Sări la conţinut

Citindu-l pe Adrian Nicula. Cartea „Câmp de maci”

  Ioan Adrian Nicula este din Arad, de pe malul Mureşului. A început să scrie poezie încă de la 16 ani. A publicat în reviste doar pe internet. De exemplu revista „Confluenţe literare“„Universul culturii”… A publicat câteva cărţi de poezii la diferite edituri de prin ţară: Iaşi (Editura Timpul), Timişoara, Oradea, Bucureşti; cât și două cărţi de poezii în limba engleză, „For A Coffee…“„A Poet’s Quest“.

Am pornit călătoria mea literară cu cartea „Dans de Florar”, urmată apoi de lucrarea „Regăsiri”, o unduire a gândirii cu lâncezirea în numele frumosului, apoi cu cartea „Contemplații”, o efervenscență de emoții trăite prin rimă și cu minunata cartea „La o cafea…„. Astăzi însă am acordat toată atenția cărții „Câmp de maci”, de fapt prima din palmaresul autorului.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text

Poezia nu poate exista fără femeie și emoție, și nici invers. Femeia este semn de întrebare și răspuns în același timp, este agonie dar și extaz, este mistic și divin, este istorie și claritate, este și va fi întotdeauna un motiv pentru care cele mai frumoase poezii sunt cele scrise sub semnul feminității ei. Femeia muză. Femeia gratitudine. Femeia gingășie. Femeia toată un suflet. Astfel unduirea versului autorului Adrian Nicula sunt înclinate spre ea, femeia ce a sfidat istoria, nemărginirea și frumusețea pentru a se așterne pe fila albă în notele unor sentimente difinitorii. În acest volum am găsit câteva poezii deja cunoscute… ce mi-au atins sufletul și care probabil o să le memorez, am prins niște dorințe aprige de a-mi continua și eu creația prin vers…

La fièvre
Culoarea roşie a buzelor tale,
Conturul ascuțit al bărbiei şi
Al maxilarului prin diafana
Piele, ochii adânciți în orbite,
Pleoapele ți s‐au închis obosite,
Părul despletit şi asudat, febra
Care îți transcendează trupul într‐un
Ideal răscolitor, degetele
Lungi şi subțiri, crispate în mâna mea,
Rotunjimea perfectă a sânilor
Dezgoliți, te‐ai încredințat cu totul
Unui demon, arzi în mâinile mele,
Respirația ți se îngreuiază,
Îmbrățişarea mea‐ți amortizează
Zadarnic zvâcnirile involuntare…

Poeziile autorului îți stârnesc diferite stări contrarii… atât liniște și pace sufletească cât și dezamăgire și amintiri amare de aceea este imposibil ca să nu te regăsești în versurile lui. E plăcut să retrăiești prin cuvinte și slove bine ticluite atâtea emoții de exaltare…

Superb
Stropi de ploaie bat în geam de cafenea,
În interior, o lumină difuză,
Mirosul de cafea, zeci de praline
Şi prăjituri ne încălzesc sufletul,
La mese se discută în surdină,
Zâmbete, muzică de atmosferă,
Doar tu, impecabil învăşmântată,
Priveşti în gol, tristă, pierdută‐n gânduri,
Pari împietrită‐ntr‐o fotografie
Veche, superb melancolic manechin,
Din care s‐a scurs orice culoare, eşti
Palidă, măreață în durerea ta,
Chipul tău transfigurat, îndurerat
Țipă, îmi sparge sufletul…

Iubirea pentru autor este un fundament, versul său fierbe într-o iubire în toate sensurile cuvântului, „Iar inima ta plină de iubire/ Se va frânge în mii de bucățele/ O ultimă dată şi definitv,/Licărul din ochii tăi se va stinge/Şi vei rămâne de cărbune, cu/Privirea opacă, moartă, mută, ..în Catharsis”; totul la aceste versuri mi-e dragă, notele ce bat în istoric, cele melodramatice, cele sensibile, cele cu afinități senzuale, cele cu durere chiar și cele de neant! Totul aici în carte e desprins parcă din bunăvionța caldă a autorului de a împărtăși din frumosul sufletului său.

Vox populi, vox dei
Vocea celor, ce fug de răspundere
E vocea zeilor dispăruți, uitați;
Iar vocea poetului ce îşi caută
O intrare în trivialitatea
Cotidiană? Adevărurile pier
Înainte de a putea atinge
Sufletele înfometate, vocea
Înțelepciunii de milenii strigă
În surdină şi nu poate răzbate
Discriminările multiplelor voci
Damnate la determinată‐osândă;
Şi cea mai plăpândă voce trebuie
Ascultată; vociferări clădite
Pe prejudecăți ne vor asurzi.

 Unicitatea acestui scriitor este inconfundabil, deoarece se vede că totul face din pasiune iar eu consider că și cărțile care au trecut prin ochii mei sunt toate o pasiune atât pentru cel care o scrie cât și pentru cel care le citește. Pentru asta un mare mulțumesc!
Îmi place să citesc poezii, iar acum citind câteva cărți ale autorului Ioan Adrian Nicula mă declar fan al poeziilor lui, deoarece se prind cu drag de gândirea mea, iar liniștea și focul ce-l lasă acolo în suflet este inconfundabil.

Împotriva timpului
Scriu pentru a opri timpul să curgă,
Scriu pentru a‐l imprima în hârtie,
Cerneala ce‐a pictat o literă e
Sigiliul prin care închid momentul,
Durerea, iubirea în aici şi‐acum.
Martoră‐mi este clipa devenită
Aievea, încarnată‐n neuitare,
Că mi‐am pus sufletul tot în serviciul
Mărturiei adevărului, toată
Ființa, cutia de rezonanță,
Mi‐a vibrat în toate gamele date
De viață, minore sau majore, scriu
Pentru a smulge timpului victoria
Asupra spiritului născut din el.

Cicatrice
Iubirea va atinge cicatrice
De mult uitate şi le va deschide,
Le va lăsa să sângereze şi să
Doară în toată profunzimea, până
La lacrimi, ce vor țăşni involuntar,
Iubirea va pătrunde în adâncuri,
Iar sufletul în vulnerabilitatea
Absolută va fi învăluit de
Căldura binefăcătoare, voia
Ei se va face întru vindecare,
Ce a fost mort va învia din nou la
Viață‐mplinită, făptură iubită,
Îți vei înălța frumosul tău suflet
Şi vei izbuti din nou la lumină…

Cristina
Zâmbetul tău mă cheamă, cu ochii tăi
Mă refuzi, alteori mă laşi să citesc
Dorul în privirea ta şi totuşi m‐ai
Respins, frumoasă fată, lăsându‐mă
În stradă, în ploaie, nelămurit şi
Neajutorat, chipul tău în suflet
L‐am păstrat pentru eternitate, tu,
Mereu aceeaşi, cumplit mă ignori şi
Privirea ta, acum dojenitoare,
Mă vrea în altă parte‐a Pământului,
Şi eu încerc, vreau, să te uit, voluntar
Întorc privirea, te las să treci fără
Să‐mi mai tresalte inima şi fără
Să mi se mai oprească respirația…

 Recomand cartea cu mare drag tuturor….

Critici literare:

  • O primă călătorie în lumea poeziei în care Adrian Nicula a ales să exploreze mai multe „căi” – a iubirii/femeii, a condiției umane, a singurătății (un poem de menționat aici – Camera), a vieții cotidiene (cu unele nuanțe având în vedere şi traiul lui în afara hotarelor țării), sub diversele ei aspecte, de la „spontaneitatea solidarității” la indeferență ori chiar răutate, de la „epigonii noului mileniu”, în care „Omul, antagonist Creatorului, insistă în a‐şi „arăta/ Puterea sa creatoare de calpe/ Certitudini.  Pe un alt palier este şi înclinația evidentă a autorului spre un anume fel de a „aduce” reflexia mitului/ istoriei/ legendei, într‐o formă sau alta, în versul său – întâlnim în poeme cariatide, Lamia, Diotima, Echo, Meduza, pe atlanți, pe hoplit, pe Ariadna, Iocaste, Selene, Endymion, ori Perseu, Heracle sau Orfeu ș.a.
    Spuneam că Adrian Nicula a ales să păşească liric pe mai multe „căi”, şi aminteam, de pildă, iubirea/ femeia (care „îmbracă şi hainele cotidianului comun nouă, dar şi
    „înfățişări” numite de la Eva la Maria Magdalena ori de la Aridana la Iocaste. Poate fi neîndurătoare, rece sau distantă („Tăcerea insistentă, violentă,/ A fost acea clipă
    când am înțeles,/ Că nu te mai pot niciodată atinge”; sau „Mă priveşti, zâmbeşti chiar, dar privirea ta/ Trece prin mine, vrea să‐mi ocolească/ ochii”), dar şi fericită („Te privesc, zâmbeşti cu toată ființa/ Şi simt, că ți‐ai recăpătat credința/ În tine, în viață şi în iubire”) ori „femeia cu ochii morți,/ În care toate dorințele‐au pierit” din La belle Roumanie… Dar, oricum ar fi, „garderobieră” sau „zeiță”, călugăriță sau „superb melancolic manechin”, inaccesibilă sau pururi plecată, iubită sau detestată „pe pânza/ mea eşti doar aşa cum vreau eu să te văd”, citim în Portret imaculat. M‐am oprit la această „temă” a lui Adrian Nicula, la felul în care vede femeia şi iubirea (de altfel, spune la un moment dat: „ne definim şi ne recunoaştem prin/ Iubire, prin ceea ce iubim şi cum,/ În ce iubire ne găsim adăpost”) şi pentru că este cea mai pregnantă, dar şi pentru a ilustra faptul că nu avem de a face cu o carte „în bolero”, cu apăsări pe aceleaşi şi aceleaşi „note”, diferind doar „tonalitățile”, ci autorul are la dispoziție o paletă de „culori”/ teme, „nuanțe” (de pildă descrierile sale până la detaliu din Genunchiul, Gest, Ecou, Fumezi ş.a.) printre care/ cu care îşi caută drumul pe tărâmul poeziei. Pe de altă parte, nu uzitează un vocabular tern, dar tropii săi nu sunt neapărat „sonori”, ci par mai curând o cale „la îndemână”, ca şi expresiile „obişnuite”, de a‐şi construi discursul. Toate acestea ne îndeamnă să aşteptăm o eventuală următoare călătorie a sa pe tărâmul poeziei. Până atunci, rămâne acest câmp de maci care relevă un autor nu lipsit de potențial. Marius Chelaru

Kacagó szellő suhan a mezőn, napfény forrósítja a levegőt, aranyló fényű ragyogás a nyár, a csend harmóniája körbezár.

Sursa foto: pinterest.com

3 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: