Sări la conţinut

Citindu-l pe Mihai Eminescu. Cartea „Ce te legeni, Codrule”!

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu („Fiind băiat…” sau „O, rămîi„).

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii scot o broșură, Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști (Lăcrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare și poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan îl convinge să-și schimbe numele în Eminescu și mai târziu adoptat și de alți membri ai familiei sale. În același an îi mai apar în „Familia” alte cinci poezii.

Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor nr. 9, București. Ziarul Românul anunța ziua următoare la știri: Eminescu nu mai este. Corpul poetului a fost expus publicului în biserica Sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C. Bărcănescu a interpretat litania „Mai am un singur dor“. După slujba ortodoxă și discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde Dimitrie Laurian rostește al doilea discurs funebru. Apoi cortegiul, la care se adaugă diverși trecători o pornește pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și se îndreaptă spre cimitirul Șerban Vodă, denumit azi Bellu. Patru elevi ai Școala normală de institutori din București au purtat pe umeri sicriul pînă la mormînt, unde a fost îngropat sub „teiul sfînt” din cimitirul Bellu, după cum scria chiar Caragiale în necrologul În Nirvana.

Astăzi m-am delectat cu cartea „Ce te legeni, codrule”, un volum de versuri editat de Scrisul Românesc Craiova, 1989.

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Declarat marele poet național… cel cu glorie și patimă de neam!
Studiat cu sârguință încă de pe băncile școlii… citit și memorat în eternitate!
O imagine a frumosului, a ilustrului, a dăruirii de vers, Eminescu a fost și va rămâne piatră de temelie a gustului meu de poezie. Mesajul principal al lui Eminovici, încă nu a fost luat în considerare: faptul că poezia lui emană o puternică învățătură spirituală de eliberare a omului. Chiar și după atâția ani poezia sa transmite un puternic mesaj, dincolo de timp și spațiu. Și autorul ca ticluitori de cuvinte ne așteaptă să-l luăm în considerare, în sfârșit.

Primul, care a intuit marele efect modelator al creației eminesciene a fost Titu Maiorescu: „Eminescu a făcut ca toată poezia acestui secol să evolueze sub auspiciile geniului său, iar forma înfăptuită de el a limbii naționale să devină punctul de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioară a veșmântului și cugetării românești…”!

Chiar și în cele mai domoale versuri cu care m-am delectat astăzi geniul Eminescian dă dovadă de un impuls romantic contemplativ și abstras, pierdut parcă într-o visare lirică, angelică, departe de timpul său și condiția sa existențială. Autorul plutește în ecourile nemuririi, a artistului a gânditorului boem. Concepția estetică a lui Eminescu este modelată de poetica romantică pasoptistă și de filozofia geniului, care trăiește într-o societate mediocră, incapabilă să înțeleagă și să promoveze valorile. Aș spune ca și acum… Eminescu este prospețime și naturalețe. Plăcere și freamăt!

Îngemănate mereu, natura şi iubirea se constituie într-o singură temă în care spaţiul poetic primeşte valoare filosofică şi este caracterizat de emoţii puternice şi sentimente profunde. Deşi sunt aproape inseparabile, fiecare dintre aceste două teme comportă o suită de motive, semnificaţii şi ipostaze proprii. Cultivarea cu predilecţie a simbolurilor iubirii şi naturii este unul dintre elementele decisive în integrarea liricii eminesciene în curentul romantic literar.

Astăzi am primit o deosebită plăcere să mă legăn pe versul lui Eminovici…

Este posibil ca imaginea să conţină: desen şi text

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi text

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: