Sări la conţinut

Citind-o pe Marina Costa. Cartea „Pribegii mărilor”!

Marina Costa (pe numele real Lelia-Elena Vasilescu) este născută în București, în anul 1968. În anii de gimnaziu s-a remarcat în cadrul cenaclului „Pasiuni” al Liceului de Filologie-Istorie „Iulia Hașdeu”, condus de scriitorul Marcel Petrișor, făcându-și debutul literar în revista acestuia, în anul 1978, cu „Poem interminabil”. Absolventă a Facultăţii de Management a Academiei de Studii Economice, și-a luat doctoratul în economie mondială în anul 1996. A publicat mai multe lucrări de specialitate, printre care „Managementul proiectelor cu finanţare internaţională”, în 1999. Meandrele vieţii profesionale au dus-o pe tărâmul cifrelor, însă scrisul i-a rămas o pasiune constantă. A debutat editorial în anul 2016, la Editura Betta, cu romanul istoric, de aventuri, intitulat „Pribegii mărilor”. Prezenta ediție a doua a romanului, datată 2019, a fost revizuită stilistic de autoare, în vederea asigurării unui mai bun flux narativ, fără modificarea substanței epice.

Pribegii marilor - Marina Costa

Astăzi am finisat minunata cartea a autoarei, una de fapt de debut, „Pribegii mărilor”! O plăcere literară cum rar am întâlnit de-a lungul călătoriilor mele în lumea cărților!

Pribegii mărilor este un roman istoric, de aventuri, pentru toți cei pasionați de Era Vikingilor, așa cum a fost numită perioada dintre anii 750-1050 AD. Scrisă la persoana întâi, cu aparență de jurnal al protagonistei cartea ne oferă o viziune feminină asupra evenimentelor din perioada invaziilor vikinge, toate obiceiurile, dansurile, felul de a răstălmăci unele versuri și cântece.

O avem ca eroină principală pe Marina Kateriniotissa, fiind răpită chiar din lăcașul sfânt, alături de alte fete apropiate de vârsta ei, tânăra se trezește că dă piept în piept cu vikingii, normanzi ce se ocupau cu jaful pe mare, așa-numitul „seceriș”. Ai zice că pericolul este palpabil la cote maxime, însă ea împreună cu câteva fete sunt alese de căpitan pentru a ține suita surorii acestuia, Astrid, imediat cum ajung în sat, astfel ele sunt tratate cu curtezanță, nefiind siluite de bărbați. Marina fiind abilă în tot ce înseamnă a învăța, le prinde repede graiul și apucăturile, iar în urma unei furtuni chiar îl salvează pe Rholf Jarl, căpitanul corabiei, împreună cu alte trei tinere Loretta, Carmela și Graziana.

În timpul călătoriei pe mare, Marina se împrietenește cu norvegianul Sigurd Olavsson, cel care îi amintește oarecum de casă, de limba pe care a lăsat-o în urmă, de tradiție. Pe parcurs aceștia doi ajung să fie de nedespărțit, vorbind, cântând, ajutându-se unul pe altul în diferite situații. Sigurd o inițiază în obiceiurile străine ei, împărtășind totul cu ea, chiar și ceea ce nu ar trebui să știe.

„Vezi tu, Marina, căile sorţii sunt mai greu de urmat decât drumurile mişcătoare ale apelor…”

„Noi suntem regii mărilor, stăpânii fiordurilor…”

„Mare lucru, dragostea! O întâlnești o dată în viață, te frige, suferi, te maturizezi… și îți trece. Că nu rămâne mai nimic în loc, se prea poate. Dar doi oameni pe care soarta i-a aruncat unul în brațele celuilalt învață, până la urmă, să se înțeleagă și să țină unul la celălalt.”

O dată ajunsă în sat viața îi este pusă la grele încercări, însă treptat tânăra noastră depășește pragul înfrângerilor aventurându-se în poalele mării. Fire liberă și puternică aceasta nu lasă mâinile în jos, însoțită de prezicele unei vrăjitoare Marina plonjează prin aventură în căutarea sinelui, a echilibrului, a însemnătății ei. Ce a urmat mi-a ostoit avântul cititoresc, într-un cuvânt -am primit plăcerea literară la justa valoare. Întotdeauna am fost atrasă de ficțiunea istorică, de aventurile periculoase, de stiluri învechite și cuvinte diafane, iar cartea autoarei Marina Costa mi-a mulțumit așteptarea. Modul în care autoarea își prezintă povestea te captivează și te ține legat de personaje până la finalul pe care ai vrea să-l eviți, să-l amâni, să-l revezi… poate! Recomand cu căldură opera autoarei, cu siguranță doriți să aflați prin ce aventuri a trecut tânăra noastră, să-i vedeți finalul ce nu cred că va avea sfârșit. Un jurnal intim, o istorie printre istorii, dragoste, cântece și feerie…

Critici literare: 

  • „Paginile cărții de debut a Marinei Costa, Pribegii mărilor, ne aduc în fața ochilor, printr-o scriitură aleasă și închegată, ce aduce aminte de romanele lui Vintilă Corbul, fascinanta lume a veacului al XI-lea. O aventură istorică despre vikingi și obiceiurile lor, ce ține cititorul cu sufletul la gură, desfășurată pe fundalul ultimelor expediții de pradă ale asprilor războinici scandinavi, cutreierători neobosiți ai mărilor, cu eroina principală de neam aromân, care cade în robia acestora. Bătălii navale și pe uscat, dueluri, intrigi, conspirații și istorii amoroase sunt condimentele poveștii ce ne poartă de pe țărmurile Norvegiei, trecând prin ținuturile vlahilor, Constantinopol și Veneția, până pe coastele însorite ale Mexicului precolumbian, populate de mayași, olmeci și totonaci, exploatează cu măiestrie legendele despre eroi civilizatori ale vechilor popoare amerindiene.” Mircea Stoian, revista Pentru Patrie, nr. 8/2016
  •  „O carte care fură cititorul, îl poartă, cu gație și interes, prin lumea de demult, romantică și răvășită de o dezordine aleatorie, o viziune parcă cinematografică, dezvăluind tainele trecutului, o istorie adevărată ce ni se desfășoară în fața ochilor, cucerindu-ne prin inedit și farmecul povestirii. Cu acest roman de debut, Pribegii mărilor, îi urez doamnei Marina Costa bun venit în lumea prozatorilor!” Eliza Roha, membră a Uniunii Scriitorilor din România

10 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: