Sări la conţinut

Citind-o pe Leila Sandra M. Cartea Dennis Kayderman „Cazul Vulpea” !

Leila Sandra M. tânără autoare originară din în Reșița, a locuit o perioadă atât în Timișoara cât și la Roma. Prima sa publicație a fost „I.R.En.”, un roman SF care a atras multe priviri și curioși. Eu am cunoscut munca autoarei prin cartea „Origami”, un cumul de patru poveşti pline de suspans și delirium, poveşti începute, dar nefinalizate, şi pe care într-un final le așteaptă un comun dus la extremități, un punct care îi aduce în acelaşi loc. Cât de curând Editura Velvet Story  m-a bucurat cu acest prim volum al seriei Dennis Kayderman –”Cazul Vulpea” – pe care l-am devorat cu o deosebită curiozitate.

Cazul ,,Vulpea” este un thriller polițist extrem de captivant și care ma prins activă într-o avalanșă de evenimente care mai bizare, cu personaje tipice și cu întâmplări la limită. Suspansul a curs ca un râu în plină evoluție iar totul s-a învârtit în jurul disparițiilor misterioase, crime, răpiri, minciuni, secrete, mister, frică, frustrare, devotament și, nu în ultimul rând, dragoste în cel mai puternic sens al cuvântului și mai exact avântul unui soț disperat care se teme pentru soarta femeii iubite care se face pierdută fără știre, iar o dată cu ea se croiește un lanț de evenimente care se vor așeza piesă cu piesă și totul datorită anchetatorului Dennis Kayderman.

Acțiunea cărții se împarte pe „două fronturi” obișnuiesc eu să zic, adică în două planuri esențiale, astfel îl aflăm pe Dennis Kayderman un bărbat disperat de o căutare fără izbândă, cât și personajul care dă numele seriei, și pe Norma Tucker, o tânără care nu știe care îi e începutul și încotro s-o ia atunci când trezită din somn constată că nu ține minte nimic. Absolut. Aceasta părăsește spitalul alături de presupusul ei soț, Joe, un bărbat care îi stârnește frici și neînțelesuri. Deși constată pe parcurs că nu are nimic în comun cu acesta, nici locul nu îi este cunoscut, nici un fir de care să se prindă, nu există semne că lumea își pune întrebări în legătură cu ea, ba chiar șeriful o asigură că totul e bine. Totuși instinctual simte că viața ei nu e acolo, dar nu reușește să scape, Joe fiind un tip agresiv și chiar mai mult de atât.

Pe de altă parte, Dennis Kayderman, detectivul perseverent își caută soția, care a dispărut subit. Nu există urme, nu există martori, nimic, toul e doar o ceață densă și care îi dă vaga senzație că ea e vie, că totul a fost o înscenare și un plan de a-l scoate din schema anchetei „Vulpe”, cea care a datat încă din 1994, în Woodstock când mai multe femei au fost date dispărute, apoi cadavrele lor au apărut peste tot… iar cazurile mușamalizate cu dibăcie. Iar acum totul bate spre Woodstock din nou, iar șeriful un personaj dubios lasă loc de întrebări pentru Dennis, încolțind sentimentul că ceva necurat se întâmplă aici. Dar ce?… Și de unde să o înceapă?

„Gândul îmi stătea doar la Emma și mă speria ideea că era posibil să nu o mai văd. Trebuia să mă bag mai adânc în cazul Vulpea și să dezgrop trecutul pentru a salva prezentul.”

Fără retușuri și înflorituri, viața protagoniștilor e o tornadă ciudată împletită cu personaje sinistre și urmări încărcate de mister. Tot ce pot să spun e că cei doi se revăd însă totul nu e atât de simplu, loc pentru piese multilpe încă sunt, iar unele nici pe departe găsite. Jocul nu e dus până la capăt iar eu simt că anchetatorul Dennis mai are să-și joace cartea în prelungirea anchetei sale cot la cot cu soția sa și încurajat sper de prietenul acestuia. Un thriller alert care nu mi-a dat nici o clipă de pauză, eu sunt încântată de poveste și de evoluția care se simte în stilul autoarei, iar pentru asta un mare mulțumesc. Aștept cu nerăbdare continuarea acestei serii, pentru că subiectul este unul tentant și plin de fler și sunt convinsă că autoarea va reuși să creioneze noi scenarii pentru detectivul Dennis Kayderman.

Cartea este disponibilă pentru comandă pe site-ul editurii Velvet Story...  pe mine mai nou mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: