâncuri,
ce se ridică singure, ca spuma,
ducând în sus iluzii și dorințe,
născute din idei și suferințe,
nescrise chiar de nimeni pân-acuma.

Publicat de Apostol Cristina

Vezi toate articolele lui Apostol Cristina