Sări la conţinut

Citindu-l pe Adrian Păunescu. Cartea „Poezii Cenzurate”

Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, România, astăzi în Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, București) a fost un autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român.

Eu am pus la citire „Poezii Cenzurate” de autor, primul său volum de poezii editat după revoluție. Poeziile au fost datate din 22 august 1968 – 22 decembrie 1989, Editura Păunescu, 1990.

Mi-au plăcut multe poezii găsite în această carte, deși nu am putut găsi motive clare pentru ca majoritatea dintre ele să fie interzise de regimul comunismului. Poate o fi supărat pe vremea ceea însă eu le văd subliniind adevărurile goale goluțe. Domnul Păunescu a fost un poet respectabil în România, făcând parte și din Parlament. Mulți dintre criticii săi sugerează că a trebuit să facă unele compromisuri pentru a continua să scrie în perioada comunismului, cine știe, cert e că prin față sau prin spate acesta și-a scris opera și și-a atins scopul scriitoresc. A devenit celebru la începutul anilor 80, în mare parte datorită fondării și conducerii „Cenaclul Flacăra”.

POEZII CENZURATE - Adrian Paunescu | arhiva Okazii.ro

„I se reproşa lui Adrian Păunescu, pe la începutul carierei, lipsa de frână estetică, imposibilitatea disciplinării materiei poetice, însuşirea fanfaronă de forme goale, apocalipsa verbală, răsfăţul imagistic etc., pentru ca, imediat, aproape toată lumea, direct sau implicit, să-i recomande tânărului foarte talentat mai multă claritate, ordine şi, bineînţeles, precizie. (…) S-a întâmplat că Adrian Păunescu nu a devenit, după prescripţiile criticii, mai limpezit, mai ordonat, iar poezia lui a continuat să şocheze ca un ţipăt necontrolat, dar viu. Şi Adrian Păunescu a reuşit să convingă, a învins prin perseverenţă şi prin înfricoşarea pe care o răspândeşte răsuflarea sa ciclopică. Şi critica literară a acceptat, copleşită, această prezenţă bubuitoare” aprecia, la rândul său, criticul literar Eugen Negrici.

Poezia sa ilustrează o lume în declin, a regresărilor, a fricii impuse, folosindu-se din plin de instrumentarul simbolismului, mulți ce se simțeau cu musca pe căciulă se temeau de el, căci avea o personalitate greu de domesticit. Chiar dacă nu mă aventurez în politică cum o fac mulți, considerând aici ca pe niște nisipuri mișcătoare cartea ma făcut să-mi amintesc unele discuții de atunci, frânturi de aticole citite când am fost mai măricică și puteam distinge adevărurile de mitocănia unora. Iar versurile de mai jos relatează în ce hău s-au afundat atunci și în ce cădere suntem acum.

regresam- Adrian PaunescuRegresăm?

Lumea devine, în aceste versuri/poezii sugestive, un spațiu al pierzaniei. Al șubrezirii sistemului, a declinului social. Iar autorul cu fruntea sus a recunocut și a scris împotriva gurilor rele și a acuzațiilor. A scris și parcă a prezis soarta românului de pretutindeni! Vă las mai jos o poezie care mi-a stârnit atâtea revolte dar și emoții greu de ținut în frâu…

Analfabeţilor – Adrian Păunescu

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placă nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul – servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimând tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l citiți
Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

****

În ţara mea,
Şi nimeni n-a sărit
Să mă apere,
Veţi căuta poate mâine
În biografia voastră
Gesturi prin care veţi zice
Că aţi încercat
Să mă recuperaţi,
Dar ca un criminal
Am fost izolat
Şi ca un ciumat
Am trăit după cum au considerat
Că trebuie să fiu înjosit
Cei mai abjecţi dintre oameni,
Pompierii care
Pentru a-şi dovedi utilitatea,
Aprind noaptea incendii
Pe care să le stingă ziua,
Dragii mei,
Contemporanii mei,
Atât de ocupaţi,
Care nu mă mai auziţi,
Care mă minimalizaţi,
Mare părere de rău
Vă va încerca
În postumitatea mea,
Spovedania aceasta
Nu e decât începutul
Unui testament cu care sunt dator
Celor ce ar trebui să înveţe
Că nu există justificare
Pentru a confisca,
Pentru a aresta,
Viaţa, poezia şi casa unui poet.
Dacă vor mai fi
Poeţi de limbă română, pe lume
Ajutaţi-l să se ocupe de poezia lor,
Şi nu-l mai pătimiţi ca pe mine
Să se scufunde zi de zi

Critici literare:

  • „Vreau să spun că totdeauna l-am considerat pe Adrian Păunescu un mare poet, o enciclopedie a românilor. A avut curajul artistic să renunţe la achiziţiile poeziei moderne şi să folosească mijloacele poetice tradiţionale ca să se adreseze direct unei cât mai mari mulţimi de oameni. Poezia lui a avut un ecou imens şi nu va fi uitată prea repede. Împotriva unor opinii larg răspândite, Adrian Păunescu a fost şi un mare om, cald şi generos”, a declarat pentru EVZ criticul literar Alex Ştefănescu.
  • „Adrian Păunescu ocupă în literatura română un loc al lui. A fost un poet adevărat, autentic, puternic, mai ales în perioada tinereţii. Poeziile lui vor fi citite şi peste 10-20 de ani, în special cele scrise în perioada anilor ’70-’80, care sunt de neocolit. Mai târziu, multe lucruri au evoluat spre jurnalism, şi a fost mai mult sentimental decât substanţial, dar nu este cazul să vorbim despre asta acum. Adrian Păunescu va rămâne mereu un poet adevărat, regret foarte mult pierderea lui”.Gabriel Dimisianu
  • „Ca poet, cred că a fost cel mai prolific din literatura română. Rămân destule poezii, chiar volume întregi, şi e greu de făcut o selecţie în câteva cuvinte. Cele mai puternice rămân acelea despre părinţi şi despre universul poeziei. A fost un poet industrios, cu o personalitate torenţială, care, alături de mult material steril, a produs şi minereu autentic. Ar merita reevaluat şi ca poet, şi ca gazetar, căci a marcat decenii întregi de presă”, opinează criticul literar Paul Cernat.
  • „Un caz dramatic, de scriitor cu mare vocaţie, care n-a avut nevoie de un vultur care să-i mănânce ficatul pentru că şi l-a mâncat singur printr-un destin nefericit.” Aşa l-a caracterizat, pentru EVZ, poetul Mircea Dinescu pe Adrian Păunescu.

9 comentarii »

  1. Sunt un fel de martor al acelor timpuri. Încă am poezia Analfabeților copiată pe un caiet. Culmea este că am primit-o de la o persoană care se crede că ar fi fost turnătoare. Ori Securitatea se ocupa de răspândire, ori urmărea reacțiile. Dilemă 😀

    Apreciat de 3 persoane

  2. Păunescu și-a presărat geniul poetic în poeziile sale. Un torent creator, cu o ușurință de creare specifică marilor talente, ancorat mereu în spațiul socio-cultural al vremii. Literatura îl va pune cu timpul pe podiumul pe care merită să fie pus. Am crezut și eu, ca mulți alții că după 90 și-a scăzut focul creator. Ies, însă, la iveală poezii de o inestimabilă frumusețe, de un adevăr sincer și crud. Poezia lui s-a engramat genetic în fibra neamului.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Legat de omul Păunescu – privit din exterior – nu am avut șansa să-l cunosc – era o personalitate vulcanică, pasională. Ca orice om cu astfel de trăsături ale firii, determina reacții de adorare, dar și de supărare. Însă nu știu câți oameni au descoperit și lansat atâtea talente, promovându-le, așa cum a făcut Adrian Păunescu. Și pentru prima dată, surprinzător, nu?, când am simțit adierea libertății a fost la Cenaclul Flacăra. Era un fenomen cultural, dar devenise și social, gregând masele tinere și nu numai. După 90 – interese diverse l-au plasat într-un con de umbră ca poet, probabil deranjând tot prin sinceritate, relevare de adevăr și, mai ales tăria bătăilor inimii sale pentru poporul din care și-a tras seva.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: