Natașa Alina Culea. Creionarea vieții!

Astăzi este despre o autoare dragă mie, pe lângă naturalețea de care dă dovadă aceasta îmbracă foarte bine inteligența ascuțită cu o frumusețe răvășitoare. Citindu-i câteva cărți din largul palmares al autoarei am rămas așa cu o dorință de a afla autorul în fața operelor acestuia, astfel îmi rămâne să-i mulțumesc scriitoarei Natașa Alina pentru acceptarea acestei provocări de a mi se povesti frumos și a împărți din „tainele” sale cititorilor. Eu am rămas încântată de textul trimis cât și de fluiditatea istorisirii! Astfel, vă îndemn să aflați și voi depănarea amintirilor autoarei Natașa Alina Culea!

****

Povestea mea începe toamna, într-o zi de 1 octombrie, într-un orășel străbătut de Dunăre, lângă o pădure în care oamenii au săpat în piatră o carieră, mai bine spus, o carie, așa cum mi se pare mie. Am crescut ca o mlădiță, nesigur, agățându-mă nu de copaci, ci de drumul gol, ca țiganii. Nu am visat rochii de mireasă și statornicie, pentru că lumea era plină de drumuri și pentru că în cărți am citit despre derviși zburători, piramide cu frunți în soare, despre un regat cu un Minister al Fericirii, despre florile de piatră care cresc în deșert, despre niște oameni care dansează și cântă atunci când nu mănâncă mango, despre ținuturi cu musoni și… despre un filosof care a plecat fluierând dintr-o cetate asediată, spunând: Omnia mea mecum porto. Credeți-mă, lumea era prea mare. Acum sunt și eu mare, dar în fața lumii tot mică. Când cred că am prins curcubeul de coadă, văd altul.

Unde nu puteam umbla mi-am trimis cuvintele înainte, ca pe niște iscoade invizibile. Așa am început să scriu. Și-am scris. Și-am scris. Încă scriu. Primele șase romane le-am scris dintr-o adiere. Al șaptelea nu, „Rusalka” își alocă timp și importanță. Astfel stând lucrurile, am hotărât să mă duc eu după el. În două săptămâni plec la Rusalkă, nu de alta, dar romanul cu numărul opt și-a pierdut deja răbdarea stând la coadă și făcându-mi cu ochiul.

Când nu scriu? Citesc ce au scris alții, predau un curs de scriere, dansez și mănânc mango.

Filosofie personală? Dacă nu poți să faci bine, măcar să nu faci rău. Să nu joc decât jocuri în care toți sunt câștigători (nu mi-aș da cu mâna stângă peste mâna dreaptă). Ah, și „— Mai vedem noi!” – sunt ambițioasă.

Ce vă doresc? Soare afară, soare înăuntru….