Sări la conţinut

Cartea!

Toți găsim în carte o oază de liniște și o alinare a minții, însă câți dintre noi ne-am gândit la aspectul cărții ca hârtie, pergament sau o formă de coli sau foi de cele mai multe ori egale între ele și legate sau broșate într-un volum. Câți dintre noi ne-am gândit mai departe decât la ce avem în mână, la ea, cartea, o tipărire (rareori scrisă și de mână), ce conține diverse lucrări scrise, pe cea mai mare diversitate de teme. O carte este de asemenea o operă literară sau științifică, sau o parte semnificativă dintr-o astfel de operă. Câți dintre noi am căutat definiția sau apariția cărții? Oare ne-am întrebat vreodată despre asta? Uite, că eu vă spun…

Cea mai veche metodă de a transmite mesaje și povești era prin transmitere orală (viu grai), (tradiție), (zicătoare). Atunci când sistemele de scriere au fost inventate în antichitate, tăblițele de lut și pergamentul erau folosite, de exemplu în biblioteca din Alexandria. Primul suport de scriere a fost făcut dintr-o plantă subacvatică, numită papirusul, acesta a constituit un pas important în dezvoltarea suporturilor de scriere. Invenţia aparţine egiptenilor şi datează  din mileniul al treilea înainte de Hristos. ”Papirusul era , de fapt, o plantă acvatică care se găsea mai ales în Delta Nilului. Din tulpina acestei plante se prelucra un material sub formă de foiţă pe care se scria în Antichitate”, explică profesorul de istorie Radu Marian. Scribii erau cei care aşterneau informaţiile pe papirus. Potrivit descoperirilor arheologice, primele papirusuri se prezentau sub forma unor suluri alcătuite din foiţe lipite unele de celelalte, prinse pe beţe de lemn sau de fildeş.  Au urmat pergamentele, care au fost ulterior înlocuite cu codexuri, cărți legate, de forma cărților din ziua de azi. Codexul a fost inventat în primele secole după Hristos sau chiar mai devreme. Se spune că Iulius Cezar a inventat primul codex în timpul războaielor galice, legând pergamentele în stil acordeon și folosea paginile ca puncte de referință.

Înainte de invenția și adoptarea tiparului, toate cărțile erau copiate de mână, de aceea ele erau scumpe și rare. În timpul Evului Mediu, doar bisericile, universitățile și nobilii bogați își permiteau cărți, care erau deseori legate cu lanțuri pentru a preveni furtul lor. Primele cărți foloseau pergament sau piele de vițel pentru pagini, dar ulterior s-au înlocuit cu hârtie. Mai târziu în Evul Mediu, cărțile au început să fie produse cu tipărire cu blocuri, unde o imagine în relief a unei întregi pagini era sculptată în lemn, putând fi adăugată cerneală, reproducând mai multe copii ale acelei pagini. Totuși, crearea unei întregi cărți era un proces care cerea mult efort, având nevoie de acele blocuri de tipar sculptate de mână pentru fiecare pagină.

Cea mai veche carte tipărită este Diamantul Sutra, un text al Perfecțiunea Înțelepciunii, găsită în 1907 de arheologul Sir Marc Aurel Stein într-o peșteră lânga Dunhuang, în nord-vestul Chinei, la sfârșit scriind că a fost tipărită la 13 al celei de-a patra luni a celui de-al nouălea an al Xiatong (adică la 11 mai 868), cu 587 ani înainte de Biblia lui Gutenberg. Actualmente această carte poate fi văzută la British Library din Londra.

În secolul al XX-lea bibliotecile au făcut față unei rate de publicări din ce în ce mai mari, acest efect făcând parte din explozia informațională. Inventarea Internetului și a publicării electronice (v. Tehnoredactare computerizată) a făcut ca multe din informațiile noi să nu mai fie tipărite în cărți, ci puse la dispoziție de exemplu online, printr-o bibliotecă digitală virtuală, pe CD-ROM sau în formă de cărți electronice, virtuale (engleză: e-books). Aceasta a mărit gradul de complexitate pentru edituri și biblioteci, în timp ce totuși publicațiile pe hârtie tradiționale nu și-au redus nici ele volumul. Viziuni despre cartea electronică au existat încă din 1935. În era internetului, lângă cartea de hârtie şi-a făcut loc cartea în format electronic. Primul e-reader a apărut în 2007. Se pare însă că, ideea unui aparat similar exista încă din anii 1900. Un prim e-reader a apărut într-o revistă de ştiinţă din anul 1935, sub denumirea  de “cititorul de cărţi al viitorului”. Desenul arată un bărbat într-un fotoliu citind o carte pe un ecran de sticlă, imaginea fiind mărită cu ajutorul unui proiector. Cititorul întorcea paginile cărţii din telecomandă. Prima generaţie de e-reader-uri a fost lansată, oficial,  în America în 2007.

Au apărut însă și alte dezvoltări în procesul publicării cărților. De exemplu, de tehnologia „tipărire la cerere” (engleză: book on demand) pot profita autorii mai puțin cunoscuți, care cu ajutorul ei pot să-și ofere opera mai repede și într-un tiraj inițial imprevizibil, la costuri acceptabile.

Astfel cultura și istoria cărții este extrem de amplă dacă am porni să o descâlcim, aici. mai sus am redat succint câteva directive cu privire la cărțile de toate zilele. Cu siguranță dacă aș cerceta mai în larg noțiunea „cărții” aș afla mult mai multe lucruri curioase …o dată ce le voi descoperi, le voi atașa aici cu toată inima!

Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: