Sări la conţinut

Citindu-l pe Ioan Adrian. Cartea „La o cafea…”

  Ioan Adrian este din Arad, de pe malul Mureşului. A început să scrie poezie încă de la 16 ani. A publicat în reviste doar pe internet. De exemplu revista „Confluenţe literare“„Universul culturii”… A publicat câteva cărţi de poezii la diferite edituri de prin ţară: Iaşi (Editura Timpul), Timişoara, Oradea, Bucureşti; cât și două cărţi de poezii în limba engleză, „For A Coffee…“„A Poet’s Quest“.

Am pornit călătoria mea literară cu cartea „Dans de Florar”, urmată apoi de lucrarea „Regăsiri”, o unduire a gândirii cu lâncezirea în numele frumosului, apoi cu cartea „Contemplații”, o efervenscență de emoții trăite prin rimă.

Poezia lui Ioan Adrian a cunoscut câteva transformări de-a lungul temelor abordate dar parcă aceleași. Parcă patima mai aprigă, parcă iubirile mai pătimașe. Parcă femeile mai muze, parcă sufletele mai împăcate. Parcă trecerea mai trecere și versul mai de preț. În această carte pot fi întâlnite multe cuvinte supraîncărcate de semnificații lăuntrice.

„În centrul atenţiei, cu orice preţ, orice
Mijloc devine sfânt, dacă ar putea să
Transforme omul de rând, într-unul
Public, la care lumea se uită cu jind,
La fotografii pe toate zidurile,
Anonimi printre anonimi, nu mai vrem să
Fim, căutăm talente, căutăm diferenţe,
A fi doar om, de mult nu mai e îndeajuns… (în „Feţele aparenţelor realităţii”)”

Poemele din această carte degajă un aer mai relaxat. Și parcă nu… Mizele sunt în continuare foarte înalte, dar modalitatea de exprimare e mai liberă, mai la o cafea…

„Când începi să realizezi că iubeşti
Şi dacă iubeşti, ce anume iubeşti?
Ştim ce vrem în acel decisiv moment,
Pe care-l urmărim moment cu moment?
Ce-a îmbucurat privirea, inima
Şi ce vrea, la urma urmei, inima? (în „Sufletul”)”

Poezia pentru autor e un cumul de ipostaze ale obiectelor trecute prin perspectiva deformatoare a instanței lirice, de ce spun asta?…, deoarece Ioan Adrian are o abordare diferită de a defini femeia, istoria, sufletul, contemplațiile, zile de trecere prin versul său. Maniera sa de scriere e parcă istorică îmbinată cu prezentul, muza cu haosul și suferința cu dragostea. În acest caz, deformarea înseamnă îmbogățire. Unicitate. Realul din lirica scriitorului arădean are un comportament aparte.

Nerostită
Şifonul dar şi mătasea se mulează
Pe trupul tău, regină a nopţii, aştepţi
Liniştită în jilţul tău antic şi pari
Încremenită, cu gândul departe, eu
Admir reflecţiile verzui pe pielea ta…”

Unele texte par adevărate arte poetice, neduse parcă până la capăt: ” Hieroglifa s-a decis să devină o vietate…(în Haiku)”; „Atlanţi şi cariatide, Ne susţinem reciproc… În condiţia aceleaşi credinţe… Unuia în celălalt. În pofida infaustei potrivnicii:Trăim!(în „Infaust”)”. Altele sunt portrete create pentru a incita, și a crea zâmbete, unele versuri aduc limpezire, iar altele te tulbură. Asistăm la o deschidere a imaginarului. Poetul explorează și destinde mintea cititorului de rând. Dă hrană pentru suflet și trezește terminații nervoase, provoacă și amprentează aura sa literară pentru totdeauna.

De la Cer la pământ…
Privim spre Cer şi aşteptăm miracolul
Să se întâmple, cel puţin din când în când,
Privim Cerul şi ne simţim, prin tăcerea
Lui, ignoraţi şi pedepsiţi şi aşteptăm
Îngroziţi. O viaţă persistăm, speranţa,
Ce în noi, asemeni unei lumânări cu
Palida lumină, ne înseninează
Drumul mereu întunecat, speranţa spre
Cer, ne împiedică privirea spre sine,
Ne împiedică să-nţelegem credinţa,
Ce vor Cerurile de la fiecare
Dintre noi. De ce să nu fim noi lumina,
Pe care-o aşteptăm, să ne mântuiască?
Să ducem mai departe făclia, să nu
Împiedicăm sufletul să strălucească…

Textele autorului sunt atât de plăcute încât ce mai pot spune decât ….poezie pentru poezie, artă pentru artă, într-un sens înalt, firește. Poemele surprind zbuciumul lăuntric, migrația de la paradisul terestru la infernul terestru. Calea de mijloc e cumva o stare de așteptare, una care e creatoare pentru autor în sine. Așadar, poetul se situează într-o zonă de echilibru, de creație, de contemplație terestă, în aura sa de răstălmăcitor a emoțiilor. Și asta pentru că este un scriitor de mare cuprindere. Prin textele sale se pot întrevedea diferite explozii de extravaganțe poetice ce duc la o senzație de plasticitate care amplifică unicitatea sa ca poet. Îndemn cu drag opera autorului Ioan Adrian, autorul care mi-a potolit setea de frumos prin vers. Las mai jos câteva poezii ce m-au atins în mod deosebit, chiar dacă sunt mult mai multe….

Utopie
Viziunea unui univers poetic
Persistă, insistă-n faţa ochilor
Mei cercetători, ochi, ce vor să vadă
Propria realitate-nfăptuită,
O utopie a dorinţelor, a
Tendinţelor, ce vor a fi-mplinite,
Niciodată mulţumite cu ce e
Dat, dar mereu neputincioase-n faţa
Vitregiei vieţii, mereu vor căuta
Locul ideal, unde pot rămâne
Satisfăcute, cel puţin în parte,
Un loc, ce nu va putea suferi nici
O schimbare, un loc în suflet, care
Va ţine loc de cămin, de sanctuar…

Intuiţie
Trăieşti, te bazezi pe raţiune, trăieşti
Pentru a-ţi construi propria viaţă, ştii
Ce să faci, ştii de unde să foloseşti
Resurse, să te realizezi, să fii tu însuţi,
Să te distingi din mulţime,
Singurul drum e sus spre înălţime;
Cu mintea limpede, privirea clară,
Îmi domin destinul, e primăvară
În suflet, mă simt omnipotent şi sunt
La adăpost de augurul şiret şi crunt,
Am calculat totul, pentru a putea
Din timp, şocul – de a preîntâmpina
Surpriza, ce îmi va fi pregătită –
Va distruge totul, într-o clipită.

Om poem
„Un coeur de père est le chef-d’oevre de la nature.”
Abbé Prévost

L-am recunoscut dintr-o privire, un
Om poem, căutătura şi zâmbetul
Unice, cu trăsături de caracter
Purtate deschis pe chip, un om, care
A înţeles totul, binecuvântat
Cu solomonică înţelepciune,
L-am văzut, trăieşte printre noi, omul
Cu inimă de aur, alesul lui
Dumnezeu, l-am văzut cum îşi şterge din
Ochi oboseala, cum îşi umple rolul,
Blajin, cu un chip ieşit din icoana
Unui schit rusesc, glasul domol, mâna
Prea mare, grea, ştie doar să mângâie,
Sufletul său l-a dedicat iubirii…

Tandrețe
Simt cum tandreţea ta îmi linişteşte
Sufletul, mereu învolburat, mereu
Sălbăticit de-atâta vitregie,
Liniştea ta mă cuprinde în braţe
Şi-mi iubeşte sufletul neîngrijit,
Îmi vindecă sevrajul, de care sunt
Infectat şi-mi aduce pacea, doar tu
Ai reuşit, ai avut tăria, să-mi
Stai împotrivă şi să mă iubeşti, să
Mă iubeşti până la capăt, numai tu
Ai cutezat să mi te cobori, fără
Teamă, în adânc, doar tu mi-ai cercetat
Întunericul, fără frică ai fost,
Împreună am ieşit la lumină…

Cea mai pură…
Iubirea vrea să înţeleagă, tu vrei,
Simţi, vrei să mă înţelegi, vrei să mă simţi,
Fără prejudecăţi, tu, te-ai apropiat
De mine, mi-ai căutat îmbrăţişarea, ai
Vrut să-mi dovedeşti, eşti demnă de mine,
În iubire ai venit, te-ai apropiat
Azi, fără să ne fi văzut vreodată,
M-ai simţit, mai înţeles şi m-ai iubit,
Te privesc şi nu îmi pot da crezare
Ochilor, urechilor, sufletului,
Care nu a mai sperat la nimic, la
Nimeni şi iată, că azi a fost acea
Zi de mâine, care a schimbat totul,
Fiindcă azi s-a împlinit speranţa
Veşnicilor trecute zile fără
De noroc, veşnicile zile de ieri…

Encuentra #libros, #revistas, #libroseninglés, #audiolibros y fichas para #colorear gratis

Sursa foto: pinterest.com

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: