Sări la conţinut

Odă Poeziei!

Odă

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tân
ăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei -n
ălţam visători la steaua
Singur
ătăţii. 

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferin
ţă tu, dureros de dulce?
Pân
ă-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndur
ătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, m
ă topesc în flăcări?
Pot s
ă mai re-nviu luminos din el ca
Pas
ărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nep
ăsare tristă;
Ca s
ă pot muri linişitit, pe mine
Mie red
ă-mă
!

De Mihai Eminescu

Picture

Sursa foto: pinterest.com

3 comentarii »

  1. Trăind ce secunda îţi dăruiește
    Timpul, încă, te dorește.
    Nu-î răspunde cu răutate
    E î mică eternitate
    Ce îţi descrie a clipei puritate.
    Învață ce trebuie din astă viaţă
    Şi vezi ce te răsfață.
    Fii a ființei realitate
    Şi a minții sinceritate.
    Te bucură de tot ce-i omenesc
    Şi cu sărutări…la tot ce cu inima iubesc !
    Credința fie cu tine…
    Întotdeauna îţi vine bine.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: