Sări la conţinut

Citindu-l pe Cristian Radu Constantin. Cartea „Ziua când te-apucă noaptea” !

Azi vreau să faceți cunoștință cu Cristian Radu Constantin. I-am descoperit versul și am rămas profund impresionată. Autorul s-a născut în 17 octombrie 1964. A debutat cu poezioare în revistele pentru copii Luminița și Cutezătorii, apoi, pe la 15 ani, i-au apărut versuri în revista didactică „Limba și literatura română” și în antologia de poezie „Interferențe”, editată de Uniunea Scriitorilor și condusă, de George Macovescu. În liceu, a fost membru al Cenaclului Săgetătorul, perioadă în care a fost publicat, tot cu poezie, în trei antologii Săgetătorul și a fost distins cu două premii întâi pe țară la concursul Tinere Condeie. Începând din 1990, a lucrat în presa militară, ca redactor-șef adjunct al Revistei Jandarmeriei și apoi ca redactor la revista Poliția Română, colaborând și cu revista Pentru Patrie. În 2002, după ce a renunțat la cariera militară de ofițer, a lucrat ca redactor la cotidianele Dimineața, Independent și Curierul Național, în domenii precum social, investigații, structuri militare și de justiție, cultural, pamflet. A colaborat cu numeroase alte publicații. Printre altele, a publicat, într-un interval de 14 ani, în două reviste cunoscute, aproximativ 2.000 de povestiri, aceasta fiind prestația autorului Cristian Radu Constantin în proză.

Din când în când, sufletul meu urlă după poezie, acea ramură a literaturii care face sufletul să vibreze la maxim, să simtă, să se răzvrătească și să pulseze a rimă. Astfel, astăzi am ajuns să-l citesc pe Cristian Radu Constantin, treptat am reușit să înțeleg cum putem trăi într-o lume în care nu știm mereu ce este adevărat, ce este parțial corect, ce ne atinge în suflet sau ce e manipularea, ce e apusul, ce e patima și soarta de împrumut. Cartea ” Ziua când te-apucă noaptea” este volumul de debut al poetului Cristian Radu Constantin ce conține peste 150 de poezii, atent selecționate și împărțite în mai multe categorii.

…Ne transformăm în altceva,
păstrăm doar sufletul extrem.
În drumul nostru către stea.
Şi luăm cu noi pe cine vrem.
Iubita mea, tu n-ai sfârșit,
acum îți scriu numai un vers,
dar vreau să știi că… negreșit…
te voi găsi în Univers.
În ziua-n care m-ai ucis,
am înțeles… în linii mici.
Chiar dacă totu-a fost un vis,
el nu se termină aici… („În ziua-n care ma-i ucis!”)

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Ce pot să spun, lirismul poetului Cristian Radu Constantin este rafinat, interiorizat, pare fragil prin sentimentul melancoliei care îl încearcă dar în același timp uneori ironic pentru că sufletul lui fiind în căutarea adevăratei sale lumi pline de reverii imaginare spumoase.

…Aseară, când priveam pe geam,
era-n amurg și mă văzui
fără umbrelă cum fugeam
din viața cine-știe-cui.
Copilul ce-am rămas pe drum,
înalță din cuvinte zmei.
Bărbatul, însă, vede cum
treceau prin el niște femei.
Sunt un truver sentimental,
sunt întrutotul sau deloc,
cu felul de-a iubi fatal
al salamandrelor din foc…. (în „Abisalele spelunci”)

Frumusețea volumului constă în sentimentele diafane ale poetului, prin limbajul frust al poeziei contemporane, niciun vers nu se aseamănă cu altul, la fel cum nici o iubire nu seamănă cu o alta. Totul e balsam pentru suflete sensibile. Afinitățile, cuvinte ușor palpabile unduite parcă pe un trup feminin, antologia semeni unui fel de caleidoscop literar în care fiecare pagină nu te poate pregăti pentru surpriza pe care ți-o oferă următoarea.

...Afară picurau regrete.
Dar pentru cine, habar n-am.
Cu toate simțurile bete,
eram pe bancă și fumam.
Noiembrii la tristeți îndeamnă,
când zboară frunze pe la geam,
în serile târzii de toamnă.
Stăteam pe bancă și fumam.
E frig acuma, la plecare.
Mi-e sufletul melancoliu
și-atâta timp cât mă mai doare,
voi bănui că-s încă viu.
Dar ca un grind plutind pe ape.
Ca un ceva târziu de tot.
Să văd departele de-aproape,
mi-e limpede că nu mai pot.
E vremea vântului să spună
povestea frunzei de pe ram.
Eminamente, noapte bună,
la revedere, mă destram. ( în „Desfrunzar”) 

Pe lângă polul emoțiilor vii, autorul disecă și niște adevăruri ce taie în carne vie, precum singurătatea, trecerea, moartea totul condimentat într-o tristețe cu paharul plin. Ai zice o stare permanentă de angoasă, solitudine și disperare, ai zice o poezie între patru pereți scrisă din suflet, pentru suflete în delirium emoțional.

