Sări la conţinut

De despărțiri…

Cea mai grea încercare la care ne supune timpul și viața este să ne rupem bucăți din suflet și să ne luăm adio… adio. Ai zice nevoia, ai căuta reproșuri și scuze, ai ascunde motive și ai masca totul în voia trecerii. Ai spune soarta, ai plonja acolo unde ți-e mai bine, doar a nu recunoaște că doare. Că e rană deschisă. Că e dor. Că e abandon. Frica de despărţire doare cel mai tare. Arde. Ustură. Seacă. De ce? Pentru că trăim despărţirea anticipat şi continuu. Pentru că uneori nu ştim când se va întâmpla iar alte ori o intuim și o ducem după noi semeni unei ghilotine ce ne îngenunchează. Această frică de despărţire este un răgaz dat nouă SĂ IUBIM cu toată fiinţa noastră.

Să ne luăm adio, să spunem cine știe.. poate ne vom mai vedea… e o așa o incertitudine. Atunci când nu vrem să plecăm – dar „trebuie”. Atunci când te-ai ține de cineva/ ceva dar nu ai veriga care te-ar vrea, care te-ar păstra. Și din nou doare… Aceste clipe chiar le-ai vrea uitate. Să ne luăm adio de la oameni pe care-i iubim dar cărora nu le pasă ai zice că e o ușurare, o eliberare, însă nu e așa, nu poți șterge cu buretele deprinderea sufletească. Alinarea cu care ai fost obișnuit. Să ne luăm adio de la povești pe care le credeam cu final fericit, de la vise, de la amintiri, de la noi, e o încăierare cu toate dorințele și pornirile noastre. E o luptă deja pierdută. Pentru că noi suntem tot ceea ce trăim și ceea ce iubim. Restu e doar o himeră a unor acțiuni ce nu duc niciunde. Și recunosc, urăsc despărțirile, pentru că fiecare în parte a rupt o bucată din mine, o bucată din sufletul meu – care nu mai poate fi reconstruită niciodată. O dată cu toate adio-urile au trecut emoțiile fine, s-au împietrit unele porniri, s-au dus copilăriile. Urăsc despărțirile, pentru că fiecare m-a împovărat cu regrete și cu amintiri dureroase. M-a făcut să privesc peste umăr, să renunț la căutări și să nu mai am așteptări. Urăsc despărțirile, pentru că mă fac vulnerabilă, mă fac melncolică și mai aproape de trecere. Ele mă afundă în hăul întrebărilor… „de ce?… „pentru ce” și „cum ar fi fost, dacă….”. Mi-e trist. Simplul gând mă deprimă. Urăsc să mă îndepărtez de oameni. Socotesc că am pierdut pe cineva pentru totdeauna. Aceste stări mă fac să nu mai fiu omul de altă dată. Urăsc să-mi iau adio, atunci când trebuie să abandonez tot ce am, tot ce-am fost, tot ce însemn, tot ce simt, tot ce iubesc…..

Urăsc despărțirile……… atunci conștientizez că se termină totul și nu mai am cuvinte!

¿Eres mujer y estas aburrida? Has encontrado tu solución😏 »Gifs y f… #detodo # De Todo # amreading # books # wattpad

Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: