Sări la conţinut

Citindu-l pe Ioan Adrian. Cartea „Contemplații”

  Ioan Adrian este din Arad, de pe malul Mureşului. A început să scrie poezie încă de la 16 ani. A publicat în reviste doar pe internet. De exemplu revista „Confluenţe literare“„Universul culturii”… A publicat câteva cărţi de poezii la diferite edituri de prin ţară: Iaşi (Editura Timpul), Timişoara, Oradea, Bucureşti; cât și două cărţi de poezii în limba engleză, „For A Coffee…“„A Poet’s Quest“, în format electronic.

Am pornit călătoria mea literară cu cartea „Dans de Florar”, urmată apoi de lucrarea „Regăsiri”, o unduire a gândirii cu lâncezirea în numele frumosului, sublimului și „a prelungi momentul iniţial … De contopire a celestei iubiri….(Frenezie).

 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Astăzi mi-am delectat gândirea cu lucrarea „Contemplații”, o stare care petrece realitatea fără să fi fost mai înainte intuită sau cuprinsă, palpată sau înțeleasă pe deplin, pe alocuri chiar vagă, ca evanescență în poezie, sau fără să treacă mai devreme sau mai târziu prin mecanismul sublimării poetice. Totul în viziunea poetului e de pătrundere spirituală.

„În sufletul tău sălăşluieşte nostalgia
Cu toată puterea mai vrei să păstrezi magia
Care-atunci foarte demult sufletul ţi-a fermecat
Ţi-e dor de lumea cu care te-ai identificat (în „Nostalgie”)”

Poetul transpune liric meditația asupra existenței, contemplarea trecutului și istoricului, confruntarea cu dilemele și reacțiile în fața ineditului, fie el sursă de reverie ori de angoasă, resimțind acut în străfundurile sale concurența dintre dureri și suspine, între iubiri și apusuri.

„Pe sub arcadele de melancolie
Trece un străin cu faţa pământie
Nu priveşte nici în stânga nici în dreapta
Ignoră reclamele şi ignoră circulaţia
Ignoră zgomotele oamenii fumul
De ţigară gazele de eşapament
El ignoră orice pericol iminent
Care, în orice moment putea să îi taie drumul (în „Arcade de melancolie…”)”

Autorul ne-a pregătit și un cadru intim cu referire la femeie, la muza sa prin care se regăsește, versurile fiindu-i din nou și din nou de o afinitate cu care deja m-am obișnuit… „Muze fără de stăpân sălbăticite. Muze sacre m-aţi vrăjit pe nesimţite. . .(în Muzelor..)”; „Chipul tău privirea ta contemplatoare. Îmi mişcă sufl etul chinuit de dor … Tu eşti cum ai fost mereu visătoare… Atât de departe deasupra tuturor (în Portret)”; „Fiindcă ţi s-a părut prea pământească. Te-a răpit din sferele tale din astre… Ea singură a ştiut să te iubească
Pe ea o vei urma în gând spre zări albastre. . .(în Sacru și profan)”

Solitudinea, liniştea şi sentimentul inconfortabil de inadecvare a sentimentalismului la peisajul contemplativ stârnesc o succesiune de nostalgii irepresibile, ca în „Plimbare”… regăsite prin versurile: „Te simţi mereu izolată şi străină… Pe aceste meleaguri necunoscute…Când lumea din jur te priveşte haină… Tu te retragi în credinţă şi virtute.”

„Mă simt ancorat de un punct în memorie
Ce nu vrea să rămână uitat în trecut
Iubirea din mine se-nalţă spre glorie
Şi caută mereu după un nou început.
În mine-un dor neînţeles mă frământă
Şi caută mereu acel ideal pierdut
Iar în ochii tăi caut o iubire sfântă
Păstrată-ntr-un sanctuar pur şi absolut. (în „Captiv”)”

De asemenea aici iubirea e un apel la memorie, îndeosebi la memoria „poetică” în calitatea ei de prag creativ și premisă diferențiatoare:

„Iubirea ne orbeşte pe fi ecare
Ne scoate ochii minţile ni le scoate
Ne minte ne înşeală ne smulge limba
Cu o indiferenţă măgulitoare…(în „Iubirea orbeşte”)

Sunt admirabile grija acordată textului, acribia organizării discursului liric, ritmul imperturbabil al versului; şi să constatăm la final că poetul îşi este sieşi critic şi cenzor, dar unul care îşi cunoaşte şi îşi dă măsura. O plăcere să-l descopăr prin vers, prin rimă, prin conținut! Las mai jos cele mai dragi poezii, și poate sunt mai multe, vă îndemn să le aflați, e o încântare:

Poeme (3)
Scrii poeme ca şi răspuns sau ca şi
Reacţie la ceea ce mediul din jur
Acţionează asupra ta imagini
Realităţi ce creează în tine
Semne de întrebare de mirare
Vrei să creezi claritate în tine
Ca şi cum ai repeta cu propriile
Cuvinte ceea ce ţi s-a transmis ca şi
Cum vrei să fi i sigur că nu-ai înţeles
Greşit că nu doar ţi s-a părut ceea
Ce ai văzut iar ceea ce ai văzut
Vrei să pui pe hârtie vrei să păstrezi
Nu doar imaginea ci imaginea
Trecută prin fi ltrul sufletului tău
Şi efectul imaginii bun sau rău
Asupra ta ca avertizare ca
Pildă sau numai gânduri exprimate
Cu voce tare.. .

Poezia (6)
Fiecare băiat poate deveni
Un Byron fi ecare fetiţă o
Emily Dickinson cu toţii putem
Fi poeţi într-o lume a poeziei
Ne putem lăsa fermecaţi şi
Trăi în feeria armoniei
Dar păstrăm în noi poezia precum
Un mare secret ca şi cum nu-ar avea
Ce căuta pe covorul străzilor sau
Pe scena murdară a politicii.
Oare cum a fost civilizaţia când
Cuvintele şi lira lui Orfeu au
Răsunat poporu-ntreg l-a ascultat
Un popor a fost condus de un poet?
Dacă individul şi-ar înnobila
Sufl etul cu hrană cu poezie. . .

Poetul (8)
Poetul se-ntreabă ce vrea să-i spună
Universul el simte armonia
Universul îi pulsează în sufl et
Îi dezvăluie însăşi taina vieţii
Bucuria în mijlocul tristeţii
Unei suburbii uitate de sistem
De societate de elită de toţi
Priveşte trenul cum trece şine roţi
Poetul voluntar se izolează
Exclamaţiile îl îndepărtează
Îl cheamă semnele de întrebare
Neliniştea unui om oarecare
Redefinită-ntr-un solidar poem
E unul cu universul un ascet
Sufletul său devine poezia
Unui soare ce nu vrea să apună. . .

Cu sufletul din suflet
Pictează cu sufletul ceea ce vezi
Să vadă şi alţii să vezi să nu crezi
Nu doar imaginea ci viaţa din ea
Sufletul vioi ascuns de privirea
Celor ce nu ştiu a privi un suflet
Cu ochii inimii al căror umblet
Nu este plin de atenţie nu privesc
Până în adânc fiindcă nu iubesc.
Tu priveşti şi dăruieşti libertatea
Cu tine îşi înving anxietatea
Şi ies la iveală măruntele flori
Suflete vii nebănuite comori
Copiii apar pe neaşteptate
Când iubirea se destăinuie-n şoapte.

Poezia lui Ioan Adrian reprezintă un caz de înflăcărare interioară a lumii ideilor ce renasc din interior spre lumea celor din afară. Scriitorul, își găsește în creația sa forma și forța de a intra în dialog cu sine, dar și cu lumea literaturii. Doar astfel reușește să dea conținut unui univers singular a cărui particularitate cea mai importantă ar fi relația fecundă ce se stabilește între toate părțile lui componente. Între tot ce înseamnă frumos și rimă! Recomand cu încredere volumele sale de poezie, o plăcere să le descopăr, o adevărată desfătare a sufletului prin sensibilități și afinități ce doar un scriitor sensibil le poate așterne printr-o manieră care îți dezmiardă zâmbetul și gândirea! Un mare mulțumesc!!!

What if winter is not a place outside?

Sursa foto: pinterest.com

 

 

2 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: