Povestea “Când nu ai încredere în tine” scrisă de Victor Sivetidis.

Copiii și-au pregătit caietele de desen. Iată și guma, și creionul … Ce mai trebuie oare? … Mi se pare că … atenția! Toți copiii sunt numai ochi și urechi la ce spune profesoara:

– Copii, desenați un animal. Pe care-l vreți voi! … Să văd al cui desen este mai frumos! …

– Eu desenez un elefant, se bucură Ionuț.

– Eu desenez un fluture, spune Anca. Dar vecinul ei de bancă, Radu, începe să râdă:

– Ha! Ha! Ha! Auzi, fluturele este animal!

– Ba este insectă, se supără Anca, dar m-am grăbit! Dacă vrei să știi, am să desenez un lup. Lupul din povestea cu “Scufița roșie”.

E liniște în clasă. Se aude doar respirația copiilor. Anca s-a gândit puțin, și-a încrentat sprâncenele, și-a țuguiat buzele, apoi, încet, încet a desenat un lup. Când l-a terminat, s-a uitat la desenul ei, l-a sucit când pe o parte, când pe alta, gândindu-se: “Oare am desenat bine sau nu? Oare să fie lup sau nu? …”

Prietena ei, Irina, desena un măgăruș. Nu-i făcuse încă urechile. Anca s-a uitat cu coada ochiului și-a crezut că e lup. Și uite, vezi, cum de n-a știut ea că picioarele lupului au copite! … În desenul ei, picioarele lupului aveau gheare. Șterse repede ghearele din desen și facu în locul lor copite. S-a uitat apoi și la vecinul din spate. El desena un berbec, dar nu știu cum acesta semăna mai mult cu un câine. Doar coarnele erau ca ale berbecului. Anca s-a uitat lung și i s-a părut că și el desenează tot un lup. Puse și lupului ei coarne.

Acum, priviți desenul Ancăi! E un lup tare caraghios! Botul o fi el bot de lup, dar picioarele și coarnele, hm, să nu mai vorbim! …

Sursa: http://www.universdecopil.ro

Publicat de Apostol Cristina

Vezi toate articolele lui Apostol Cristina