Sări la conţinut

Citindu-l pe Cezar Petrescu. Cartea „Pif. Paf. Puf”!

Cezar Petrescu (n. 1 decembrie 1892, satul Hodora, comuna Cotnari, județul Iași – d. 9 martie 1961, București) a fost un romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la AdevărulDimineațaBucovinaȚara nouăVoința, fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena (1919-1924). Membru titular al Academiei Române (din 1955). Opera lui Cezar Petrescu cuprinde circa 70 de volume publicate: romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică. Din literatura pentru copii: „Fram, ursul polar” (1931), „Cocârț și bomba atomică” (1945), „Pif – Paf – Puf” (1945), „Omul de zăpadă” (1945), „Iliuță copil” (1945), „Neghiniță” (1945).

O frumoasă colecţie de povestiri deține autorul Cezar Petrescu. Printre ele se remarcă Pif… Paf… Puf..., o povestire foarte drăgălaşă care povesteşte prietenia dintre un băiat, o paiaţă şi un… căţel simpatic. Cărțulia ne-a fost dată la școală, pentru teme, iar băiatul meu a rămas plăcut surprins de ce a descoperit în ea! De cea mică nici nu mai zic, cățel la stânga, cățel la dreapta….

Toată tărăşenia ce se povestește aici este mai mult un monolog între băiat şi prietenii săi necuvântători. Replici amuzante și pline de sensibilități copilărești. Toată aventura lor pornește atunci când călătoresc la bunici, la ţară, iar totul se transformă într-un şir de evenimente, de întâmplări care mai de care cu distracție și tâlc. Cu zâmbete până la urechi și lacrimi de întristare. Şi toate aceste aventuri sunt acompaniate de cele două personaje, prieteni de nedespărţit ai lui Pif.
Printre lecturile plăcute din acest volum îl regăsiţi pe căţeluşul 415 – un motiv de compasiune şi iubire pentru prietenii necuvântători, găsiţi şi Barabumbosaurul (nu ştiţi ce este un Barabumbosaur?) înfrigurat şi ameninţător dar atât de… nereal, sau aflaţi despre Asaltul de la Griviţa…
O lectură mai mult decât plăcută în compania unor personaje amuzante și ghidușe. Copii mei au avut o deosebită dorință de a citi mai iute pentru a afla pătărăniile și poveștile celor trei amici! Recomand povestioara, e o lectură ușoară și degajantă, iar cei mici vor avea câte ceva de învățat pe urma ei, ce … vă las pe voi să aflați!

Cezar Petrescu - Pif. Paf. Puf - Libraria Mihai Eminescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: