Sări la conţinut

Enciclopedie. Plantele!

Astăzi cu pași rapizi ne apropiem de încheierea seriei de Enciclopedii ale lui Winnie și prietenii săi. Însoțiți de acesti prieteni pufoși am parcursc cu repeziciune volum cu volum spre noi și noi cunoștințe, spre informații mega- fantastice despre tot ce ne înconjoară! Cum nu am avut răbdare, dis de dimineață am asaltat raftul unde ne aștepta cuminte cartea „Plantele” a 14 din cele 15….

Alături de ursulețul Winnie și prietenii săi, copilașii pot învăța despre multe tipuri de plante, fructe, legume, verdețuri, semințe, flori, curiozități despre acestea cât și lucruri impresionante la care și eu am atras atenția, spre surprinderea mea nici de mine cunoscute.
În carte copiii vor fi încurajați să facă conexiuni între viața lor și cea a plantelor, cum le consumă, dacă le cunosc, unde le-au întâlnit, chiar și proprietețile lor vindecătoare. Capitolele enciclopediei sunt organizate astfel încât să-i ajute pe copii să descopere forme, dimensiuni, secrete care le vor atrage atenția și îi vor capta la maxim!

Pe parcursul călătoriei, copiii sunt însoțiți de personajele din Pădurea celor O Sută de Stejari, care-i ghidează prin diferite zone ale globului, unde vor decoperi cel mai bătrân copac, cea mai urât mirositoare plantă, cel mai mare cactus și cele mai mari semințe și vă asigur că nu doar atât….

Fiecare personaj povesteste într-un mod unic despre uimitoarele lucruri pe care cei mici urmează să le descopere. Iar asta e surprinzător de ușor spre memorarea copiilor.
Winnie le împărtășește pasiunea călătoriilor, tigrilă va uimi prin cunoștințe, iar întrebările lui Ruf vor fi cât se poate de informative, și totul într-o cărțulie pe care pur și simplu o adorăm. Voi ați citit colecția???

Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: