Sări la conţinut

Citind-o pe Petruța Petre. Cartea „Pașii iubirii”

  Petruța Petre este profesor de limba și literatura română la o școală frumoasă din mediul rural și autoare a romanului El și ea adică noi”, a seriei pentru copii Întâmplări cu puști și a două cărți de poezie fenomenale: În numele iubirii” și „Pașii iubirii”. Din notele autoarei: „…satul m-a fermecat întotdeauna, l-am adorat pe Creangă de mic copil. Îmi place meseria mea, ea m-a ales pe mine, pentru că nu aș putea să fac altceva niciodată. Iubesc copiii din tot sufletul meu și aș vrea să pot să-i ajut pe toți, să-i înțeleg pe toți, să-i susțin pe toți. Consider că omenia este calitatea noastră esențială, de aceea ne numim oameni. Scriu din pasiune, scriu din suflet; pentru mine scrisul este un mod de manifestare a spiritului, un mod de a-mi consuma viața pe hârtie, un mod de a trăi. Îmi place ceea ce fac. Scriind ofer celor de lângă mine, cunoscuți sau necunoscuți, frânturi din sufletul meu. E felul meu de a lăsa ceva după mine. Iubesc oamenii!”

Ce poate fi mai frumos decât o autoare care se dedică cu sufletul, ce poate fi mai măreț decât un spirit liber ce scrie pentru oameni și în numele iubirii!? Probabil doar versul ei, rima ce vibrează în cele mai tainice simțiri gata să înrobească mintea pentru deschiderea sufletistă spre neantul emoțiilor eliberatoare! Spre praf de stele….

Sufletul meu

În sufletul meu e doar primăvară.
Nu ține cont de gerul de-afară.
Macii sunt veșnic înfloriți
Și se înclină de vânt unduiți.
Soarele nu apune niciodată
Are mereu o culoare variată.
Ba este galben-auriu,
Ba este roșu- rubiniu.
Ploile sunt scurte și blânde
Au grijă de florile plăpânde.
Aici nu ajunge iarna și frigul
Sufletul meu nu cunoaște amurgul.
E senin și roua-i pe flori
De seară și până în zori.

IMG_3646.jpeg

  Florin Piersic spunea … Respir fiecare vers sau cuvânt al iubirii”... iar eu am trăit respirația unui cuvânt de iubire citind cartea „Pașii iubirii” de autoarea Petruța Petre, și asta e puțin spus! Pașii mei nesiguri au parcurs parcă o zonă fragilă, o parte intimă din emoția pură a versului scris. Am înaintat cu băgare de seamă să nu perturbez liniștea poetică, cu pași înceți, spre iubire și pasiune, spre schimbare și apusuri. Am avansat…

Întotdeauna când citesc versuri simt că răscolesc ceva ce nu e al meu, că stârnesc autorul și stau cu el la taifas. Mă simt departe dar și aproape de gânditorul prin rimă care a avut inspirația de a cuprinde infinitul în versuri iar asta îmi oferă o doză de mândrie. Simt că această conexiune ne leagă, ne apropie. Iar cu pași în numele iubirii de poezie am pornit în căutarea fericirii contextuale, am uitat de ieri și am palpat emoția azi, am respirat pentru mâine și trăiesc acum, mai mult ca niciodată datorită poeziei citite. Azi mă rog să fie bine și să trăiesc ca în Visare„eu alergam după stele, când m-ai văzut/ Tu-mi doreai visele cu-împrumut/ Cerșeai iluzii le colț de stradă…. Steaua mea făcea o ,lumină albă/ A ta se scăldă în culori de nalbă/ Steaua mea era mică și blândă/ A ta simțea cum cum sufletu-mi inundă/ Cu putere, lumină, iubire și vise/ De mult așteptate, de mult promise…”. Mă voi lăsa copleșită de emoții, de bine și feerie prin Protecție….” A venit frigul, iubirea mea,/ Aș vrea/ Să mă refugiez/ În inima ta./ Acolo știu/ Că e bine mereu/ Că tu mă protejezi/ De frig și greu…”. Astăzi mă las purtată pe valul Romantismului..” Mă mângâi ușor cu degetele peste mână/ Pe cerul albastru apare acum blânda lună/ Nu-ți ridica ochii de pe sufletul meu/ Îți simt privirea fierbinte și mi-e greu…”. Astăzi e despre doi… prin Noi… „Te-am iubit/ Te-am dorit/ Te-am rugat/ Te-am așteptat/ Te-am căutat/ Te-am implorat/ M-ai iubit/ M-ai dorit/ M-ai alungat/ M-ailăsat/ M-ai ignorat/ M-ai  transformat….”! Și mai mult decât orice azi e despre versul cela care ajunge să-ți intre sub piele! 

În „Pașii iubirii” găsim un fel de crez al iubirii și a celor ce pășesc prin viață în numele ei. Această carte e scrisă cu dăruire, cu expresivități a tot ce trăim în viața de zi cu zi, e însăilată cu dor de frumos, cuprinsă într-o speranță de iubire, romantism, visare și firesc, e sinceritatea întruchipată fără rețineri, ce ne poartă cu pașii spre frumos și bine. Îndemn la lectură, citiți și îngrijiți de sufletul vostru, alinați-vă simțirea cu versuri culese din adâncul inimii unei autoare ce scrie cu dăruire, îmblânziți zilele cu versul cules din stele și cel mai important iubiți…..

Tu știi 

Tu știi!
Eu te-am iubit din prima clipă
Și am crezut orbește în iubire.
Dar îngerul și-a-nchis a lui aripă
Și-acum ne căutăm în rătăcire.

Tu știi!
Iubirea noastră e nemuritoare
Și noi vom fi mereu neîmpliniți
Ne-om căuta în lumea asta mare
Dar nu vom reuși să fim iubiți.

Tu știi!
Eu te-am iubit ca o nebună
Și doar la tine m-am gândit
Iubirea mea nu a fost bună.
Și prea curând m-ai părăsit.

Tu știi!
Ești visul meu de noapte și de zi
Și viața-ntreagă am să te iubesc
Privirea ta mereu mă va-ncălzi.
Și ochii tăi cândva am să-i găsesc.

Tu știi!
Noi suntem soarele și luna de pe cer
Tu haos și vulcan, eu doar mister
Noi suntem doi copii ce ne jucăm
Cu flacăra iubirii noastre…ce riscăm!

 Petruța Petre ❤️❤️

IMG_3741

3 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: