Sări la conţinut

Eugen Ovidiu Chirovici vocație de scriitor!

Pe autorul Eugen Ovidiu Chirovici l-am cunoscut în urmă cu ceva timp prin intermediul cărții sale, „Sanitarium”,  o lectură plină de suspans, cu niște personaje bine conturate și o narațiune cu o ticluire deosebită. Autorul are un mod unic de a întoarce cuvintele din condei și de a crea lumi literare total diferite de cele pe care le întâlnim la tinerii debutanți.

Astfel, într-o dorință de cunoaștere mi-am propus să-l descopăr prin intermediul unor întrebări pe Eugen Ovidiu Chirovici, scriitorul, jurnalistul român și Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România (2003 – 2010). Vă îndemn și pe voi să aflați mai multe despre el citind interviul de mai jos!

****

1: Bună ziua, mulțumesc că ați acceptat propunerea mea de a vă reda povestea pe blogul Vorbe pentru suflet!

Cu plăcere, vă mulțumesc și eu pentru invitație.

2: Vă cunoaștem mai ales prin prisma scrierilor tipărite. Spuneți-ne câteva lucruri despre viața de zi cu zi care ne sunt mai puțin cunoscute nouă, cititorilor.

Cred că cea mai importantă interfață a unui scriitor cu publicul este alcătuită din cărtile lui. Dar iată câteva lucruri despre mine, probabil mai puțin cunoscute. Practic artele marțiale, în special Karate-do (Shotokan) de mai bine de patruzeci de ani. Nu le consider o familie de sporturi, ci un mod de-a vedea lumea, o filosofie de viață. În ordine cronologică, pictura a fost prima mea mare iubire și îmi place și acum să pictez (ulei, grafica, tehnici mixte). Colecționez arme albe de mai multe decenii: săbii, pumnale, cuțite, etc, preferatele mele fiind cele ale nativilor americani. Am trăit cinci ani în Regatul Unit, trei în Belgia și-n urmă cu un an și jumatate m-am stabilit la Florența, în Italia, unde mi-am cumpărat o casă și sper să prind rădăcini. Toscana este superbă.

3: Prima tentativă de a scrie sau chiar tipărire când a fost?

Am început să scriu versuri – Faulkner spunea că toți prozatorii încep prin a scrie poezie – la noua ani, iar prima povestire am scris-o cam la aceeași vârstă. Am început să public în 1989, la douăzeci și trei de ani, risipindu-mi câteva proze scurte prin revistele literare ale timpului (care, în treacăt fie spus, erau foarte bune, în pofida climatului politic ostil): Vatra, Astra, Luceafărul, România literară și așa mai departe. În 1991, am publicat două scurte romane la Editura Calypso, una dintre primele edituri private înființate după revoluție, ambele best-sellers (România literară alcătuia săptămânal un top al vânzărilor). Se intitulează „Masacrul și Comando pentru general”. Apoi am intrat în presă, la Curierul național și nu am mai scris ficțiune timp de vreo zece ani. Următorul roman, „A doua moarte”, aveam să-l public abia în 2006, la Rao. Între timp mai scrisesem însă două volume de non-ficțiune, „Spectacolul reformei văzut de la galerie: România, zece ani după și Națiunea virtuală”.

4: Care este mediul de lucru preferat și care este sursa de inspirație?

Niciodată nu am fost pretențios în privința așa-ziselor condiții de lucru. Cât despre sursele de inspirație, habar n-am cam care ar putea fi și nici nu cred că există vreun scriitor care poate să le definească precis. La un moment dat începe să se contureze o poveste și niciodată nu sunt sigur cum a ajuns să se înfiripe-n mintea mea. Probabil că există o parte a creierului meu responsabilă cu asta, nu știu. Chimia în sine a procesului de creație îmi scapă cu desăvârșire. Știu însă sentimentul ultimativ că trebuie să scriu este întotdeauna semnul că povestea respectivă, pe care la început o văd doar cu coada ochiului, este coaptă și gata să fie pusă pe hârtie.

5: Cum se împacă viața socială cu cititul și scrisul? Este timp pentru toate?

Da, este timp pentru toate, dacă îl gestionezi înțelept. Timpul este cea mai prețioasă resursă a muritorilor și foarte mulți dintre noi îl risipesc, din păcate. 

6: Care este cea mai elogioasă critică pe care ați primit-o ca scriitor și cum v-a ajutat aceasta?

Am avut parte de foarte multe cronici elogioase în presa occidentală, însă una m-a bucurat în mod special, asta și datorită faptului că a venit de la un critic pe cât de apreciat, pe atât de sever, italianul Antonio D’Orrico, cel care ține de mulți ani cronica literară în Corriere della Sera. A spus că a citit „Il libro degli specchi/Cartea Oglinzilor” cu aceeași emoție și admirație cu care a citit primele pagini din Paul Auster și că este vorba de un roman capital.

7: Puteți să ne spuneți câteva cuvinte despre cea mai recentă carte a dumneavoastră? De ce ar trebui să fie un must-read?

Este Bad Blood/Cartea secretelor (Rao, 2019), cel de-al doilea volum al unei trilogii începute cu the Book of Mirrors/Cartea oglinzilor și care se va termina cu Elements of Crime/Cartea umbrelor. Deși este vorba de trei romane de sine stătătoare, ele sunt legate de mai multe teme comune, cum ar fi relativitatea memoriei și-a identității, teoriile lui C.G. Jung și romanele cavalerești medievale. Nu știu dacă este un must-read, termenul nu îmi place. 

8: Ce părere aveți despre tinerii scriitori din zilele noastre, sunt suficient de implicați sau motivați să scrie? Au, sau nu, susținere de la cei cu experiență?

Nu există scriitori cu experiență și scriitori fără experiență. Faptul că ai publicat zece romane nu-ți garantează faptul că mâine vei mai fi în stare să pui pe hârtie un rând cu cap și coadă. În fiecare zi o iei de la început, pentru că procesul de creație nu este o meserie sau un sport. Așa că toți suntem începători și lipsiți de “experiență”. Motivele sunt cel mai adesea interioare și mai niciodată exterioare. Am câștigat peste un milion de dolari din Cartea oglinzilor, însă asta nu a însemnat că am scris mai bine din momentul acela sau că am fost mai motivat să public: pur și simplu s-a întâmplat, am mulțumit sorții pentru asta, însă din punct de vedere creativ nu s-a schimbat nimic—nici nu avea cum, evident. În măsura în care un scriitor român sau străin mi-a cerut un sfat sau o mâna de ajutor, am încercat întotdeauna să-l ajut. 

9: De unde pot fi achiziționate cărțile dumneavoastră și unde vă poate fi urmărită activitatea literară?

În Romania, cam de peste tot, cred, inclusiv din librării online de tipul Cărturești, eMag sau elefant.ro. În străinatate, la fel. Cea mai plăcută surpriză mi-a oferit-o o librarie din Bruges, Belgia, în care am găsit Cartea oglinzilor în patru ediții diferite: în engleză (the Book of Mirrors), germană (Das Buch der Spiegel), franceză (Jeux de Miroirs) și olandeză (Boek der Spiegels).

10:  Un mesaj pentru cititori!

Un citat din Dr. Johnson: “Un scriitor doar începe o carte, cititorul este cel care o termină.”

Autor „sub sechestru”: Eugen Ovidiu Chirovici – Lectură pentru Suflet
sursa foto: facebook

2 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: