Sări la conţinut

Citind-o pe Marina Costa. Cartea „Prietenii dreptății V-I”!

Marina Costa, născută în București, este absolventă a Facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice, doctor în economie mondială din anul 1996. Meandrele vieţii profesionale au condus-o pe tărâmul cifrelor, însă scrisul i-a rămas o pasiune constantă. A debutat editorial în anul 2016, la Editura Betta, cu romanul istoric, de aventuri, intitulat „Pribegii mărilor”. Prezenta ediție a doua a romanului, datată 2019, a fost revizuită stilistic de autoare, în vederea asigurării unui mai bun flux narativ, fără modificarea substanței epice. Marina Costa a publicat și cartea „Soarta Mercenarului și alte Destine”, urmată de „Farmecul mării” și „Ocrotiți de sirene”!

Astăzi este despre un volum absolut încântător al autoarei, „Prietenii dreptății V-I”, o carte care m-a teleportat în alte locuri și alte vremuri, printre culori și dansuri unduitoare, cu sonete de serenade și roșul boem al coridei, totul fiind descris printr-o abundență de detalii care reușesc să contureze o atmosferă mirifică și un mediu spaniol plin de patimă.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text

„Scris într-o primă formă între anii 1985-1986, revizuit în 2007, finalizarea în anul 2017 dovedește tenacitatea și răbdarea autoareiromanului Prietenii dreptății, însușiri atribuite și personajului principal feminin. Este un roman al triumfului prieteniei și al iubirii, este un îndemn de a urmări, cu încredere și perseverență, împlinirea unui vis, după cum ne sfătuiește autoarea: „Viaţa unui om este o mişcare continuă. Dacă ai un scop în viaţă, un vis şi cauţi ajutorul lui Dumnezeu, transformându-te într-un coş care adună energii pozitive, te vei înălţa în labirintul vieţii, pentru a-l atinge. Vei reuşi, dobândind, în timpul călătoriei, şi alte daruri în plus, inclusiv dragostea. Narațiunea captivează prin maniera dinamică în care se îmbină cunoștințele aprofundate despre luptele cu tauri, muzica mexicană, toreadori și mariachi cu destinul unei tinere românce, care a condus-o în acea parte a lumii pentru a lăsa amprenta unor fapte bune, a unui suflet sensibil, iubitor de oameni.”

  O avem ca eroină principală pe Emily Reid (Emilia Roșu), o tânără din România, care după ce își pierde părinții, ajunge să fie înfită și crescută de mătușa și unchiul ei. În urma unor circumstanțe ajunge să se mute în Arizona. Mai exact, într-un orășel din apropierea graniței cu Mexicul, făcând-o pe tânăra noastră o visătoare cu privire la atracțiile Vestului Sălbatic, cai, corridă, tradiții. Însă realitatea este dezolantă. Cartierul în care se mută e sărăcăcios, oamenii arată desprinși dintr-un film bizar iar bandele sunt la ordinea zilei. Emily este foarte prietenoasă și mereu pregătită să învețe ceva nou, și cel mai mare atuu al ei e că poate să fie glasul multora, îi poate mobiliza și să adune în jurul său grupuri de oameni demonstrând putere și loialitate. În una din zile ea este acceptată până și într-o bandă de cartier, intitulată Jaguarii, după numele asociației secrete a războinicilor navajo.

  Cu o înclinație să învețe din orice, tânăra noastră ajunge printre primele în clasă, scrie în ziarul școlar ba și lucrează pentru a avea bani de buzunar, aceasta e pregătită mereu să absoarbă din frumusețea ce o înconjoară, fiind cucerită de tot ce înseamnă tradiție, dans, și magnetismul culturii exotice mexicane. Aceasta crește îmbiind cunoștințele despre țara sa cu notele serenadelor interpretate de mariachi, iar prin intermediul muzicii și atmosferei aceasta se și îndrăgostește, își formează prietenii strânse și loialitate în rândul unor băieți mexicani. Povestea de dragoste din roman este fermecătoare, nici prea mult, nici prea puțin, Emilia și José își trăiesc iubirea firav dar și juvenil, calm și fără idealizări precoce. Se strecoară printre rânduri gelozii neîntemeiate însă totul se diluează într-o patimă de dans îmbiată cu arome mexicane. Mă opresc aici cu dezvăluirile, și vă îndemn să aflați povestea Emiliei și a aventurilor ei.

Totul în carte a fost o dezlănțuire de evenimente presărate cu referiri literare, istorice, cinematografice, muzicale, și multe altele, am primit un tumult de informații care m-au acaparat în întregime într-o stare febrilă plină de alură casteliană. Ador modul de scriere a autoarei Marina Costa, ea te îmbie să fii acolo, să participi la evenimente, să aclamezi, să joci rolul în plină splendoare artistică. Mulțumiri calde autoarei și vă invit să îi descoperiți pe “Prietenii dreptății” V-I, într-o poveste emoționantă și captivantă plină de muzică și flamenco.

El toro 'Encendido', de Núñez del Cuvillo, en la muleta de José María Manzanares.
Sursa foto: pinterest.com

9 comentarii »

  1. Mulțumesc foarte mult pentru apreciere! Ar fi de adăugat numai faptul că tabloul de pe copertă aparține pictoriței mexicane contemporane Patricia Sanchez Saiffe (cu prezență pe FB și Instagram), artist plastic și om deosebit. Se intitulează Mariachis en Flor și a fost pictat cu ocazia Expoziției mondiale de la Guadalajara, când muzica mariachis și tequila au intrat în patrimoniul cultural universal UNESCO. Florile în care sunt pictați cei doi tineri mariachis sunt florile de agave, planta din care se face tequila.

    Apreciat de 3 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: