Sări la conţinut

Andreea Russo, autoarea ce a atins „Viitorul” prin scris!

Pe autoarea, Andreea Russo o cunosc din perspectiva cărților sale dar și prin faptul că e din Republica Moldova, baștina mea iar activitatea sa literară a fost mediatizată pe posturile de televiziune. Aceasta debutează cu trilogia „Amintiri din viitor”. Volumul- I al trilogiei a fost premiat la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret din Chișinău, ediția a XX-a din 17 aprilie 2016. „Amintiri din viitor” V-II este un volum mai descriptiv, bine stimulat să ne arate unele lipsuri, unele idei de la care am putea lua învățăminte, scris într-o manieră originală specifică A. Russo, un roman despre pierdere și regăsire. Amintiri din viitor” V-III  e o altfel de carte, dar cu același fir narativ, cu un început dar în cele din urmă cu un sfârșit. Un sfârșit plăcut și râvnit de mine! Recent am citit și cartea „Fata cu vise alb-negru”, poveste ce m-a plimbat dintr-o fantasmă în alta, pe cât de simplistă pe atât de întortocheată. Unele file sunt ușor de înțeles, altele sunt îmbibate de mister. O carte visată în viața reală, inspirată din pierdere, frică, abandon, durere, speranță și fantezie.

Astfel cunoscându-i munca literară a tinerei autoare am avut curiozitatea de a o cunoaște mai bine propunându-i provocarea de a se povesti în propria sa manieră. Plăcută. Degajată. În cele ce urmează, vă invit și pe voi să o descoperiți mai bine pe scriitoarea Andreea Russo, iar dacă vă place, nu ezitați să îi achiziționați scrierile.

****

Eu nu știu de ce oamenii scriu. Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să scriu chiar eu, acea elevă ce se plictisea la orele de română, acea copilă ce prefera să se uite la desene în loc să citească, sau acea eu, care până la vârsta de 16 ani dacă am citit zece cărți cap-coadă. Nu aveam nicio pasiune față de cărți, îmi erau la fel de străine ca și trecătorii de pe pietonală. În schimb, îmi plăcea să ascult muzică, stăteam continuu cu căștile în urechi, mă uitam pe geam și visam cu ochii deschiși. Îmi imaginam diverse situații și povești, muzica mă transporta în lumea mea imaginară și pentru asta eu o iubeam și mai mult. Aveam ceva al meu, ceva aparte și nu doream să împart acea lume cu nimeni. Diminețile mele erau banale, ca și zilele, căci eram o simplă elevă lipsită de careva pasiuni. Plictisită până și de plictiseală, amuzant sau nu, dar am început să scriu poezii anume la orele de română, căci la ele mă plictiseam cel mai mult. Oarecum, brusc, în viața mea a apărut un sens, sau poate un scop, doream să scriu poezii, să le scriu bine, să fie acel gen de vers care știe să atingă. Dar nu, pe atunci nu scriam astfel, acum da, am câteva poezii în colecția mea care știu să facă acest lucru – să taie de viu în carne. O poetesă mi-a zis să încerc să scriu proză, a fost un eșec ce avea să ducă spre succes, căci eu nu doream să scriu proză, mai bine zis mi se pare atât de ireal ca eu să pot să scriu cărți. Primele încercări erau, de fapt, niște eșecuri. Nici nu mai știu când și cum, dar am început să citesc, mult, neașteptat de mult pentru cineva care nu citea deloc. Citeam câte trei-patru cărți pe săptămână, adesea ascundeam cartea sub bancă pentru a putea citi în timpul orelor. Am avut nevoie de patru ani de zile până să ajung să-mi scriu primul manuscris, era o vară în care doream să fac ceva cu viața mea, să o schimb. Scriam cu ideea de a deveni cineva, acum scriu pentru că altfel nu pot, am prea multe povești pe care vreau să le prezint oamenilor. Cred că acum scriu mai mult pentru mine, deși sunt conștientă că ceea ce scriu urmează să fie publicat. Atunci scriam pentru că doream să demonstrez ceva, acum scriu pentru că asta sunt eu, și nu, demult nu mai vreau să demonstrez nimic nimănui. Dacă e să fiu sinceră, eu am avut noroc, pentru că în viață pe lângă talent și muncă mai e nevoie și de acest „noroc” care nu înțelegi de ce te alege anume pe tine. Am avut norocul să-l cunosc, pur întâmplător, pe viitorul meu editor, Ion Bargan. Aveam 18 ani și într-o zi în care soarele era același pe cer, am fost cu părinții mei la un eveniment în aer liber la care, pe atunci, librăria online Bestseller vindea cărți. Pasiunea față de cărți ne-a făcut să vorbim și să menținem legătura, motiv pentru care Ion a fost primul la care am apelat când aveam gata manuscrisul la „Amintiri din viitor”. Cred că oamenii care trebuie să apară în viața ta, apar la momentul potrivit. Am observat că fără să vreau am cunoscut de-a lungul timpului exact oamenii de care aveam nevoie, oameni care m-au ajutat să mă public, să cred în ceea ce fac, m-au ajutat să cresc și să mă formez ca scriitoare.

Ca încheiere vreau să vă citez un motto care-mi place în mod special, este, de fapt, un proverb japonez: “Marea e mare pentru că nu desconsideră râulețele mici.”

Este posibil ca imaginea să conţină: Andreea Russo, cadru apropiat
Sursa foto: facebook

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: