Cartea „Alice în Țara Minunilor”

Uite că i-a venit vremea citirii minunatei cărți „Alice în Țara minunilor”, o carte care m-a încântat din totdeauna, mi-a creat o lumea a fanteziilor duse pe cele mai neobișnuite cărări bătătorite doar de visarea mea. Iar astăzi, părinte fiind am încercat să le transmit copiilor mei această mică părticică de frumos derulată în carte… Această poveste e una din puținele cărți pe care le-aș citi la nesfârșit și în care întotdeauna găsesc ceva nou…

Alice în Țara Minunilor (în engleză Alice in Wonderland sau Alice’s Adventures in Wonderland) este o carte scrisă de autorul britanic Lewis Carroll (Charles Lutwidge Dodgson) în 1865. Povestea se bucură de o popularitate constantă atât în rândul copiilor, cât și a adulților. Cartea este considerată unul dintre cele mai bune exemple a literaturii absurdului. Se folosesc numeroase glume și aluzii matematice, lingvistice și filosofice. Trăsăturile istoriei și structura ei au avut o influență puternică asupra artei, în special asupra genului literar fantastic. „Alice în Țara Oglinzilor” este o continuare a lucrării.

Alice în Țara Minunilor își are și o ecranizare extrem de minunată, un film de animație britanico-american din 1951 produs de Walt Disney Feature Animation și lansat inițial de către Walt Disney Pictures. Este regizat de Clyde Geronimi, Wilfred Jackson și Hamilton Luske. Scenariul se bazează pe două romane ale lui Lewis Carroll, Alice în Țara Minunilor și Alice în Țara Oglinzilor.

Povestea ne relatează aventurile tinerei Alice, cea care visează la o lume a ei, unde totul ar fi pe dos. Copila cade victimă propriei curiozități și îl urmărește pe Iepurele Alb. Ajunsă în Țara Minunilor, observă că totul e invers față de cum ar trebui să fie…

Mă întreb dacă m-am schimbat peste noapte? Lasă-mă să mă gândesc. Eram la fel atunci când m-am trezit în această dimineață?(…) Dar dacă eu nu sunt la fel cum eram, următoarea întrebare este „Cine, în lumea asta, sunt eu?”…

Intrată în noua lumea urmărindu-l pe iepuraș, ochii îi căzură pe o sticlă pe care sta scris cu litere de-o şchioapă: BEA-MĂ! Aşa că fetiţa bău din sticlă şi simţi cum se făcea tot mai mică, până ajunse tocmai potrivită de statură ca să poată intra pe uşa aceea care îi făcea cu ochiul…

Curând, Alice întâlni doi grădinari-cărţi de joc, care se ocupau cu vopsitul în roşu al trandafirilor albi. Cei doi îi explicară fetiţei că, de n-ar fi procedat aşa, Regina de Inimă Roşie, care nu suferea trandafirii albi, le-ar fi tăiat capetele. Şi tocmai atunci trecu pe acolo regina! Pironindu-i cu o privire rea pe cei doi vopsitori de trandafiri şi văzând că nu-şi terminaseră treaba, porunci gărzilor ce o însoţeau:

               — Scurtaţi-i numaidecât de căpăţâni pe aceşti doi grădinari leneşi!

O oaste întreagă de cărţi de joc se repezi în zbor către Alice, în vreme ce fetiţa nu mai prididea să le plesnească şi să ţipe de zor la ele!
     — Hei, Alice, trezeşte-te! îi strigă sora sa, îndepărtându-i câteva frunze din păr.
Alice se frecă la ochi şi se uită mirată în jur. Era din nou la umbra copacului!
               — Ei, surioară, dacă ai şti ce vis ciudat am avut! zise Alice, şi începu să îi povestească visul de-a fir a păr…