…Cădeau și frunzele din pom.
Străjerii dormitau cuminți.
Veneau paharele de rom
să-ți bea noptaticele minți.
Dar parcă nopțile-s mai reci
și sufletele mai pustii,
tu dacă vii de unde pleci
sau dacă pleci de unde vii. ( în „Nerotică”)

***

…Ca niște mâini ce flutură-ntr-o gară,
ca niște fum, ca niște limbi de ceas,
venise cineva la drum de seară
să-i spună vieții mele bun-rămas.
Și nu era un soi de despărțire,
nimica neputând a lămuri,
era precum ai rupe niște fire,
ai scoate niște tuburi și-ai muri… ( în „Castele de nisip”)

Gama lirică a autorului este imensă. În opera sa coexistă intuiția viitorului, ansamblul tuturor ecourilor mitice, istoria şi asimilarea filosofiei, a ştiinţei, a vechilor înţelepciuni dar și a realității puerile. Se găsesc toate dispozițiile lăuntrice: exaltarea, visarea, extazul, luciditatea satirică, umorul mediocru, revolta, sarcasmul. Se cuprind toate formele poetice, de la strofa alcaică până la cele mai îndrăzneţe expresii ale versului liber și ale prozei ritmate. Cu toate că versurile abordează de multe ori o tematică ce denotă depresia și anxietatea, rupturile existențiale și neiubirile, părțile ce încheagă strofa sunt de o unicitate ce duce la finalități satirico-pozitive aș spune. Totul debordează de luciditate și inițiativă scriitorească unică. Este un fel de călătorie inițiatică spre sufletul poetului și, implicit, spre propriul suflet, fapt care îți dă o stare de bine.

Cine?
Nu vreau la apus de Lună…
Nu vreau să cobesc…
Însă cine-o să-ți mai spună
ție „te iubesc”?
Cine-o să-ți mai pună flori
pe masa din bistrou?
Cine-o să te sune-n zori
și nopțile din nou?
Cine-o să mai țină mâna
ta în mâna lui ?
Cine toată săptămâna
va umbla haihui?
Abia când o să pun hamei
și o să-ncep să-l beau,
vei vedea câte femei
mă mai iubeau.

Dacă sunteți în căutarea unei voci care să spună pe nume a literaturii române și dacă iubiți poezia, atunci cartea ” Ziua când te-apucă noaptea” este pentru voi. Nu veți regreta traseul parcurs, garantat!

Rătăcit
„Vibrația undei. O simte parcă. Vrea să se-ntoarcă. Dar drumul unde-i? Nu mai găsește strada și blocul. Se rătăcește. Greșește locul. Ar vrea să plece. Dar nu mai poate. Sudoare rece. Singurătate. Dac-ai gândi-o povestea-n sine, doar un adio i se cuvine. Și ce să facă. Autostopul. E bine dacă vine potopul. Nu ești oracol. Ești figurant. Într-un spectacol halucinant. Drumul spre casă. Nu-l mai găsești. Noaptea se lasă prin București. Alfanumeric, ești un strigoi. În întuneric, nu-i loc de doi. Rece-i pământul. Aerul cântă. Nu știe vântul. Ce mă frământă. Nu-i tinerețea cu pas grăbit. Și nici tristețea fără sfârșit. Și nu-i nici teama de Dumnezeu. Dar nu-mi dau seama. Cine sunt eu.”

Critici literare:

  • „Ziua când te-apucă noaptea” este volumul de debut al poetului Cristian Radu Constantin. Iconoclast și ireverențios, sensibil și nonconformist, fin observator al vieții de zi cu zi, autorul disecă – uneori tranșant, alteori cu blândețe – tipologiile umane, aruncând verdicte și ștampilând etichete, dar lăsând întotdeauna cititorului opțiunea de a le accepta sau nu. Poezia lui Cristian Radu Constantin are un parfum aparte fiind o îngemănare inedită de lirică elevată, cu profund substrat intelectual și argou cotidian, totul fiind sublimat până la nivelul celei mai bune poezii urbane de după 1990. – Elis Iasmy
  • „E doar o carte. Nu dărâmă imperii, nici nu le construiește. În plus, e o carte de poezii. În unele biblioteci, stă pe acelaș raft cu cărțile de colorat. Nu te învață matematici superioare, astronomie sau genetică aplicată. Nu afli din ea informații practice, nu știe să-ți spună cât e cursul valutar azi, care sunt cotele apelor Dunării sau cum se pregătește un delicios Boeuf Bourguignon. Toate acestea le poți găsi pe Google, asta-i doar o carte. Cu o copertă albăstruie, pe care literele mari, roșii, sunt menite să-ți atragă privirea, doar-doar ai cumpăra-o. Dar de ce ai face asta? E doar o carte. Cumpăr-o, fur-o, citește-o, trăiește-o, ocrotește-o. Prețuiește-o. Pentru ca ea să existe s-au surpat prejudecăți și neîncrederi și s-au făurit prietenii trainice, în focul alimentat de aceeași luptă: a scrisului. Dar pentru tine, lucrurile astea nu au nicio relevanță. Poți pune volumul înapoi pe raftul librăriei. E doar o carte. Dar, uneori, o carte înseamnă atât de mult…” –Ciprian Tănăsescu

7 comentarii »

  1. Mulțumim, Cristina, că ai această preocupare de a face cunoscute talentele autentice ale acestor meleaguri, cum este și cazul poetului Cristian Radu Constantin. Foarte frumoase versurile sale. Ne-a incitat curiozitatea celor care n-am apucat până acum să-l cunoaștem.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: