Sări la conţinut

Citindu-l pe Ioan Adrian. Cartea „Dans de Florar”

  Ioan Adrian este din Arad, de pe malul Mureşului, a frecventat şcoala de muzică din Arad, unde a studiat violoncelul şi pianul. A urmat cursuri de psihologie, filozofie, literatura engleză, italiană, etc. Apoi a trecut la o facultate tehnică, unde a terminat studiul. Lucrează ca şi inginer…

A început să scrie poezie încă de la 16 ani. După cum menționează autorul: „Mă las inspirat de locuri şi oameni, de impresii câştigate din călătorii prin Europa, de natură, de artă.” A publicat în reviste doar pe internet. De exemplu revista „Confluenţe literare“, „Universul culturii”A publicat câteva cărţi de poezii la diferite edituri de prin ţară: Iaşi (Editura Timpul), Timişoara, Oradea, Bucureşti; cât și două cărţi de poezii în limba engleză, „For A Coffee…“, „A Poet’s Quest“, în format electronic.

Eu, pentru început m-am delectat cu cartea „Dans de Florar”, un volum de poezii magnifice, pictate în aura legendelor istorice, a zeităților și a universului mistic florar!

Poezia autorului nu poate exista fără femeie, și nici invers, fără ea Afrodita, fără Narcisa, Meduza, Ariadna, Selene, Sirena, Elena și alte nume din mitologia greacă. Ceea ce m-a impresionat extrem de mult și mi-a trezit o curiozitate și o provocare la mai mult! Femeia este semn de întrebare și răspuns în același timp, iar în rândurile autorului Ioan Adrian, femeia e un motiv pentru care cele mai frumoase și sensibile versuri, cele care incită dar și răscolesc în adâncuri.

Aici în poezii sunt iubiri nemărginite dar și sentimente greu de ținut în frâu, sunt trasate linii de măslin și răspunsuri pictate pe trupul femeii. Muza fiind femeia tuturor începuturilor dar și suava sevă a atingerii sufletești. Totul îmbină efemerul cu văzduhul, înainte de cădere…

„Atingi atentă părul iubitului, Cu razele sufletului tău ai vrea Să-i pătrunzi în suflet, în vis, Selene, El nu ştie de existenţa ta…(Endymion)”

„…În tine-aştepţi vocea să te găsească, Un suflet de poet să te iubească,..”(Sirena II)

„Chipul tău de marmoră, încremenit, Mi-l dăruieşti, sunt fidela oglindă, Ce-ţi vede sufletul de griji frământat, Întreaga ta durere revărsată”…”

„Sufletul tău, trupul tău, alb, imaculat… Te privesc, vulnerabilă, mi te dărui, Şi ne iubim, pierduţi în sfinte emoţii, Cufundaţi în fluide, în sânge, în noi, Sufletele caută îmbrăţişărea… În Clipe, vulnerabile clipe, absentă Te simt, absentă eşti, te caut în ochii… dar,(Dysphoria)”

„Aripile tale de fluture îmi adie Vânt primăvăratec cu-aromă de iasomie, Muza mea metamorfozată, să uit, tu mă faci, De-atmosfera sufocantă, aici printre copaci, Respir viaţa, cu tine alături simt că trăiesc, Mereu vrei să mă alungi, eu totuşi te doresc…(Flutur şi muză)”

„Ea s-a dovedit să fie-n iubire mai mare, A înfruntat întâlnirea cu zeul morţii şi Nu s-a temut să îi păşească singură pragul, Dimpotrivă, ea a murit zâmbind, pentru tine, Dar cu ea a luat din viaţa ta toată iubirea, Iar acum, întrebarea întrebărilor, ţie, Rege lacom după nemurire: cum vei trăi-n Această eternitate fără de iubire?(Alcestis (II))”

„Întâlnesc, ochii se privesc, cercetăm Ceea ce vedem şi vrem mai mult, suntem Atât de aproape şi totuşi atât De departe, întemniţaţi, suflete Străine, care simt nevoia de o Mângâiere, de un sărut, închidem Ochii şi ne vorbim, simţim cum, acum, Se întâmplă un miracol, ne putem Simţi, suntem împreună, suntem noi, Contopiţi în dansul cuvintelor, tu Eşti în mine, iar eu în tine, suntem Undeva între noi, între buzele Care îşi doresc să pecetluiască Această victorie, această emoţie Ce nu se mai poate pune în cuvinte…(Magie…)”

„Oceanide efemere, în largul singurătăţii mării, Origini ale lumii, voi sunteţi întemniţatele zării, De stâncă agăţate, priviţi mereu zarea cu dor, flămânde Sunteţi după nălucirea ce se-oglindeşte-n valuri, plăpânde Raze de speranţă se nasc în inima voastră-nsingurată, Dorinţa zămisleşte-n ea iubirea pură şi-adevărată Pentru nălucirea pe care o crede-aievea, pentru-o clipă, Ele cred în iubirea care-n acel moment se înfiripă… (Oceanide)”

Unele dintre cele mai îndrăgite poezii ce m-au făcut să mă înclin spre desfătare le las mai jos, semn că fiecare trebuie să soarbă din lichidul suav al slovei de poet!

Cântecul iubirii din noi

Lumina ta nu a asfinţit, Apollon,
Nici sunetul lirei tale. Din spatele
Ochilor tăi de marmoră încă ne priveşti,
Mă înfăţişez în faţa ta cu versul
Pe buze, cu lumina în suflet,
cântul Harfei tale este adus la tăcere
De infernale zgomote-ale lumii
Moderne, faţa Pământului s-a schimbat,
Omul nu mai venerează idealul,
Nu te mai cheamă, Apollo, şi nu îţi mai
Caută lumina, ci oamenii s-au schimbat,
Pe sine se venerează, îşi ridică
Sobre monumente măreţiei proprii.
De ce omul a uitat de lumina ta,
Apollo, de ceea ce reprezinţi?
Sufletele noastre sunt lăsate toate
De izbelişte, nu mai primim ca hrană
Lumina, sufletele noastre nu mai pot
Cânta iubirea, iubirea pură, sacră…

Delfica

În ochii tăi caut
Unicul răspuns.
În privirea ta caut după
Acel poem adânc ascuns,
Scris de viaţă prin tine,
În tine.
În zâmbetul tău caut să
Întrezăresc sacrul!

Dor (I)

În mine e un dor, necruţător mă
Înrobeşte, acest dor subjugător
Eşti tu, cea care nu mă mai iubeşte,
Departe eşti, eşti inaccesibilă,
Şi mă gândesc cum a fost posibilă
Iubirea noastră sau a fost doar un vis
Din care m-am trezit… şi în inimă
Cu acest dor nepotolit… de unde
Porneşte această durere, dacă
Nu din beatitudinea pe care-am
Simţit-o când mi-ai fost atât de-aproape,
Şi-acum, când nu mai eşti, să mă obişnuiesc
Cu faptul că nu mă mai iubeşti, când eu
Sunt tot acela, tot aici şi te iubesc.

„Dans de Florar” este o carte de poezii diferită de cele obișnută lecturii mele. Unica în care am găsit numele și tangențele cu personaje legendare. Începând de la modul în care autorul își așterne gândurile și sentimentele pe hârtie până la fiecare părticică din ce e compusă afinitatea nemuritoare. Fiecare poezie este diferită, te aștepți cu orice cuvânt la ceva special și asta face lectura și mai plăcută.

Critici literare:

  • „Inspirat de frumuseţea lumii – exterioare şi deopotrivă interioare –, cu ample rezonanţe decupate din mitologia greacă, cu deosebire, uneori mai profunde, alteori simple şarje lirice închinate iubirii, poetul Ioan Adrian reuşeşte un veritabil maraton unde unicul câştigător este exclusiv cititorul, atât. Cu condiţia să reziste până la capăt. În ceea ce-l priveşte pe autor, acesta a câştigat deja în clipa când a luat decizia să-şi încredinţeze opera judecăţii noastre, uneori subiectivă, desigur, niciodată însă gratuită şi nesinceră. Fiindcă nu oricine, mai ales în ziua de azi, citeşte o carte de poezie. Una relativ masivă, mai ales, densă şi solicitantă… Cartea unui rebel cuminţit, tot atât de (ne)liniştit pe cât este convins că mesajul său va ajunge acolo unde trebuie.” Dan Gîju

4 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: