Sări la conţinut

Am învățat și mai am să învăț!

Toată viața noastră e o scară, o întindere de trepte ce se cer pășite, încet cu încet. Iar o dată ce înaintezi înveți, afli, te călești, te coci prin suferințe și înfrângeri. Treptat am mers în voia brizei răcoroase a vieții și nu am stat să contemplez la esență, am fost purtată de valul naivității și a tinereții juvenile, am luat de la zi tot ce a avut mai bun iar de la clipă sucul existenței. Însă cum experiența ma învățat de bine sau ma pălmuit și mai bine nu am avut cum să nu fac un stop mare pentru a mă analiza, pentru a reduce tot la un început demult uitat.

În viață am învățat și mai am să învăț! Iar fiecare dintre poveștile mele, de familie, de copilărie, de iubire m-au călit enorm. M-au transformat. M-au preschimbat. Dar timpul le-a ameliorat pe toate…. iar în trecerea ce tot se trece am învățat să aștept și să am răbdare, să caut dar și să pierd, să cer iertare dar și să iert, să ador și să iubesc – și cât de straniu nu ar suna chiar să urăsc. Am învățat să renunț pe alocuri, uneori să-mi plec capul, să mă prefac chiar că mi-e bine când sufletul se zbate în cele mai aprige agonii, să  mint în folosul cuiva, sau al meu, cine mai duce socoteala, cert e că recunosc acest lucru, și cel mai dur pentru mine e și să mă mint. Uneori. Poate prea des. Poate prea….
Am învățat că a aștepta după alții înseamnă durere, am învățat că timpul e imun la trecere însă noi nu, noi suntem doar mici ferigi pierdute și purtate pe valul amintirilor inutile. Am învățat că oamenii așteaptă, mai exact nu știu ce, nu știu de ce, nu știu pe cine. Și de altfel unii se leagă de alții cu fire ce dor, ce sugrumă, ce ucid ce e mai frumos. Am învățat că nu are rost să mă zbat să fac parte dintr-o viață sau alta în care nu sunt dorită, ce rost ar avea! Și mai mult ca orice nu vreau să rămân cu cineva sau în locuri unde nu mă leagă nimic, unde nici o plăcere nu mă ține. Cui iar păsa?  Și încet, treaptă cu treaptă am înaintat, am eșuat de atâtea ori, m-am ridicat de nenumărate dăți, am zâmbit cu lacrimi în ochi dar am și explodat de fericire. Am învățat să fiu mai rezervată în a mă exterioriza, nu mai sar în sus din impulsul momentului, nu mă mai implic sufletește atât de mult, poate o fi greșit, dar îmi calculez bine acțiunea; acum știu să fac diferența între cei care mă iubesc și cei care doar mă folosesc, acum pot doar să-i privesc pe unii pentru a le vedea adevărata intenție. Am învățat  să respect și să accept alegerile celorlalți, aici chiar nu comentez, respect pornirile celor dragi chiar dacă mă macină. Am învățat să prețuiesc universul meu, pe oamenii dragi, prietenii și darul ce-mi este dat, de a înțelege pe alții. Am învățat că fericirea nu se cumpără cum cred alții. Am învățat că cunoștințele sunt atuu meu, iar căldura sufletească o eliberare în bine. Am învățat că iubirea nu trebuie pășită ci împărțită, multiplicată chiar. Toate lecțiile parcurse au pus grele amprente. În bine și morale ce au tăiat în piele. Însă toate m-au motivat să merg înainte cu capul sus, și zâmbetul pe buze…. și de-ați ști câte mai am de învățat…. probabil ca mulți alții. Și totuși, sunt încă o elevă … poate una pe viață.

Past the Shallows, Come Find Me...

Sursa foto: pinterest.com

3 comentarii »

Lasă un răspuns la Apostol Cristina Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: