Am ajuns la zi cu o concluzie proprie, oamenii nu se întâlnesc întâmplător. Fie unii ca mână cerească fie alții de la care să înveți cele mai „bătute” lecții, morale care îți vor fi întipărite pe veci. Fiecare persoană care pășește în sufletul nostru vine cu un scop, poate nu „bătut în cuie” dar care ne schimbă, ne creionează după situația la zi. Uneori îi întâmpinăm pregătiți iar alte ori ne lăsăm pur și simplu purtați de val. Uneori ca orbii sperăm la ce e mai bine și ne ciocnim de ce e mai rău, iar alte ori din precauție și din nevoia de a ne proteja „gonim” oameni buni cu suflete de „aur”. Unii cu bună știință ne vor provoca durere, alții ne vor răni fără voie și intenție, alții ne vor aduce zâmbete pe chip și sclipiri în priviri, unii ne vor îndulci cafeaua și ne vor aromatiza limonada, ații ne vor spune povești la gura sobei iar alții ne vor minți de vor „îngheța” apa.

În valma vieții am întâlnit oameni pe care universul nu mi i-a adus întâmplător, și o știu prea bine. Unii au văzut în mine o persoană puternică și au cedat, alții au văzut părțile mele sensibile și mi-au întins o mână la nevoie. Unii au zis că-s foc și pară și le sting lumina lor, însă din modestia mea declar că nu am intenție. Unii oameni au încercat zilnic să-mi sape în suflet să mă doboare. Iar alții au presărat flori și muguri primăvăratici. Unii mi-au îmbrățișat defectele iar eu le-am dat ce am putut eu mai bine. Uneori am avut lupte severe cu mine iar oamenii din jur mi-au lăsat timpul și spațiul necesar pentru a-mi reveni. Unora le-am ridicat scări spre rai pentru a-mi fi aproape, altora le-am scris poeme, iar uneori mi-am lăsat ochii în jos pentru a le da dreptate.

Indiferent care a fost numărul, impactul, sau influența, oamenii m-au marcat, i-am iubit pe unii, pe alții i-am urât, uneori nu am știut să o fac cu jumătăți de măsură, iar alte ori am tras de unii fără noimă. De unii mi-e mereu dor, am o „uscăciune” sufletească care îi strigă mut, îi cheamă dar îmi dau seama că în zadar. Și îmi e dor. Niciodată nu se vede, niciodată nu se simte. Pe unii îi port cu regrete iar pe alții îi murmur în rugăciune. Oameni din suferința cărora mi-e frică să mă întorc în developarea amintirilor. Dar știu, să fiu puternică nu e ușor, iar oamenii întotdeauna se vor perinda prin fața vieții mele, în zile suave, și în zorii brăzdați de rouă. Cunosc că oamenii vin cu un motiv iar viața vine cu un cost. Din acest motiv prețuiesc „omul”, cu bine și cu defectele sale, las fiece suflet să mă afle și să mă cultive. Uneori oamenii se întâlnesc și se reîntâlnesc, ai zice întâmplător, dar nu aș crede. Oamenii rămân dar și pleacă. Aparent neprevăzut. Aparent la timp. În realitate însă, totul este o poveste scrisă undeva în timp, în neantul universului și în praf de stele, departe, departe, pe vremea când sufletele ştiau să se nască frumos unul altuia pentru a rămâne eternității…

Sursa foto: pinterest.com

Publicat de Apostol Cristina

Vezi toate articolele lui Apostol Cristina