Sări la conţinut

Citind-o pe Cristina Beatrice Preda. Cartea „Povești cu mămici și tătici”!

  Cristina Beatrice Preda, vestitor al primăverii, s-a născut în data de 2 martie 1996, iar în prezent este masterandă în cadrul Universității din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, specializarea Consiliere în Asistență Socială. A fost fascinată de la o vârstă fragedă de povești, atât de cele clasice, cât și de cele scornite de mama pentru ora de culcare. Copilărește meticulos ca voluntar-povestaș în cadrul Bibliotecii Metropolitane București, îmbinând pasiunea pentru literatură cu atelierele de lectură pe care le organizează și în școli, grădinițe, librării. Aleargă vântul și-l așterne ca gândul pe hârtie, scrie povești pentru fiecare pitic cu inimă uriașă, este autoare a șase cărți pentru copii –„Aventurile lui Tăpățel și prietenii lui jucăuși”, „Jurnalul Creionului Tapat”, „Puterea Prieteniei”, „Zbug, cățeluș din pluș”, „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, „Povești cu mămici și tătici”– câștigătoare a numeroase concursuri de creație literară, iar de curând a aflat un mare-mare secret: piticii îi dau în privire grădina cu flori de bucurie. A luat de mână scrisul în clasa a III-a, așa cum deschizi un cufăr cu minuni: cu puțină teamă și cu o infinită curiozitate. Nu și-a imaginat că prima compunere despre un cățel și o pisică îi va trasa calea spre literatura pentru copii, dar ea i-a așezat în suflet un fir de entuziasm
care a crescut treptat în pasiune. Încă descoperă cu nesaț minunile din cufărul lumii imaginare, sperând să păstreze copilul uimit de scoici, de fluturi, de oamenii cu gând bun.

Noi am descoperit-o pe autoare cu ajutorul Editurii Integral, și mai exact cu cartea „Povești cu mămici și tătici”! O splendoare de carte nu alta!

Povești cu mămici și tătici | Tărâmul lui Andilandi

Cartea „Povești cu mămici și tătici” se adresează ambelor contingente de vârstă, adultă și copiilor mari și mic, fără o însemnătate anume, e o oază de căldură ce se merită reamintită pentru acei adulți înfocați care au uitat să fie copii. În carte găsim două povești frumoase ce ne vorbesc despre relația specială dintre părinți și copii acestora, cu bune și rele, cu încercări și provocări, cu întâmplări hazlii, dar și cu multă multă emoție. Această lectură ne subliniează faptul că mama și tata sunt de neînlocuit.

“Îmbrățișarea mamei” ne prezintă povestea Perlinei și Perla, mamă și fiică are conturează dragostea desăvârșită, prin îmbrățișări și voie bună, două suflete care sunt nevoite să înfrunte niște obstacole pentru a fi din nou împreună, și pentru ca mica Perlina să conștientizeze că, niciunde nu e mai calm, cald, și primitor ca brațele mamei. Fiind departe de mama sa, aceasta își dă seama că nimeni nu poate înlocui îmbrățișarea și iubirea mamei, și că a ajuns să fie păcălită prin egoism și gelozie de însuși Lacat-Negru prin invidiei lui. Perlina va trece prin multe peripeții, va cunoaște o mulțime de locuri, și personaje care o vor convinge încă o dată că „oceanul nu poate înlocui o mamă”.

În povestea “Muntele tăticilor”, Șervo și Șervețel pornesc într-o călătorie între tată și fiu spre a crea o legătură mai stabilă și prelnică între cei doi. Aventura lor este din start sabotată de Scobitoarea Urâcioasă și partenerul ei, însă cei doi ajutați de mulți alți eroi ies învigători. Nu degeaba se spune, atunci când iubirea dintre un tată și un fiu e pe deplin sinceră și împărtășită, o flacără se aprinde pe Muntele tăticilor. Mândrul tătic Șervo îl învață pe Șervețel să fie respectuos, perseverent, darnic și răbdător. Lecții pe care ar trebui să le respectăm fiecare.

„Se pare că natura citește în sufletele noastre”!

Pentru noi această cărticică a fost o nouă reamintire să fim toleranți unii cu alții, să apreciem îmbrățișările mămicii și sfaturile tatălui, să prețuim timpul în familie și să facem alegerile corecte.  Nea-m amuzat de unele replici iar imaginile colorate ne-au bucurat vizual, însă tot ce am cuprins a fost morala fiecărei povești în parte! Recomandăm cu drag cartea, și vă îndemn să aflați povestea personajelor de excepție ale căror aventuri vă vor ține cu sufletul la gură!

Cartea poate fi găsită, Aici!

Sursa foto: pinterest.com

 

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: